Osana! Salvează-ne de virus!

paşi spre lumină

– Salvează-ne! Salvează-ne!, striga mulțimea care-L întâmpina.

De pe măgărușul pe care călărea, era puțin deasupra mulțimii, suficient să le vadă fețele și să le citească sufletele. Aveau dreptate. Erau infectați cu toții de un virus periculos. Aveau nevoie urgentă de vindecare. Veniseră la cine trebuie. Avea vaccinul și voia să-i salveze, dar știa la fel de bine că-L vor refuza. De aceea, în mijlocul mulțimii entuziaste, Isus plângea.

Suntem în plină pandemie. Intră mâine și-n cetatea noastră aflată-n carantină. Avem aceleași simptome ale unei infecții galopante. La fel ca evreii din Ierusalim suntem mai interesați de spectacular decât de spiritual. De accea, izolați în casele noastre, suferim că nu putem fi la locurile noastre, actori pe scena spectacolelor religioase. Credem cu naivitate într-o spirtualitate publică, de aceea noțiuni ca, rugăciune, post, milostenie (care se cer făcute în secret) nu ne sunt populare. Este greu să nu faci paradă din…

Vezi articolul original 417 cuvinte mai mult

Realitatea în realitate

Zburam pe-un somn, în vis, departe,
Spre-acolo unde nu-i oricum,
Ci este așa, cum scrie-n Carte,
Din veșnicie până acum:
O minunată realitate
Ce n-o vedem de-aici, nicicum.

Pluteam pe-un somn, în vis, departe,
Pe-o Mare care nu-i oricum,
Ea este-un fapt de fapte moarte,
Ce-s vii în veci, dar nu știu cum;
Sunt moarte într-o realitate
Ce n-o putem trezi nicicum.

Trăiam în somn, un vis, departe,
Dar nu trăiam așa, oricum,
Aveam o haină, un rost și-o parte
Ce străluceau și oarecum,
Te-orbea a lor realitate
Ce n-o cuprindem noi nicicum.

Mă cheamă-n somn, un vis aparte,
Care nu cheamă orișicum,
Ci după-o regulă din Carte,
Ce n-o pricepem bine-acum;
O impozantă realitate
De care n-om scăpa nicicum.

Mă duc cu duhu în vis, departe,
Spre-un loc ce nu-l percep nicicum,
Zăresc un somn care împarte
Ce ești de fapt și ești oricum,
În cea mai crudă realitate
Pe care-o neglijăm acum.

Dormim, dormim visând departe
Spre-un tot aicea și acum,
Iar Marea Vieții Realitate,
Ne-o irosim așa, oricum,
Pân` ne trezim că se desparte
Ce-i viu, de ce nu-i nicidecum.

Visăm oricum, visăm departe
Și-ajungem poate, oarecum,
Trăim un vis de câte toate
Și toate le trăim oricum,
Pierduți de Sfânta Realitate
De care nu scăpăm nicicum.

Zburând, plutind… te-am dus acum
Cu gândul la Realitate,
La cea văzută orișicum
Cât și la cea ce-o vezi în parte…
Să știi acum, că nicidecum,
Nu-i orișicum, nici oarecum…

E Viață, Moarte, Eternitate!
Și cât mai ești pe-al vieții drum,
Așa cum scrie în Sfânta Carte,
Te pregătești de celelalte,
De care nu-i scăpa nicicum!

Ioan Hapca

Hotarele neîncrederii

Dumnezeu e în control

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce…

Vezi articolul original 160 de cuvinte mai mult