Adevarata unitate

Dumnezeu din înălțime a venit într-o grădină,
În Edenul de-altădată, plin de slavă și lumină,
Dornic să împărtășească harul Său și bucuria
În răcoarea dimineții cu Adam și cu soția.

În închipuirea noastră au fost clipe neuitate
De reală părtășie și de sfântă unitate.
Biblia nu povestește frumusețea revederii
Omului cu Creatorul, de dinaintea căderii.

Dar deodată o făptură, fără seamăn de vicleană,
A pătruns pe poarta minții. Nimeni n-a băgat de seamă.
Eva îngrijea grădina și se-oprise lângă-o floare.
Iar Adam lipsea, pe semne, ocupat cu-altă lucrare.

Dar când Eva amăgită a călcat porunca veche
Și spre șarpe-și aplecase neglijent a ei ureche,
A intrat răul în lume printr-o viață de păcate
Și a dispărut prin farmec orice gând de unitate.

Lumea-ncearcă simularea unității dintre oameni.
Chiar când ai intenţii bune vei culege doar ce sameni.
Dumnezeu a plâns atuncea când omul s-a pus pe fugă
Și-a venit din cer Stăpânul pe cel rău ca să-l distrugă.

Dar nu folosind nuiaua sau decretul de-arestare,
Sau punând îngeri să-l lege și să-l pună la-nchisoare.
Ci-a venit Isus cu trupul să-l zdrobească sus pe cruce
După cum, prin trup, Satana poate pe-orice om seduce.

Asta-i singura pedeapsă, cea când moartea a murit
Și când adversarul nostru e înfrânt și pedepsit.
Să-L slăvim pe Salvatorul pentru marea izbăvire
Ce, odată cu-nvierea, ne-a adus-o prin iubire.

El e cheia unității drepte și adevărate
C-a urcat sus pe Golgota și-a purtat crucea în spate.
Fără El noi am fi singuri, diavolul ne-ar persifla
Și-apoi zi de zi în pene tot mai mult el s-ar umfla.

Dar slăvit să fie Domnul, sus în cer și pe pământ,
Că prin harul Său cel mare El ne-a dat și Duhul Sfânt!
N-avem teamă de dușmanii care L-au lovit pe El.
El i-a spulberat prin cruce, prin blândețea lui de Miel.

Iar când va veni în slavă, diavolul va fi legat
Și-ntr-o groapă cât planeta iarăși va fi aruncat.
Doar atunci noi vom fi una cu Domnul Isus Hristos
Care, din mormânt și moarte, pentru veci de veci ne-a scos.

Corneliu Livanu 

Tu nu mai eşti al tău

„Nu ştiţi… că voi nu sunteţi ai voştri?” 1 Corinteni 6:19

Nu există viaţă privată.

“O lume în interiorul altei lumi”, pentru un om care a ajuns in părtăşie cu suferinţele lui Isus Cristos. Dumnezeu zdrobeşte viaţa privată a sfinţilor Săi şi o transformă într-un drum pentru lume şi pentru El. Nici o fiinţă umană nu poate rezista la aceasta dacă nu se identifică cu Isus Cristos. Noi nu suntem sfinţiţi pentru noi inşine, ci suntem chemaţi să fim părtaşi la Evanghelie; în viaţa noastră se petrec lucruri care par a nu avea nici o legătură cu noi, dar prin care Dumnezeu ne duce la părtăşie cu El.

Lasă-L să lucreze aşa cum vrea în tine; dacă nu-L laşi, atunci, în loc să-I fii de folos lui Dumnezeu în lucrarea Sa de răscumpărare a lumii, Îi vei fi o piedică.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu cu noi este să ne înrădăcineze in realitatea aspră, până când nu ne mai pasă ce se întâmplă cu noi, atâta timp cât El Îşi poate urma calea în scopul răscumpărării. De ce să nu trecem prin suferinţă? Ea este uşa prin care Dumnezeu deschide căi de părtăşie cu Fiul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne prăbuşim la prima atingere a durerii: ne aşezăm pe pragul voii lui Dumnezeu şi ne stingem acolo in autocompătimire, iar toată aşa-zisa compasiune creştină din partea altora ne va ajuta să ajungem pe patul de moarte. Dar Dumnezeu nu vrea acest lucru. El vine cu îmbrăţişarea mâinii străpunse a Fiului Său. spunându-ne: “Intră în părtăşie cu Mine: ridică-te şi străluceşte”. Dacă, printr-o inimă frântă, Dumnezeu işi poate îndeplini scopurile în lume, atunci mulţumeşte-I Lui că ţi-a frânt inima.

Oswald CHAMBERS