Fără apă

Puhoi de ziduri vin spre noi,
Se-ntorc copacii în pădure,
Iar cei rămași se-ntrec să fure
Și să-și ia frunzele ‘napoi.
Nu vor copacii să priceapă
De-atâta timp, că suntem goi
Și n-avem apă.

Cândva, ceva s-a prăbușit,
E-aicea între noi și doare;
Din când în când ne-am mai trezit
C-un zâmbet bun și c-o urare;
Dar ni s-a pus praful pe pleoapă
Și-avem praf mult și pe picioare,
Și nu-i nici apă.

Ne plouă cu dovezi și pâre,
Se-ndeasă iadul să ne prindă,
Ascunsul se desface-n dâre
Și-arată fețele-n oglindă.
Acum, doar câte unul scapă –
Când stă cu mâinile să prindă
Și-adună apă.

Sunați, e-o trâmbiță rămasă!
Pe unde? ! Întrebați bătrânii.
Și din cântarea cea frumoasă
Cântați cât vă mai țin plămânii!
E secetă, pământul crapă –
Veniți pe pajiștea fântânii
Să cerem apă.

Sperați, nu suntem părăsiți!
S-a spus că mai avem un an.
Deschideți Cartea, s-auziți
Cum plânge Iosif la Dotan;
Și, până va ieși din groapă,
Hai înapoi în Canaan,
S-aducem apă!

Grăbiți, că nunta stă să-nceapă,
Iar Mirele, când ne-a chemat,
A spus că de la cel iertat,
Din inima ce s-a predat
Va curge apă.

Viorica Mariniuc 

Predispoziţia spre degenerare

„După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume. si prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”

Romani 5:12

Biblia nu spune că Dumnezeu a pedepsit rasa umană pentru păcatul unui singur om, ci că natura păcatului, adică pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane, a intrat în rasa umană printr-un singur om; tot Biblia spune şi că un alt Om a luat asupra Lui păcatul rasei umane şi l-a îndepărtat (Evrei 9:26) – o revelaţie infinit mai profundă. Natura păcatului nu înseamnă imoralitate şi fapte rele, ci predispoziţia spre realizarea de sine – eu sunt propriul meu dumnezeu. Această predispoziţie se poate manifesta prin moralitate sau imoralitate, dar ea are aceeaşi bază: pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane. Când Domnul nostru S-a întâlnit cu oameni care aveau în ei toate forţele răului sau cu oameni care trăiau o viaţă curată, morală şi dreaptă, n-a dat atenţie degradării morale a unora sau realizării morale a celorlalţi: El a privit la ceva ce noi nu vedem, şi anume la natura păcatului.

Păcatul este un lucru cu care m-am născut, şi nu pot schimba aceasta; doar Dumnezeu şterge păcatul prin răscumpărare. Prin Crucea Iui Isus Cristos Dumnezeu a răscumpărat întreaga rasă umană de la posibilitatea condamnării datorate eredităţii păcatului. Dumnezeu nul trage pe om la răspundere pentru că a moştenit ereditatea păcatului. Condamnarea apare nu pentru că m-am născut cu o ereditate păcătoasă, ci pentru că, atunci când înţeleg că Isus Cristos a venit să mă elibereze de această ereditate, refuz să-L las s-o facă. Din acel moment încep să primesc pecetea condamnării. “Şi judecata (momentul critic) stă în faptul că lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.”

Oswald CHAMBERS