Salvarea-i la Tine!

La moara lui Felix

Se tânguie-n chinuri planeta albastră
Și-s neguri pe zările cândva senine,
Cu jalea înfiptă în inima noastră
Deschidem prin rugă spre ceruri fereastră:
Ascultă-ne, Doamne, salvarea-i la Tine!

Ne bântuie voci de sirene stridente,
Ducând suferința-n spitalele pline,
Și-n lupta de-acolo, cumplite momente,
Pun petice vieții trăite-n… procente
Căci, Doamne, salvarea e numai la Tine!

Când dricul lipsit de cortegiu străbate
Cetăți pustiite, durerea revine,
Părând să-și adune puterile toate,
Și mușcă din inimi deja sfâșiate;
Îndură-Te, Doamne, salvarea-i la Tine!

Se caută leacul, febril și tenace,
Dar molima încă de lume se ține,
Cu ghearele morții scurmând în torace,
Ne arde, Părinte, ni-e sete de pace,
Adu izbăvirea, salvarea-i la Tine!

Un „azi” dureros ne retează din vise
Și altfel ne pare conceptul de „bine”;
Spre „mâine” sunt porțile gata deschise,
Ghidează-ne, Doamne, prin cele ce-s scrise,
Căci Tu ești salvarea și viața e-n Tine!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen…

Vezi articolul original 3 cuvinte mai mult

Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

Grija faţă de alţii sau ipocrizia din noi înşine

Dumnezeu e în control

„Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.”

1 loan 5:l6

Dacă nu suntem atenţi la felul cum lucrează Duhul lui Dumnezeu în noi, vom deveni nişte ipocriţi spirituali. Vedem cum cad alţi oameni și ne transformăm discernământul într-o critică ironică, în loc să-1 transformăm în mijlocire pentru ei. Revelaţia ne este dată nu prin ascuţimea minţii noastre, ci prin înţelegerea directă pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu şi. dacă nu suntem atenţi la sursa revelaţiei, vom deveni critici cu privire la alţii, uitând ce spune Dumnezeu: „…să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei care n-au săvârşit un păcat care duce la moarte“.

Vezi articolul original 194 de cuvinte mai mult

Imn de izolare :)

Biserica Adventista Brancoveanu

Ne-amintim… ne pocăim…

Ne-amintim cu bucurie
De momentele trăite
Împreună, în armonie
Și de cele înfăptuite
Prin Duhul spre veșnicie

Și de celelalte toate
Petrecute-n Adunare,
Că-au fost clipe minunate
Și momente înălțătoare
Ce și-n Cer sunt consemnate,

Ne-amintim de toate cele
Ce împreună am petrecut;
Multe bune, multe rele,
Scăzăminte ce-am avut
Și încă suferim de ele

Și cu-adâncul duhului
Ne îndreptăm acum spre Domnul
Căci am vrea, prin ochii Lui
Să vedem cum ne e omul
Ascuns, al sufletului.

Am trăit clipe frumoase
Însă și altfel de stări
Ne-au mai sfredelit în oase
C-am optat pentru Adunări
Cu „slujbe”cât mai pompoase

Și-am investit și-n „lucrări”
(Oarecum alunecoase
Și cu semne de întrebări),
Ce-n contururi religioase
Își găseau justificări,

Însă Domnu-aștepta stări
Sufletești, evlavioase,
Și dorea manifestări
Spirituale sănătoase,
Prorocie și cântări
Din Duh, nu din fire scoase.

Nu disprețuim lucrarea,
Și păstrăm ce este bun.
A fost bună Adunarea
Și închinarea în comun.
Vai de cel rămas cu starea
La toate-acestea, imun!

Amintesc doar că, înșelarea,
N-a lipsit, și-atât mai spun:
Doamne, mare-Ți e îndurarea
Că-ai răbdat până acum,
Văzându-ne nepăsarea!

Ne-am croit drum „cu toporul”
Făcând ce credeam că-i bine,
Ne-am jucat pe placuri rolul
Prin activități creștine,
Dar am neglijat Izvorul…

Am fost răi și nestatornici
În lucrul încredințat,
Și-am lăsat multe duminici
Pe Hristos neonorat…
Ambigui și îndoielnici
Pe Domnul L-am supărat.

Azi, ne strângem la închinare
Fiecare-n casa lui,
Fără fastul din cântare,
Nici cel al proorocului,
Nici acel din predicare,

Nici fastul discursului
De la unul, fiecare…
Doar Cuvântului Domnului
Și sfânta Lui cercetare
În adâncul sufletului.

Puterea Adevărului
Ne aduce iluminare
Asupra păcatului,
Și-n lacrimi, cerem iertare,
Că în vremea harului,
N-am fost vrednici de chemare!

Toți voiau să-și satisfacă
Egoist, prioritatea
Și începuse să ne placă
Tot mai mult comoditatea
Ce șoptea – „alții să facă… ”

Dar a venit și iluminarea,
Numai n-a venit oricum
Ci împreună cu mustrarea
Ce comodă nu-i nicicum,
Dar ne schimbă grabnic starea!

Căci, la ce e bună sarea
Dacă-ți faci friptura scrum?
Sau își leapădă mâncarea
Cei ce sare-n ea nu pun?
Ori își stinge lumânarea
Cel fără lumină-n drum?

Q, nu-i lipsă de înțelepciune
Nici pricepere precară
Doar lumească uscăciune
Și ne face de ocară
Transformându-ne-n tăciune!

Dar acum cu mâna-I tare
Dumnezeu din veșnicie
Ne-a îngrozit pe fiecare
Cu divina Lui mânie
Și ne pune la încercare!

Copleșiți de ce trăim,
Din adâncul ființei noastre
Ne-aplecăm și ne smerim
Și sub cerurile albastre
Plângem și ne pocăim.

Într-un duh toată Adunarea
Ne căim, cerem iertare
Și nu vom opri strigarea
De la Tronul de îndurare
Până nu primim iertarea,

Puterea și încredințarea
De robi buni și credincioși
Care-și împlinesc chemarea
Și-n credință sănătoși
Încep evanghelizarea
Celor mulți și păcătoși.

Doamne ascultă-ne de sus
Și ajută-ne să fim
Una cu Domnul Isus,
Ca și El să ne iubim
Și întocmai cum Ți-ai propus
Să trăim și să-Ți slujim! Amin

Ioan Hapca

Sfinţire sau asprime faţă de Dumnezeu?

Dumnezeu e în control

El… Se miră că nimeni nu mijloceşte.

Isaia 59:16

Motivul pentru care mulţi dintre noi încetăm să ne mai rugăm şi ne împietrim faţă de Dumnezeu este că avem numai un interes emoţional faţă de rugăciune. Sună frumos să spunem că ne rugăm; citim cărţi despre rugăciune, care ne spun că este bine să ne rugăm, că mintea noastră se linişteşte şi sufletul se înalţă atunci când ne rugăm: dar Isaia spune că Dumnezeu Se miră de aceste gânduri despre rugăciune. Închinarea şi mijlocirea trebuie să meargă mână în mână; nu e posibilă una fără cealaltă. Mijlocirea înseamnă a ajunge să avem gândul lui Cristos în legătură cu cel pentru care ne rugăm.

Deseori, în loc să ne închinăm lui Dumnezeu, noi facem afirmaţii despre cum funcţionează rugăciunea. Oare ne închinăm sau avem o dispută cu El zicând ..Dar, Doamne, nu văd cum vei proceda? Acesta este un semn sigur…

Vezi articolul original 167 de cuvinte mai mult

Scrisoare deschisă personalului din spitale

Ciprian I. Bârsan

Deşi nu ne exprimăm destul de frecvent, iar când o facem nu suntem suficient de direcţi, vă spunem că vă apreciem şi ne rugăm zilnic pentru voi. Bunul Dumnezeu să îngrijească de sănătatea voastră trupească şi sufletească. El să vă dăruie înţelepciune, putere, creativitate, bucurie şi speranţă.

Aceleaşi lucruri le cerem şi pentru cei dragi vouă. Mulţi sunteţi separaţi de ei ca să rămână alţii împreună. Mulţumim frumos!

Sunteţi mâna lui Dumnezeu şi folosiţi pentru binele multora. Apreciaţi-L şi mulţumiţi-I.

Aşa facem şi noi cu voi.

Viorel Iuga

Vezi articolul original

Psalmul 91

Acel ce ocrotirea și-o găsește
Sub mâna Celui Preaînalt și Veșnic,
Și orice-ar fi, deplin se odihnește,
La umbra Celui Sfânt și-Atotputernic

El zice despre Domnul cu tărie:
“E locul de scăpare-n vreme rea
Și cetățuia cea mai dragă mie;
În Dumnezeu îmi pun credința mea!”

Acel care cunoaște viitorul,
Cu siguranță, El te va scăpa
De lațul ce-ți întinde vânătorul,
De ciumi și pustiiri ce-or apărea.

Te va acoperi cu pene sfinte,
Sub ale Lui aripi te va ține-ascuns;
Credincioșia Lui este fierbinte,
Un scut și-o pavăză de nepătruns.

Să nu te temi de groază-n timpul nopții,
Nici de săgeți ce zboară zi de zi,
De ciuma ce-nmulțește noaptea morții
Sau molimi care la amiaz vor fi.

O mie lângă tine pot să cadă,
Și chiar și zece mii la dreapta ta,
Căci nu contează, câți vor fi-n grămadă,
De tine, nu se vor apropia.

Când Domnu-ți dăruiește biruință,
Doar vei privi mirat cu ochii tăi,
Și plin de mulțumire și credință,
Vedea-vei răsplătirea celor răi.

Pentru că zici cu o credință mare:
“Doar Domnu-I locul meu de adăpost,
Și Cel Preaînalt mi-e turnul de scăpare,
Iar fără El, viața n-are rost”,

De-aceea, să te-ajungă, El nu lasă,
Nici o nenorocire care vine,
Nici vreo urgie lângă a ta casă,
Ci El la depărtare o va ține.

El porunci-va și-îngeri de lumină
Lua-te-vor pe mâini să te păzească,
Pe-ale tale căi în ajutor să-ți vină,
Piciorul de vreo piatră să-ți ferească;

Păși-vei prin credință peste fiare,
Chiar peste leii cei mai fioroși,
Peste-ai lor pui, peste năpârci bizare,
Și peste șerpii cei mai veninoși.

“Fiindcă Mă iubește”, zice Domnul,
De-aceea-l izbăvesc mereu prin lume,
Îl ocrotesc și îi veghez și somnul,
Că-ntr-adevăr, cunoaște al Meu Nume.

În ce privește viața pământească,
Cu viață lungă îl voi sătura,
Și-apoi, în veci, în gloria cerească,
Și Mântuirea Mea-i voi arăta.

Daniel Hozan 

Vizitele surpriză ale Domnului nostru

Dumnezeu e în control

„De aceea şi voi  fiţi gata.” Luca 12:40

Vizitele surpriză ale Domnului nostru Marea nevoie a lucrătorului creştin este de a fi gata să se întâlnească cu Isus Hristos la fiecare colţ. Aceasta nu este uşor, indiferent de care este experienţa noastră. Lupta nu este împotriva păcatului sau a dificultăţilor sau circumstanţelor, ci este împotriva cufundării în muncă atât de mult încât să nu fim pregătiţi să îl întâlnim pe Iisus la orice pas. Aceasta este marea nevoie, nu cea de a ne confrunta cu credinţa sau crezul nostru, nu întrebarea dacă suntem de vreun folos, ci de a ne întâlni cu El.

Isus rareori vine atunci când îl aşteptăm, şi adesea prin cele mai ilogice conexiuni. Singurul mod prin care poate un lucrător poate să rămână credincios şi adevărat faţă de Dumnezeu este prin a fi gata pentru vizitele surpriză ale Domnului. Nu slujirea contează, ci realitatea spirituală intensă…

Vezi articolul original 139 de cuvinte mai mult

..APEL NOU la rugaciune pentru familia lui DANIEL GRIGORICIUC….

Petrica Moisuc

Azi- Sambata 28 martie 2020 – ora 15:45

TABITA GRIGORICIUC – sotia lui DANIEL GRIGORICIUC, face acest apel.... 

„-Starea lui DANIEL este foarte grava… Este internat in spital la Iasi, la reanimare, intr-o stare foarte critica. Eu ma simt rau, sunt sub tratament in spitalul din Suceava, ma doare spatele, respir mai greu,  TIMOTEI (baiatul cel mare)  este cu febra acasa, IUSTIN e atins putin. RUGATI-VA PENTRU DANIEL, RUGATI-VA PENTRU FAMILIE NOASTRA… Te rog sa pui pe blogul tau apelul acesta…. MULTUMESC!”

FRATILOR, CU SMERENIE SI UMILINTA SA RUGAM PE DOMNUL SA SE INDURE DE FAMILIA GRIGORICIUC….

SA NE RUGAM….

Vezi articolul original