Magistrala si poteca

Un cuplu de referinţă din Scripturi e ca poteca
Căsniciei fericite pe care a mers Rebeca.
Soţul ei a aşteptat-o nu-n palat, ci într-un cort.
Nu cu mult alai de nuntă, cu bomboane sau cu tort.

Mirele e-ales de Domnul şi toţi îngerii îl plac.
Fiul lui Avraam el este şi îl cheamă Isaac.
N-a umblat pe-o cale largă ca toţi tinerii de-atunci
Care îşi aleg soţia cu-ale firii lor porunci.

N-a umblat pe magistrala multelor plăceri lumeşti,
Ci-a-ndrăgit-o pe Rebeca, fata zărilor cereşti.
Ea venise de departe tot numai de dragul lui
Ca să-ntemeieze casa ce-i plăcută Domnului.

Când era Isaac mai tânăr jertfă tatăl l-a adus
Sus pe Moria, pe munte, precum Dumnezeu i-a spus.
Însă Îngerul salvării chiar din ceruri l-a oprit:
Proba încercării sfinte ajunsese la sfârşit.

Sara-şi învăţase fiul temerea de Dumnezeu
Şi valoarea unei jertfe ce-o aduci în ceasul greu.
Tatăl l-a iubit, ştim bine, fapt şi-n ceruri consemnat
De aceea şi Iehova de moarte l-a apărat.

Mielul căutat de ochii lui Isaac prin Avraam,
E Isus de pe Golgota din acelaşi sacru neam.
Şi atunci se-ngemănară două inimi pe Calvar:
Avraam ca şi părinte şi Cel Sfânt prea plin de har.

Două inimi cu iubire pentru veci unite-au fost
De Părintele din ceruri, scut suprem şi adăpost.
Prin Rebeca cea frumoasă, cu Isaac cel gânditor
Domnul Şi-a zidit o casă şi-un nepreţuit popor.

Azi la modă-i magistrala, doar la ţară e poteca
Însă Domnu-i preţuieşte pe Isaac şi pe Rebeca.
Multe doruri se uniră, multe au rămas nespuse
Când la masa lor veniră îngerii din vremi apuse.

Ascultând cu bucurie farmecul poveştii lor
Vrem ca să-L vedem pe Mire sus pe-al slavei Sale nor.
Noi, mireasa căutată şi născută pe Calvar
I-am produs multe necazuri Mirelui şi mult amar.

Am iubit întâi păcatul şi lumea cu-al ei tumult
Şi L-am neglijat pe Mire ca pe-un visător adult.
Lumea Îl hulea în stradă dar noi nu L-am apărat.
În final murind pe-o cruce viaţa Sa Isus Şi-a dat.

Orice mire şi mireasă fac un sacru legământ
Ce-i valabil toată viaţa până intră în mormânt.
Dumnezeu prin Jertfa sfântă S-a legat pe veci de noi
Ca din calea rătăcirii să ne-aducă înapoi.

El, Hristos, e-al nostru Mire, noi suntem mireasa Lui.
Într-o lume de necazuri nimenea ca Domnul nu-i.
El ne iartă, ne primeşte când ne-abatem şi greşim
Şi-apelăm la al Său sânge şi-n lacrimi ne pocăim.

Asta-i căsnicia sfântă: să-i urmăm smeriţi poteca
Cum au fost doi soţi pe lume, el Isaac şi ea Rebeca.
Dar mai sus de plaiul firii, cu iubire şi cu dor,
E Isus, al nostru Mire, şi al Domnului popor.

Corneliu Livanu

Rob al lui Isus

„Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. „Galateni 2:20

Aceste cuvinte înseamnă zdrobirea independenţei mele cu propriile mele mâini şi predarea în faţa supremaţiei Domnului Isus. Nimeni nu poate face aceasta în locul meu. Eu trebuie s-o fac singur. Dumnezeu mă poate aduce până în acest punct de trei sute şaizeci şi cinci de ori pe an, dar El nu mă poate forţa să trec prin el. E nevoie de spargerea “cochiliei” independenţei mele faţă de Dumnezeu şi de eliberarea personalităţii mele pentru a fi în unitate cu El – nu pentru a-mi urma propriile idei, ci pentru a alege loialitatea absolută faţă de Isus. Odată ce am ajuns acolo, nu mai există nici o posibilitate de dispută. Foarte puţini dintre noi cunoaştem ceva despre loialitatea faţă de Cristos – “De dragul Meu”. Aceasta face un sfânt să fie puternic.

Am trecut eu prin această zdrobire a independenţei mele? Orice altceva este înşelăciune pioasă. Iată singurul lucru asupra căruia trebuie să mă hotărăsc: Voi renunţa la drepturile mele, mă voi preda lui Isus Cristos fără să-I pun nici un fel de condiţii despre modul în care să se producă această zdrobire? Trebuie să fiu zdrobit în privinţa autorealizării: imediat ce este atins acest punct, ajung la realitatea identificări mele supranaturale cu Isus Cristos şi atunci nu pot să nu aud mărturia Duhului: “Am fost răstignit împreună cu Cristos”.

Frumuseţea tulburătoare a creştinismului constă în renunţarea de bunăvoie la drepturile personale şi acceptarea de a deveni rob al lui Isus Cristos. Nu încep să devin sfânt până nu fac aceasta.

Pentru ca acest Colegiu să merite să existe, ar fi suficient ca în fiecare an un student să audă chemarea lui Dumnezeu. Ca organizaţie, acest colegiu nu valorează nimic, nici chiar din punct de vedere academic. Menirea lui este ca Dumnezeu să Se folosească de viaţa noastră Se va folosi El de noi sau suntem prea ocupaţi cu ideile noastre despre ce vom fi?

Oswald CHAMBERS