Frunze

Când sub primul păcat am căzut
Și-am văzut cât sunt de gol, slab și urât,
Din frunze-o haină mare mi-am făcut
De ochii Tăi dorind să mă ascund…
Erau doar frunze.

Când prima jertfă pe altar eu am adus
Crezând ca fumul ei v-ajunge-acolo sus,
Am pus doar frunze smulse de prin pom
Pe care focul le-a topit pe loc…
Erau doar frunze.

Când ai venit la mine-ntâia data,
Dorind să calci cărarea cea mai plată
Ți-am pus covor de frunze sub picioare,
Dar s-au uscat și drumul a fost tare…
Erau doar frunze.

Când ai privit la jertfa mea săracă
Și ai mustrat trăirea întinată
Cerând din pom nu frunzele, ci rodul
Știind că pan’ acum nu am dat totul…
Erau doar frunze.

Știai că printre frunze am ajuns la rod
Și ca din lemn o cruce ca să fac eu pot,
Simțind înțepătura cununii de spini
Tu ai privit adânc, adânc in min ‘…
Erau doar frunze.

Dar ai văzut și-n frunze un folos
Căci pentru Tine eram valoros.
Tu m-ai creat: știai ce sunt, ce pot
Și mi-ai dat șansa sa aduc un rod…
Nu numai frunze.

Iar Tu ai luat din ce am fost cândva
Punând chiar totul in lucrarea Ta.
Un pom cu rod Tu m-ai făcut acum
Și-mi pregătești in cerul Tău cununi…
Cununi frunze.

Agheorgiesei Maria 

Fă-o singur! Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri

„Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.”

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: “Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – “Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui, înclinaţie născută din natura umană nedisciplinată. Este de neconceput şi totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

Oswald CHAMBERS