Înaintea Ta

Înaintea Ta iubit Părinte
Mă aplec din nou în rugăciune
Însă parcă nu găsesc cuvinte
Focul meu lăuntric a Ți-l spune.

Când străbatem valea umbrei morții
Și-ntâlnim nuiaua și toiagul
Suntem duși ades in fața porții
Neființei, doar să-i trecem pragul.

Tăvălugul bolilor apasă
Nemilos, strivind cu-nverșunare
Ființe dragi, din neamul meu, din casă,
Frați, surori, copii din adunare.

Nedoritul cancer, metastază
Greu cuptor pe calea de credință
Parcă tot mai mulți îngenunchează
Iar tot mai puțini au biruință.

Te rog precum Elihu altă dată
Pentru acei ce trec prin încercare
Îndură-Te iubitul nostru Tată
Găsește-un preț pentru răscumpărare.

Mai mult decât un înger, sus pe cruce
Chiar preiubitul Fiu ce seamăn n-are
Isus, prin Sfânta-i jertfă ne aduce
Iertare, mântuire, vindecare.

De-aceea-n numele jertfirii Sale
Căci ne-a iubit și-a suferit din plin
Eu bat la poarta îndurării Tale
Cerându-Ți vindecare și alin.

Pe-acei ce rătăcesc pe căi deșarte
Întoarce-i iar spre Locurile Sfinte!
Celor bolnavi chiar dacă sunt pe moarte
Redă-le sănătatea drag Părinte!

Eu cred că poți și știu că iei aminte
Și vei lucra în milă și iubire
Chiar dacă astăzi focul e fierbinte
Curând va fi un timp de mulțumire.

Daniel Hozan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s