Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta pe-acest pământ?
O lungă alergare…
Dar trist… la margini de mormânt,
Observi că goană după vânt
E tot ce-ai strâns pe-acest pământ,
Și n-au nici o valoare.

Ce-i viața ta? … Te-ai întrebat
Ce rost ai tu pe lume?
În timpu-acesta limitat
De ce ți-a fost și ți-este dat
(Chiar dacă tu n-ai întrebat)
O viață, trup și-un nume?

Ce-i viața? Care-i rostul ei?
Și cine-l înțelege?
E numai să mănânci, să bei?
Sau, doar să strângi fără temei
De parcă totu-ai vrea să iei
Cu tine unde-i merge?

Dar viața ta… impropriu zis,
Căci nu îți aparține,
E mult mai mult decât un vis:
Demult, cândva, în Paradis,
Stăpânul Vieții a decis
Acest timp pentru tine.

Să ai și tu pe-acest pământ
Un timp de pregătire,
Căci Viața este darul Sfânt
Ce nu sfârșește la mormânt
Ci într-un Nou Așezământ,
Există-n nemurire.

Trăim și-aici… și-n veșnicii,
Trăi-vom totdeauna,
Dar, după ce vom adormi,
Va fi a Judecății zi,
Destinele s-or împărți
Din Iad sau Rai, doar una.

Iar dacă vrem ca-n Paradis,
Destinul să ne fie,
Să-L acceptăm pe-Acel ce-a zis:
“Calea sunt Eu!” precum e scris,
“Sunt Pâinea Vieții” a mai zis
Și “ Eu dau apă vie!”

Deci Tatăl, Dumnezeu ne-a dat
Un timp de pocăință…
Prin Fiul Său crucificat
Ca Jertfă pentru-al nost’ păcat,
Oricine-ai fi, poți fi salvat,
De-L cauți cu credință.

Iar El, Cuvântul întrupat
Și Mielul fără pată,
Deși la Tatăl S-a’nălțat,
El e prezent neîncetat
Când pe genunchi e căutat
De-o inimă predată.

De-aceea, timpul de acum,
Să-l prețuim cu toții,
Să nu dăm aurul pe scrum,
C-un foc arzând nu doar cu fum,
Să mergem cu Isus pe drum
Până în clipa morții.

Ce-i viața ta? … E-un legământ
Făcut pe totdeauna
Cu orice zi pe-acest pământ,
Trăind spre slava Celui Sfânt,
Tu vei primi după mormânt
Din mâna Lui, cununa.

Daniel Hozan

Chemarea lui Dumnezeu

Cristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia.

1 Corinteni 1:17

 

Pavel spune aici că Dumnezeu ne cheamă să predicăm Evanghelia. Dar aduceţi-vă aminte ce înţelege Pavel prin „Evanghelie”: realitatea Răscumpărării prin Domnul nostru Isus Cristos. Noi suntem înclinaţi să facem din sfinţire scopul final al predicării noastre. Pavel foloseşte experienţa personală doar ca o ilustrare, nicidecum ca un scop în sine. Nicăieri nu ni se porunceşte să predicăm mântuirea sau sfinţirea; ni se porunceşte să-L înălţăm pe Isus Cristos (Ioan 12:32).

Este o denaturare să spunem că Isus Cristos a suferit în actul Răscumpărării pentru a mă face pe mine sfânt. Isus Cristos a suferit pentru a răscumpăra întreaga lume şi pentru a o aşeza întreagă şi reabilitată înaintea tronului lui Dumnezeu. Faptul că noi putem experimenta Răscumpărarea este o ilustrare a puterii realităţii Răscumpărării, dar nu acesta este scopul ei final. Dacă Dumnezeu ar fi om, cât L-ar durea inima şi cât de obosit ar fi din cauza cererilor constante pe care le facem pentru mântuirea şi sfinţirea noastră. Îl solicităm de dimineaţa până noaptea cerând lucruri pentru noi înşine – ceva din care noi să fim scăpaţi!

Când vom ajunge la fundamentul realităţii Evangheliei lui Dumnezeu, nu-L vom mai deranja pe Dumnezeu cu micile noastre plângeri personale.Singura pasiune a vieţii lui Pavel a fost să predice Evanghelia lui Dumnezeu. El a acceptat cu bucurie dureri, deziluzii şi suferinţe, dintr-un singur motiv: deoarece aceste lucruri i-au păstrat neclintit devotamentul faţă de Evanghelia lui Dumnezeu..

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS