Mânia Lui Dumnezeu

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer, mereu,
Împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu,
Și împotriva oricarei necinstiri a oamenilor,
Care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.
Fiincă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu,
Le este descoperit în ei căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
În adevăr a le Lui însușiri nevăzute,
De Dumnezeu în ei le sunt descoperite,
Ele încă de la facerea lumii se văd deslușit,
Când te uiți atent la ele la Cel ce le-a înfăptuit.
Așa că nicidecum nu se pot dezvinovăți,
Ori cât de mult ar încerca și ar voi,
Fiincă măcar că pe Dumnezeu l-au cunoscut,
Nu l-au proslăvit ca Dumnezeu nici nu i-au mulțumit,
Ci prin gândiri deșarte inima lor s-a întunecat,
Lipsită fiind de tot cei drept și adevărat.
S-au fălit că sunt înțelepți și-au înebunit,
Și slava Dumnezeului nemuritor au pervetit.
De aceea Dumnezeu pradă necurăției i-a lăsat,
Ca să urmeze poftele imilor necurmat,
Așa că singuri își necinstesc trupurile,
Trupurile, sufletele și chiar și Gândurile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s