Calvarul

S-a-nfiorat Calvaru-n tânguire
La sunetul sinistru de ciocane,
La-a lui Israel strâmbă cârmuire
Şi la cruzimea gărzilor romane.

Din temelii s-a clătinat Calvarul …
Cât ar fi vrut de lume să se-ascundă
Când hainele i-au împărţit cu zarul
Şi L-au hulit … cu ură furibundă!

Trei ceasuri a rămas Calvaru-n beznă
Căci astrele n-ar fi putut să vadă
A Ziditorului cumplită caznă,
Ocara grea şi-a fraţilor tăgadă.

Jelind cu neputinţă lângă cruce
Sărmana mamă-n sfâşiere plânge;
Morminte, stânci aveau să se despice …
Era putere în divinul sânge!

Ce pace-n ochii blânzi şi câtă milă
Avea El, Mielul mut urcat pe-altar!
Acolo, la Calvar, pe-acea movilă
Dreptarul Legii era-nvins de Har!

Păcate, vină ne-a iertat la cruce
Şi calea ne-a deschis spre Cel Preasfânt,
De-atunci Calvarul e loc de răscruce,
Acolo-ncepe Noul Legământ.

Olivia Pocol