Descurajarea individuală şi creşterea personală

„Moise a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele.” Exod 2:11

Moise a văzut oprimarea poporului său şi a fost sigur că el era cel care trebuia să-l elibereze; plin de o dreaptă indignare în duhul său, a început să facă dreptate. După prima lovitură pentru Dumnezeu şi pentru dreptate. Dumnezeu a permis ca Moise să ajungă într-o stare de descurajare totală şi l-a trimis în deşert să păzească oile timp de patruzeci de ani. La sfârşitul acelei perioade, Dumnezeu i S-a arătat lui Moise şi i-a spus să meargă şi să elibereze pe poporul Său, dar Moise I-a răspuns: “Cine sunt eu, ca să mă duc?” (Exod 3:10-11). La început Moise a înţeles că el era omul care trebuia să elibereze poporul, dar mai întâi a trebuit să fie pregătit şi disciplinat de Dumnezeu. El. ca individ, a avut dreptate, dar n-a fost omul potrivit pentru acea lucrare până când n-a învăţat să aibă comuniune cu Dumnezeu.

Poate că avem viziune de la Dumnezeu şi o înţelegere foarte clară a voii Lui şi trecem la treabă, dar apoi vine ceva echivalent celor patruzeci de ani în pustie ai lui Moise, ca şi cum Dumnezeu ar fi părăsit acea idee cu totul; când ajungem cu totul descurajaţi. Dumnezeu Se întoarce şi reînvie chemarea, iar noi suntem cuprinşi de tremur şi întrebăm: “O. Dar cine sunt eu ca să mă duc? “Trebuie să învăţăm primul mare pas al lui Dumnezeu: “Eu sunt cel ce sunt te trimite”.

Trebuie să învăţăm că efortul nostru individual pentru Dumnezeu este o impertinenţă; individualitatea noastră trebuie să fie arsă de relaţia personală cu Dumnezeu (vezi Matei 3:17). Noi ne fixăm atenţia asupra perspectivei individuale a lucrurilor; avem viziunea – “Ştiu că asta vrea Dumnezeu să fac”, dar n-am învăţat să intram în ritmul lui Dumnezeu. Dacă treci printr-o perioadă de descurajare, urmează o mare creştere personală.

Oswald CHAMBERS