Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s