Ce bine-i langa Tine Doamne!

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Când bucurii de sus ne dai.
Când fierbe-n Duh, toat’ adunarea,
Și pe pământ e ca în Rai.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Când stăm cu toți în rugăciuni,
Când se coboară a Ta putere,
Făcând semne și minuni.

Ce bine-i langă Tine Doamne
Când pe toți, Tu ne-ntărești.
Când ne strângi Tu laolaltă,
Și cu dragoste ne-nveți.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
În încercări când ești cu noi.
După foc, gemet și plânset,
Tu bucurii ne dai apoi.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
Chiar de lacrimi curg pe-obraz,
În a Ta prezență Sfântă,
Noi suntem într-un extaz.

Ce bine-i langă Tine Doamne,
În ascultare când suntem.
Chiar dacă vine ceasul morții,
Noi nu ne speriem de el.

Ce bine-i langă Tine Doamne
Când acasă la Tin’ o-m fi.
Și vom uita de tot amarul,
Când în Rai vom locui.

Ce bine e să fim cu toții,
Azi sub crucea lui Isus
Și-apoi-n zorii dimineții,
Să fim veșnic colo sus.

Ce bine e să stăm grămadă,
Să nu ne mai privim altfel.
Să fim aici cu toti în pace
Căci doar prin El sfințire avem.

Ce bine e ca-ntaina nopții,
În rugăciuni ades să fim.
Să nu ne prindă ațipirea,
Ci ochi-n sus să-i ațintim.

Valentin Bejenar

Consacrarea puterii spirituale

„… prin care lumea este răstignită faţă de mine si eu, faţă de lume. „Galateni 6:14

Dacă îmi aţintesc gândurile asupra Crucii lui Cristos, nu devin un pietist subiectiv, interesat de propria mea sfinţenie, ci un om concentrat asupra intereselor lui Isus Cristos. Domnul nostru n-a fost un om retras sau un ascet. El nu S-a izolat fizic de societate, dar n-a fost niciodată legat de ea înlăuntrul Său. El n-a fost distant, dar a trăit într-o altă lume. El a fost atât de implicat în lumea aceasta, încât oamenii religioşi ai timpului Său L-au numit un mâncăcios şi un băutor de vin. Dar Domnul nostru n-a lăsat niciodată ca ceva să se pună în calea consacrării puterii Lui spirituale.

Este o falsă consacrare atunci când în mod conştient te izolezi de ce-i în jurul tău cu scopul de a aduna energie spirituală pentru mai târziu; aceasta este o greşeală gravă. Duhul lui Dumnezeu i-a scăpat pe mulţi de păcat şi totuşi, în viaţa acestora nu există libertate, plinătate. Viaţa religioasă pe care o vedem astăzi în jurul nostru este cu totul diferită de sfinţenia viguroasă a vieţii lui Isus Cristos. „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i fereşti de cel rău” (Ioan 17:15).

Noi trebuie să fim în lume, dar nu ai lumii; să fim cu totul despărţiţi de ea înlăuntrul nostru, nu în exterior. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să se pună în calea consacrării puterii noastre spirituale. Consacrarea este partea noastră; sfinţirea este partea lui Dumnezeu. Trebuie să ne hotărâm în mod deliberat să ne intereseze numai lucrurile care Îl interesează pe Dumnezeu. Modul de a rezolva probleme încurcate este de a ne întreba: „Este acesta genul de lucruri care Îl interesează pe Isus Cristos sau genul de lucruri care îl interesează pe duhul diametral opus lui Isus?”

Oswald CHAMBERS

Vremuri de amăgire…

Ciprian I. Bârsan

Trăim o perioadă de amăgire puternică. Diavolul se luptă, ne provoacă, încearcă să ne trântească la pământ. Datorită presiunii continue cedăm uneori și atunci ne disprețuim, simțim o apăsare cumplită datorată pe de-o parte conștiinței, pe de altă parte acuzației ce vine din partea celui rău.
Pentru a reuși Diavolul se folosește de nenumăratele mijloace de amăgire, se folosește de minciună!
Trăim vremea când oamenii se îndepărtează de Adevăr și promovează Minciuna.
-Minciuna îți Promite fericirea, o face atât de bine încât mulți ajung să creadă. Însă nu îți va da niciodată fericirea dintr-un motiv simplu: NU O CUNOAȘTE!
-Minciuna generalizează. Ea, minciuna strigă agasant „toți sunt răi, toți sunt păcătoși, toți sunt o apă și un pământ, toți…” Pe când adevărul pune punctul pe „i” și afirmă fără echivoc: „tu ești acela”
-Minciuna e vorbăreață, se lamentează, strigă, gesticulează, joacă teatru, dacă situația o cere, plânge folosind inevitabil „lacrimi…

Vezi articolul original 150 de cuvinte mai mult