Rodnicia prieteniei

“V-am numit prieteni.” Ioan 15:15

Nu vom cunoaşte niciodată bucuria sacrificiului de sine până când nu ne predam lui Dumnezeu în fiecare domeniu al vieţii noastre. Lucrul cel mai dificil este să ne predăm pe noi înşine. “Mă voi preda dacă…!” sau: “O, da, cred c-ar trebui să-mi predau viaţa lui Dumnezeu”. Nu există nimic din bucuria sacrificiului de sine în nici unul dintre aceste cazuri.

De îndată ce ne predăm cu adevărat lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne dă bucuria lui Isus. Scopul final al sacrificiului de sine este să ne dăm viaţa pentru Prietenul nostru. Când vine în noi Duhul Sfânt, cea mai mare dorinţă pe care o avem este să ne dăm viaţa pentru Isus. Însă gândul că ne sacrificăm nu ne trece niciodată prin minte, pentru că sacrificiul este expresia dragostei Duhului Sfânt.

Domnul nostru este exemplul unei vieţi de sacrificiu de sine. “Mă desfătez în a face voia Ta, Dumnezeule.” El a mers până la jertfă cu mare bucurie. M-am predat eu vreodată în ascultare deplină de Isus Cristos? Dacă Isus Cristos nu e steaua mea călăuzitoare, nu există nici un folos în sacrificiul meu. Dar când sacrificiul este făcut cu ochii ţintă la El, influenţa Sa modelatoare începe să lucreze în viaţa mea încet, dar sigur.

Fereşte-te să laşi ca afinităţile naturale să-ţi împiedice umblarea in dragoste. Unul dintre cele mai crude moduri de a ucide dragostea naturală este dispreţul clădit pe afinităţi naturale. Afinitatea sfântului este faţă de Domnul Isus Cristos. Dragostea pentru Dumnezeu nu este sentimentală; a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu este cel mai practic lucru pentru un sfânt.

“V-am numit prieteni.” Prietenia bazată pe viaţa nouă din noi este cea care nu are nici o afinitate cu viaţa noastră veche, ci numai cu viaţa lui Dumnezeu. Este o viaţă nespus de umilă, curată şi absolut devotată lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS