Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

Plinătate

“Şi Eu Vă voi da odihnă.” Matei 11:28

Când ceva începe să distrugă viaţa ta cu Isus Cristos. Întoarce-te imediat la El şi roagă-L să-ţi redea odihna. Nu îngădui nici unui lucru să-ţi distrugă pacea.Consideră orice element distructiv drept ceva împotriva căruia trebuie să lupţi, nu să-l laşi să rămână. Spune: “Doamne, pune în mine conştienţa de Tine!”, şi atunci conştienta de sine va dispărea, iar El va fi totul în toate.

Fereşte-te să laşi conştienţa de sine să rămână în viaţa ta, deoarece, treptat, ea va trezi în tine autocompătimirea, iar autocompătimirea este satanică. “Oh, sunt înţeles greşit; acesta este un lucru pentru care ar trebui să mi se ceară Scuze: ar fi trebuit într-adevăr să clarific acest lucru”. Lasă-i pe ceilalţi în pace şi cere-I lui Dumnezeu să te facă să fii conştient de Cristos. şi EI te va echilibra, până când vei ajunge la plinătate absolută în El.Viaţa completă este viaţa unui copil. Când cu bună ştiinţă sunt conştient de ceva, înseamnă că undeva este o problemă. Numai omul bolnav ştie ce este sănătatea. Copilul lui Dumnezeu nu este conştient de voia lui Dumnezeu, pentru că el este voia lui Dumnezeu.

Când a apărut cea mai mică deviaţie de la voia lui Dumnezeu, începem să ne întrebăm: ..Care este voia Ta?” Un copil al lui Dumnezeu nu se roagă niciodată să fie conştient de faptul că Dumnezeu răspunde la riugăciune, pentru că el este absolut sigur că Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciune. Dacă încercăm să ne învingem conştienţa de sine printr-o metodă inspirată de judecata noastră, o vom dezvolta şi mult mai mult. Isus spune: ..Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă”, cu alte cuvinte conştienta de Cristos va lua locul conştienţei de sine. Ori de câte ori vine Isus, El aduce odihnă – odihna dată de perfecţiunea lucrării ce nu este niciodată conştientă de ea însăşi.

Oswald CHAMBERS