CORONA VIRUS: ISTERIZARE, CONDIȚIONARE ȘI PAUPERIZARE

POPAS PENTRU SUFLET

Nu demit importanța abordării în spirit responsabil și cu maximă vigilență a siguranței și bunăstării populației, doar că isteria trebuie lăsată pentru adevăratele crize!

Virusul Corona pare a fi inofensiv comparat cu marii ucigași ai istoriei: plaga bubonică, malaria, tifosul, influenza etc.

Sunt boli mai grave, mai incurabile și cu o rată de fatalitate cu mult mai dramatică!

Nu că măsurile luate nu ar fi legitime, dar izul apocaliptic al reportajelor m-a uimit până și pe mine care am o asemenea perspectivă generală a lucrurilor.

Teama mea cea mai mare este că, atât cât este ea de mare și urgentă, criza virusului Corona este pentru Statul Secret o oportunitate de a condiționa masele largi spre pauperizare.

Toți prețuim viața mai mult ca orice! Așa se explică faptul că oamenii acceptă să fie exploatați, înjosiți, subjugați și sărăciți! Nevoia de a supraviețui îi poate face să se adapteze la strictul necesar…

Vezi articolul original 412 cuvinte mai mult

Când nu mai ești

Când nu mai ești în groapa cea adâncă
Și nici nu știi cum iarăși ești pe stâncă,
Să știi, n-a fost noroc! Ci ajutorul,
Ți l-a trimis din Ceruri, Salvatorul

Când negru diagnostic ți se pune
Dar ani se scurg pe rând, e o minune,
Nu, solul morții nu te ocolește!
Ci Domnul Vieții-i Cel ce te iubește.

Privind în urmă la o încercare,
Din care n-ai crezut să ai scăpare,
Nu-i datorită cunoștinței tale,
Ci-i numai Harul îndurării Sale.

Când simți c-a suferinței grea povară
A devenit atâta de ușoară,
Sunt lacrimi transformate în cunună
De-Acel ce lacrimi încă mai adună.

Când ai ieșit din bezna-ntunecoasă
Și din furtuna cea mai furioasă,
Acel ce ți-a-ntins brațul cu iubire
Te-așteptă să te-ntorci cu mulțumire.

Acel ce-ți dă viață și-ți dă pâine,
În grija Lui e ziua cea de mâine.
El vrea să-ți lumineze-ntreagă viața
Spre El de-ți vei întoarce zilnic, fața.

Acel ce stă pe Tron și-mpărățește,
Ce toate le-a creat și stăpânește,
E plin de bunătate și-ndurare,
De aceea te-a trecut prin încercare,

Căci Domnu-Și pregătește moștenirea,
Ne-ncearcă și credința, și iubirea,
Ne ‘ngăduie-ncercări și suferință,
Să creștem și-n iubire, și-n credință.

De-acum, să știi că nu-i o întâmplare,
Și nici noroc să ieși din încercare,
Ci-a Lui privire care te veghează
Și mâna Lui ce permanent lucrează.

Părinte drag, m-aplec cu umilință,
Cu mulțumire și recunoștință,
Chiar dacă m-ai trecut prin groapa-adâncă,
Mi-ai pus din nou picioarele pe stâncă.

Daniel Hozan 

Acum crezi?

„De aceea credem…” „Acum credeţi? ” le-a răspuns Isus.

Ioan 16:30-31

„Acum credem.” Dar Isus îi întreabă: „Credeţi?… Iată că vine ceasul când… Mă veţi lăsa singur“. Mulţi lucrători creştini L-au lăsat pe Isus Cristos singur şi au intrat în lucrare dintr-un sentiment al datoriei sau dintr-un sentiment al necesităţii izvorât din propria lor gândire. Motivul pentru care facem acest lucru este absenţa vieţii de înviere a lui Isus.

Sufletul nostru a pierdut legătura strânsă cu Dumnezeu, deoarece s-a încrezut în propria lui înţelegere religioasă. Acesta nu este un păcat deliberat, care să fie pedepsit, dar când cineva îşi dă seama că şi-a îngrădit propria înţelegere cu privire la Isus Cristos, provocându-şi, astfel, nedumeriri, suferinţe şi dificultăţi, trebuie să se întoarcă înapoi cu ruşine şi pocăinţă.

Trebuie să ne bazăm mult mai mult pe viaţa înviată a lui Isus, să ne formăm obiceiul de a raporta totul la El; dar, în loc să facem acest lucru, noi luăm decizii după propria noastră judecată şi apoi Îl rugăm pe Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate face aşa ceva, lucrurile respective nu ţin de domeniul Lui, nu au nimic de-a face cu realitatea. Dacă facem ceva doar din sentimentul datoriei, prin aceasta înălţăm un standard care concurează cu Isus Cristos. Devenim o „persoană superioară” care spune: „în situaţia aceasta trebuie să fac cutare şi cutare lucru”. Punem pe tron sentimentul datoriei în locul vieţii înviate a lui Isus. Nu ni se spune „să umblăm în lumina” conştiinţei sau a sentimentului datoriei, ci „să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină”. Când facem ceva din sentimentul datoriei, este uşor să le explicăm altora motivele acţiunilor noastre. Dar când facem ceva din ascultare de Domnul, nu există nici o explicaţie; de aceea un sfânt poate fi ridiculizat cu uşurinţă.

Oswald Chambers