Ce minunat, Isuse

Ce minunați şi rodnici sunt anii tinereții,
Când Tu trăieşti în noi şi totul Ți-aparține…
Ne-ai dat atâta vlagă şi-atâta frumusețe,
O, cât am vrea, Isuse, în orice timp al vieții,
Să nu ne înspăimînte nici vântul, nici nămeții,
Ci să rămânem, Doamne, statornici, lângă Tine.

Ce nepătrunse clipe se împletesc, Divine,
Când seva tinereții pulsează către soare —
Ne-ai dat atâta cântec şi zâmbet şi suspine
Şi bucurii şi lacrimi şi frământări, Stăpâne…
Dar o, cu-atât mai mult, ce clipe preasenine,
Vor fi o veșnicie cu Tine în splendoare! ! ?

Ce ne-nfricat se pare destinul înainte,
Când tinerii şi-îndreaptă spre orizont busola…
O, cât am vrea, Isuse, doar zile însorite,
Dar Tu ne treci credința prin viscole cumplite,
Cum brazilor pe munții cu coaste-nzăpezite,
Le dai furtuni şi vânturi, fortificând corola.

Ce dulce şi plăcută e tinerețea, Tată,
Când o trăim cu Tine, căutând neprihănirea.
O, cât dorim, Isuse, să o păstrăm curată,
Iar gândul, vorba, fapta şi viața noastră toată,
Ce-au fost sfințite-n Tine la Golgota odată,
Să oglindească-n lume Cuvântul-Ți şi Iubirea!

Irina M 

Sursa foto: Net

Ai o gândire săracă cu privire la Dumnezeu?

Dumnezeu e în control

Ridicaţi-vă ochii în sus si priviţi! Cine a făcut aceste lucruri?

Isaia 40:26

Poporul lui Dumnezeu din zilele lui Isaia a ajuns să aibă o gândire săracă prin faptul că privea la idoli; Isaia l-a făcut să se uite în sus, la ceruri, adică l-a făcut să înceapă să-şi folosească în mod corect gândirea. Pentru un sfânt, natura este sacră.

Vezi articolul original 265 de cuvinte mai mult