Convalescență

Se pare că-mi revin încet-încet
Din starea mea mereu îndurerată,
Sunt ca un pământ uscat și sterp
Ce-așteaptă ploaia binecuvântată.

Atâta vreme a trecut de când
Cântarea încetase să se nască,
Iarba pârjolită, pământul crăpat,
Ochii-ncearcă-n zare să privească.

Iată, se pare, ceva s-a mișcat,
Un nor minuscul, ca pe vremea lui Ilie,
Încet se-nalță, iată norii vin,
Norii grei cu ploaia cea târzie.

Încerc să mă ridic, dar oasele mă dor,
Privesc la cer, doar s-o-ndura de mine,
Aș vrea s-alerg prin ploaie, dar nu pot,
Genunchii mei incep să se încline.

Rămân așa în ploaie-ngenuncheat,
Și strig cât pot, s-audă universul:
Nu mai sunt bolnav, sunt vindecat…
Și-așa-ncepu să curgă liber versul,

Acuma, știu că nu mai am prea mult,
Cănd timpul meu se va uni cu veșnicia,
Acolo, din a lacrimei tumult,
Voi ști cu-adevărat ce-seamnă bucuria.

Culda Stefan 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s