Ce repede se face tîrziu în viață.

Că de nu ar fi nu s-ar povesti.

Poate că mai am timp, dar nu mai am răbdare cu cei care nu merită nimic din ceea ce sunt eu. Anii au trecut, am învățat lecții predate de oameni, nu de viață. Am ales să nu chiulesc de la ore și am primit toate testele posibile. De la unele am ieșit plîngînd neștiind încotro să o apuc, însă nu am disperat. Lasă, îmi ziceam, așa sunt oamenii…

Acum știu să nu cer mult de unde este puțin, ba chiar am învățat să nu mai cer deloc. Cică mai bine este să fii surprins decît să fii dezamăgit. Înțelept ar fi să nu ai așteptări. Să vezi cum, de la o vreme, nu mai tresari cînd sună telefonul. Ăsta e primul semn că ți se rupe-n paișpe.

Te vor întreba apoi fățarnic-grijuliu, ”Hei, dar ce-i cu tine!? Parcă nu mai ești tu, te doare ceva?”, iar tu le vei răspunde…

Vezi articolul original 396 de cuvinte mai mult

Măreţie şi splendoare

Mă plec în faţa măreţiei Tale sfinte
Şi recunosc Domnia Ta, în viața mea
Ascultă glasul meu şi dă-mi cuvinte
Să preamăresc deplin lucrarea Ta.

Tot ce ai creat, e o splendoare
E măiestria unui mare arhitect
Cu mâna Ta, ai aşezat hotare
Şi toate se supun si se opresc.

Tot universul stă în închinare
În fața unui Creator desăvârşit
Înconjurat de Slavă şi onoare
De frumuseți, ce nu mai au sfârşit.

Când ochii Tăi privesc întinsul zării
Iar soarele răsare, chiar din mări
Apoi se ascunde, după culmea văii
Recunoscând a Tale mari puteri.

Se închină astrele în faţa Ta Stăpâne
Şi stele cad din cer, când le priveşti
Când sutele de galaxii, le chemi pe nume
Şi toate-ți spun: O cât de mare eşti!

Venim şi noi cu coru-ntreg de astre
De galaxii, de stele şi de nori
Alături de luceferii de dimineață
Te preamărim de seara, pâna-n zori.

Şi-n fiecare zi te adorăm Stăpâne
Căci viaţa noastră, Tu ai Luminat
Prin soare, ce răsare şi apune
Pe bolta unui cer inmaculat.

Cu apele ce izvorăsc din stâncă
Şi satură atâţia însetaţi
Iar, roua dimineţii se proşterne
Peste câmpii şi peste munţi înalţi.

Cu toată strălucirea bogăției
Şi atâtea frumuseți, ce ai creat
Minunea ce cuprinde-adâncul mării
Prin toate Doamne, Tu eşti Lăudat.

Iar, într-o zi când vom ajunge acasă
Splendori, ce mintea noastră n-a visat
Şi frumuseţi ce ochiul nost de carne
Să vadă pe pământ, nu i-a fost dat.

Dar, când lumina razei Tale sfinte
Va transforma deplin fiinţa mea
Te voi privi în toată Măreția
Şi voi slăvi în veci Lucrarea Ta.

Ion Popescu 

Eşti descurajat în devotamentul tău?

“Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai…. apoi vino şi urmează-Mă.”Luca 18:22

“Când a auzit el aceste cuvinte…” L-ai auzit vreodată pe Stăpânul tău spunând ceva foarte greu pentru tine? Dacă nu, mă întreb dacă L-ai auzit vreodată spunând ceva. Isus Cristos spune mulle lucruri pe care le ascultăm, dar de fapt nu le auzim. Insă atunci când auzim, cuvintele Lui sunt uimitor de severe.Isus n-a părut deloc interesat ca acest tânăr bogat să facă ceea ce I-a spus El şi n-a făcut nici o încercare să-l ţină lângă El. I-a spus doar “Vinde tot ce ai, apoi vino şi urmează-Mă”. Domnul nostru nu a insistat niciodată, nu a linguşit niciodată pe nimeni, nu a atras pe nimeni în cursă; El doar spunea cele mai severe cuvinte pe care le-a auzit vreodată o ureche omenească, iar apoi îi lăsa pe oameni cu ele.

L-am auzit vreodată pe Isus spunându-mi un cuvânt sever? Mi-a spus vreun lucru personal pe care l-am ascultat de bunăvoie? Nu ceva pe care să pot expune sau să pot explica altora, ci un lucru pe care L-am auzit spunându-mi-1 mie? Acest om a înţeles ce a spus Isus, a auzit clar acele cuvinte şi le-a măsurat însemnătatea – şi aceasta i-a frânt inima. El n-a plecat sfidător, ci a plecat întristat şi cu totul descurajat. El venise la Isus plin de înflăcărarea unei dorinţe sincere, dar cuvintele lui Isus l-au îngheţat pur şi simplu; În loc să-i producă un devotament entuziast, i-au produs o descurajare care i-a frânt inima. Isus nu s-a dus după el, l-a lăsat să plece.

Domnul nostru ştie foarte bine că, o dată ce cuvântul Său este auzit, mai devreme sau mai târziu va aduce roade. Ceea ce este îngrozitor este că unu dintre noi împiedicăm cuvintele Lui să aducă roade în viaţa noastră Mă întreb ce vom spune când ne vom hotărî cu adevărat să-I fim devotaţi Lui în lucrul pe care ni-l arată El? Un fapt este sigur: Isus nu ne va reproşa niciodată nimic.

Oswald CHAMBERS