Dumnezeu – tăria noastră

Prin atâtea-mprejurări
Și furtuni ce-ades izbesc,
Noi eram pe nicăieri
Fără har dumnezeiesc.

Numai Dumnezeu Slăvitul
În eterna-i bunătate
Care atât de mult iubit-a omul,
Ne-a salvat prin Isus, prin a Lui moarte.

Ce-a avut mai scump în ceruri,
Singurul născut din Tatăl,
L-a trimis să moară-n chinuri
Pe Calvar purtând păcatul,

Pentru-ntreaga omenire
Ce zăcea în întuneric,
Pentru noi care din fire
Eram doar un lut netrebnic.

Dar Domnul e tăria noastră! Slavă Lui!
El izbăvitorul din necaz și apăsare,
El măreața stâncă a veacului,
El Mântuitorul prin a Sa-ndurare.

Plin de bucurie dacă strig:
Lăudat să fie Domnul!
Biruința eu câștig.
Ce-mi mai poate face omul?

Boldul morți-i biruit.
Ea nu-l mai îngrozește
Pe acel ce-i mântuit,
Că el o privește

Ca un drum spre veșnicie
Care duce-n ceruri sus,
În eterna bucurie
Și împreună cu Isus.

Când am fost în strâmtorare,
Am strigat la Domnul.
El bogat în îndurare
Peste noi și-a întins brațul.

Ne-a vindecat de multe boale
Ne-a iertat păcatul.
Dar când nu aveam răbdare
Iar ne-a-nconjurat necazul.

Ca să rămânem în Domnul,
În Cuvântul Lui cel sfânt,
Să putem răbda ispita,
Să fim sare pe pământ.

Nu întărâtați pe Domnul!
Nu la gelozie!
Că ce poate face omul,
Când s-aprinde-a Lui mânie.

Că se zguduie și munții,
Se cutremură pământul
Iar cei ce-l locuiesc, sărmanii,
Ei se clatină ca vântul.

Nori El are sub picioare
Călărind pe heruvim,
Întunericul învelitoare
Și venea plutind.

Și zburând pe-aripi de vânt,
Cortu-i împrejur era,
Dumnezeu etern și sfânt,
Împrejur tot strălucea.

Nori chiar ies din strălucirea-I
Ce aruncă grindină, cărbuni de foc.
Nu pot înțelege slava-I
Numa-n parte, nu de tot.

Domnul a tunat în ceruri,
Glasul celui Preaînalt răsună,
Împrăștiatu-s-au vrăjmașii,
Pusu-i-a Domnul pe fugă.

Deci să-l binecuvântăm pe Domnul
Pentru tot ce e și face.
În adunare și-n tot locul
Singur El dă har aducător de pace.

Tecar Augustin 

Ascultarea… si apoi?

„Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte… ” Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.

Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum.Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul – adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

Oswald CHAMBERS

INDIGNARE

POPAS PENTRU SUFLET

Crima de la Caracal – și nu numai – este mai mult decât rezultatul incompetenței, indiferenței și/sau insuficienței de personal și resurse!

Că s-a întâmplat la Caracal… se putea întâmpla oriunde! Se întâmplă pretutindeni, chiar și aici – sau, mai ales – în Statele Unite.

Nu mai există încrederea ușilor descuiate, a copiilor lăsați să se joace în voie, al plimbării pe jos la o oră mai târzie, a autostopului.

Crima de la Caracal este simptomatică unor devieri societale cronice, schimbări de mentalitate și orientare, prăbușiri morale și etice, toate fiind produsul liberalismului rampant care erodează toate instituțiile și valorile civilizației de bun simț!

Nu, nu tratez cu ușurință și ignoranță termenul; liberalismul este o etichetă pe care și-o asumă elitele progresiste și tehnocrate, pentru care funcționalitatea unei societăți depinde de uniformitatea economică dar exclude normativele comune de moralitate și decență.

Normal ar fi… invers!

Cu spiritul caritabil de rigoare…

Vezi articolul original 411 cuvinte mai mult

Ajutorul Tău

Îl umple de veselie ajutorul Tău! Ps. 21:1 (b).
I-ai ieșit înainte cu binecuvântări de fericire Ps. 21:3 (a).
Îţi cerea viaţa și i-ai dat-o Ps. 21:4 (a).

Ref. : Ps. 21:1(b)-2; 3(a); 4.

Ajutorul Tău – puternică ocrotire
Mare-I Dumnezeu – Mâna-I Izbăvire,
Binecuvântări de fericire, Har
Bucurii, cântări, dă vieții pe altar.

Doamne-n al Tău Nume, ne vom sprijini
Dreapta Ta oriunde, știm va ocroti!
Veșnică Iubire, veșnică îndurare,
Bunătate, milă, e-n Dumnezeul Mare!

În Dumnezeul nostru, ne vom bucura
Steagul biruinței ‘nălțat în lauda Sa
Ridice ochi spre cer, încrederea deplină
Să-ți spună-n El nu pieri, Mâna-I Sa divină

Ocrotește, ține, conduce cu tărie,
La El oricine vine, se îmracă-n bucurie!
Lasă totul, tot, orișice povară,
Domnul Savaot ridică, nu doboară.

Oricând conduce pasul cel sfințit în El,
Depășești impasul prin Viu Emanuel,
Nimic peste puteri n-o da și tot va fi
Mereu spre slava Sa, vin a mulțumi

Cu sfinții împreună în mii de mii cântări,
Celui ce adună și-n binecuvântări
Umple a ta ființă, iar Harul, armonia
Cu acel tărâm de vis, te leagă-n bucuria

Ce e numai în El, căci El este Viața
Prin Isus, Sfântul Miel, vei spune-n Dimineața
Ce vine-n mii culori: Slăvit fii, Miel Divin
Iubind, te-ai dat să mori, în tine-i cer senin!

Lăudat fii, lăudat, Veșnic Împărat,
Al Neprihănirii Soare, înălțat fii, înălțat!
De grija Ta eternă, îți mulțumim mereu –
Tată, Creator, Veșnic Dumnezeu! ! !

Lidia Cojocaru 

Calea spre cunoastere

“Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia aceea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie.

Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Raiul copilăriei

Am fost în rai pentru o vreme,
Lipsit de grijuri, teamă sau nevoi.
Raiul copilăriilor eterne
Cu vise, jocuri, soare și zăvoi.

Eram la casa parintească
Copil iubit, plin de speranțe,
Gata mereu să se însuflețească
Oricând, și-n orice circumstanțe.

Era frumos totul în jur,
Toate-aveau gust și împlinire,
Și aerul era mai pur,
Și ceru-avea mai multă strălucire.

Și diminețile erau
Mai pline parcă de lumină,
Iar ploile parcă cădeau
În cântece de mandolină.

Rai minunat cu rouă și iubire,
Cu flori și cu miros de fân,
Cu liniște și stropi de fericire
În vechiul și umilul nost’ cămin.

Odată-n cer pe sfinte plaiuri
Eu cred că te voi reîntâlni,
Dar nu vremelnic, ci o veșnicie
Unde cu toți vom fi pe veci copii…

Puiu Chibici 

Calea spre puritate

“Din inima omului ies…” Matei 15:18-20

La început ne încredem în ignoranţa noastră pe care o numim inocenţă, ne încredem în inocenţa noastră pe care o numim puritate: iar atunci când auzim aceste cuvinte aspre ale Domnului nostru, dăm înapoi şi spunem: “Dar nu am cunoscut niciodată nici unul dintre aceste lucruri îngrozitoare în inima mea”. Nu ne place ceea ce ne descoperă El. Dar ori Isus Cristos este autoritatea supremă peste inima omului, ori El nu merită să-i acordăm nici o atenţie.

Sunt eu pregătit să mă încred în discernământul Lui sau prefer să mă încred în ignoranţa mea inocentă? Dacă fac din inocenţa conştientă testul, este foarte posibil să ajung într-un punct unde mă voi cutremura descoperind că ceea ce a spus Isus Cristos este adevărat şi mă voi îngrozi de posibilităţile răului din mine. Cât timp rămân la adăpostul inocenţei, trăiesc într-un “paradis al proştilor”. Dacă încă n-am ajuns un ticălos, aceasta se datorează, pe de o parte, laşităţii şi, pe de altă parte, protecţiei oferite de viaţa civilizată: dar când stau gol înaintea lui Dumnezeu, descopăr că Isus Cristos are dreptate în diagnosticul pe care mi-l pune.

Singurul lucru care mă poate păzi este Răscumpărarea făcută de Isus Cristos. Dacă mă voi preda Lui, nu va trebui să experimentez niciodată posibilităţile îngrozitoare care zac în inima mea. Puritatea este prea în profunzime ca să pot ajunge la ea pe cale naturală. Dar când vine Duhul Sfânt, El aduce în centrul vieţii mele acelaşi Duh care S-a manifestat în viaţa lui Isus Cristos, adică Duhul Sfânt, care este de o puritate imaculată.

Oswald CHAMBERS

Fericiți vor fi aceia

Fericiți vor fi aceia
Ce-s săraci in duhul lor
Căci doar El ne dă Tăria
Să lucrăm al Lui Ogor.

Bine-i să semeni cu lacrimi
Şi să ceri azi ajutor
Ca Isus sa schimbe inimi
Şi-apoi sa cânți biruitor!

Să fim blânzi întotdeauna
Caci mânioşi… multi sunt
Si nu s-au ales cu niciuna
Nici moştenire pe pământ

Cei ce flămânzesc într-una
Si înseteaza după Har
Aceia vor primi arvuna
Căci nimic nu-i in zadar.

Si ca să ai parte de milă
Se cere aici sa fii milos
Chiar si-atunci cand dai cu silă
Uită-n mila lui Hristos!

Doar cei cu inima curată
Ca si Caleb vor cerceta
Si c-o Speranță de Sus dată
La presiuni vor rezista

Şi vei fi gata să faci pace
Pe cârtitori sa-i potoleşti
Şi ca să o poți face
Fiu al Lui să te numeşti!

Şi apoi să te aştepți, măi frate,
La cei ce nu-s de-acord cu tine,
Păstrează-n pace a ta dreptate
Fii bucuros, răsplata vine!

A. Ion-Lucian