În căutarea fericirii,
Am devenit mai absorbiți
De iureșul nemulțumirii
De-a nu putea fi fericiți.
Ne-am făurit planuri mărețe,
Visăm la viața făr’ amar,
Tânjim spre culmile semețe
De bucurii fără hotar.
Gonim pe drum de neîmplinire,
Umplând cu greu ai firii saci,
Crezând că banu-i fericire,
Dar ne trezim de ea săraci.
Ne-am creionat drum de urcare
Și-am devenit mai egoiști,
Mai reci, mai răi, mai fără soare,
Iar în final suntem mai triști.
Când nu primim, săgeți de ură
Îl țintuiesc pe inamic,
Decidem să dăm cu măsură,
Sau poate… nu mai dăm nimic.
Am devenit străini în țara
Ce poartă-n vorbă același grai
Și parcă dintr-o dată vara,
Nu-i vară, raiul nu e rai.
Ne-am rătăcit printre mulțime,
Conduși de-un propriu interes.
Când suntem, credem, pe înălțime,
De fapt noi suntem în regres.
Iar toate aceste „înclinații”
Aduc cu ele plăgi ce dor,
Aduc și moarte în relații,
Aduc ruină în popor.
Se nasc copii purtând stigmatul
Greșelilor ce le-am făcut…
Treziți-vă, căci azi păcatul
Ne urmărește din trecut!
L-am pus pe om pe culmi de-orgoliu,
Ne-am pus pe noi, orbiți de EU,
De aceea, iar suntem în doliu,
Și făr’ credință-n Dumnezeu.
Dați piatra iarăși la o parte,
E timpul deșteptării dar!
E timp de viață, nu de moarte,
E timp de dragoste și har!
Căci căutarea fericirii
E-un scop măreț, venit de sus,
Dar nu stă-n lucrurile firii,
Ci stă-n persoana lui Isus.
Dumnezeu e în control 