Viaţa veşnică

„Dar rămâneţi în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”

Luca 24:49

Ucenicii trebuiau să aştepte în Ierusalim până în ziua Cincizecimii nu doar pentru pregătirea lor; ci trebuiau să aştepte până când Domnul avea să fie cu adevărat glorificat. Ce s-a întâmplat imediat ce a fost El glorificat? “Odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33). Paranteza din loan 7:39 („Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit“) nu se aplică la noi: Duhul Sfânt a fost dat.

Domnul este glorificat; aşteptarea depinde nu de providenţa lui Dumnezeu, ci de pregătirea noastră spirituală.Influenţa şi puterea Duhului Sfânt erau la lucru şi înainte de Cincizecine, dar El nu era aici. Imediat ce Domnul nostru a fost glorificat şi înălţat, Duhul Sfânt a venit în lume şi de atunci El este aici. Trebuie să primim revelaţia că El este aici. Primirea Duhului Sfânt este atitudinea permanentă a unui credincios. Când primim Duhul Sfânt, primim o viaţă plină de putere de la Domnul cel înălţat.

Nu botezul Duhului Sfânt îi schimbă pe oameni, ci puterea lui Cristos cel înălţat care vine în viaţa oamenilor prin Duhul Sfânt face schimbarea. Noi separăm prea des lucrurile pe care Noul Testament nu le separă niciodată. Botezul Duhului Sfânt nu este o experienţă separată de Isus Cristos, ci este dovada înălţării lui Cristos. Botezul Duhului Sfânt nu te face să te gândeşti la Timp sau la Eternitate, ci este un uimitor şi glorios acum. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine” (loan 17:3). Începe să-L cunoşti pe Dumnezeu acum şi nu vei termina niciodată.

Oswald CHAMBERS

Iertarea

Nu e loc de răzbunare
Pe cărarea pocăinței,
Este loc doar de iertare,
Și de dus jugul credinței.

Așa spune Sfânta Carte,
Vocea Tatălui de sus:
De iertare vrei s-ai parte?
Iartă cum ierta Isus!

El, care-i Judecatorul
Și Stăpân peste pământ,
Nu vrea ca ispititorul
Să te biruie, urând.

Căci mânia nu lucrează
Nicicând spre sfințirea ta,
De aceea, azi veghează
Să nu cazi în cursa sa.

Când dorești să-ntorci cu rele
Celui ce ți-a făcut rău,
Nu uita, mai sus de stele
E un Veșnic Dumnezeu

Care-ți știe chiar și gândul,
Și pornirea ta murdara…
Și ce faci, când El, Preasfântul
Te va izgoni afară?

Cum să aștepți vreo răsplată
De la Tatăl tău Ceresc,
Cand iubești ca lumea toată:
-Doar pe cei ce te iubesc?

Dacă vrei vreo răsplătire
De la Dumnezeul tău,
Să iubești fără cârtire:
Pe cel bun și pe cel rău!

Și pe cel ce-ți este frate,
Și pe cruntul tău dușman,
Doar așa poți să ai parte
De Cerescul Canaan!

Nu mai este altă cale
Înspre locul mult visat:
Calea e doar ascultare
Ce Cuvântul ce s-a dat.

Mulți caută ocolișuri,
Variante, scurtături,
Însă grelele suișuri
Ce le urci și le înduri

Vor avea o răsplătire,
Chiar din mâna Mielului
Căci ai trăit în sfințire
Spre onoarea Domnului!

Dar de-ți faci viața ușoară
Încălcând Cuvântul scris
Să nu-ți fie o povară,
Vei fi un creștin învins!

Doar acel ce biruiește
Va ședea pe tronul Său…
Doar acel ce își sfârșește
Trăirea în Dumnezeu.

Deci, trăiește în iubire,
Luptă pentru-al Său Cuvânt,
Împlinește-l cu sfințire,
Căci El vine în curând!

Valentin Ilisoi 

Gîndeşte aşa cum ne-a învăţat Isus

Rugați-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Noi gândim corect sau greşit despre rugăciune în funcţie de concepţia pc care o avem despre rugăciune în mintea noastră. Dacă ne gândim la rugăciune ca fiind asemenea respiraţiei plămânilor noştri sau asemenea sângelui din inima noastră, gândim bine. Sângele nostru curge fără încetare şi respiraţia noastră se desfăşoară fară oprire; noi nu suntem conştienţi de aceste procese, dar ele au loc neîncetat. Nu suntem întotdeauna conştienţi de faptul că Isus ne păstrează într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, dar, dacă ascultăm de El, Isus face acest lucru mereu. Rugăciunea nu este un exerciţiu, ci este însăşi viaţa. Fereşte-te de orice opreşte rugăciunea.

„Rugaţi-vă neîncetat” păstrează obiceiul inocent de a te ruga lui Dumnezeu în inima ta tot timpul.Isus nu a vorbit niciodată despre rugăciuni fară răspuns; El a avut siguranţa deplină că rugăciunea primeşte întotdeauna răspuns. Avem noi, prin Duhul Sfânt, siguranţa de nespus pe care o avea Isus cu privire la rugăciune sau ne gândim la momentele în care Dumnezeu pare să nu fi răspuns la rugăciunile noastre? „Cine cere capătă” (Matei 7:S). Noi spunem „Da, dar…” Dumnezeu răspunde la rugăciune în cel mai hun mod, nu doar uneori, ci întotdeauna, deşi s-ar putea să nu vedem întotdeauna răspunsul imediat la problema pentru care ne-am rugat.

Ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciune.Pericolul este că noi vrem să diluăm lucrurile pe care le-a spus Isus şi să le facem să însemne ceva potrivit cu raţiunea; dar, dac-ar fi izvorât doar din raţiune, lucrurile pc care le-a spus El nici n-ar fi meritat să fie spuse. Lucrurile pe care le-a spus Isus despre rugăciune sunt revelaţii supranaturale.

Oswald Chambers

Ai mila de România

Doamne eu te rog ai grija
De poporul românesc,
Si priveste tu cu mila,
Tatal nostru cel Ceresc.

Iarta-ne când iti gresim,
Spala-ne de tot c e-i rau,
Fa -ne-o cercetare Sfânta,
Umple-ne cu Duhul Tau.

Ai mila de România,
Ai mila de-acest pamânt,
Lasa cercetare Sfânta,
Lasa Duhul Tau cel Sfânt.

Sa il simta fiecare,
om de pe acest pamânt,
Si sa spuna-n gura mare,
Tu esti Creatorul Sfânt!

Tu esti medicul suprem,
Minunatul Salvator,
Care-ai venit in lume,
Sa aduni al Tau popor.

Pentru-a -l duce-n vesnicie,
Unde moarte n-o mai fi,
Unde-i dragoste si pace,
Si eterne bucurii.

Nichifor Nicu 

Testul egoismului

„Dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”Genesa 13:9

De îndată ce începi să trăieşti viaţa de credinţă in Dumnezeu, în faţa ta se vor deschide posibilităţi bogate şi fascinante; aceste lucruri sunt de drept ale tale; dar, dacă trăieşti viaţa de credinţă, îţi vei exersa dreptul de a renunţa la drepturile tale şi de a-L lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine.

Dumnezeu permite uneori să ajungi într-o încercare în care prosperitatea ta materială ar fi lucrul cel mai bun şi mai potrivit de luat în considerare, dacă nu ai trăi o viaţă de credinţă. Dar dacă trăieşti prin credinţă, vei renunţa cu bucurie la dreptul tău şi-L vei lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Aceasta este disciplina prin intermediul căreia naturalul este transformat în spiritual prin ascultarea de vocea lui Dumnezeu.Ori de câte ori ceea ce este drept devine standardul în viaţă, vederea spirituală se atrofiază. Marele vrăjmaş al vieţii de credinţa în Dumnezeu nu este păcatul, ci lucrul bun care nu este suficient de bun.

Lucrul bun este întotdeauna vrăjmaşul lucrului celui mai bun. Ar fi părut cel mai înţelept lucru din lume ca Avraam să aleagă. Era dreptul lui, iar oamenii din jurul lui l-au considerat probabil un prost pentru că nu a ales. Mulţi dintre noi nu creştem din punct de vedere spiritual, pentru că preferăm să alegem ceea ce este drept. În loc să-L lăsăm pe Dumnezeu să aleagă pentru noi. Trebuie să învăţăm să umblăm după standardul care-L are ca ţintă pe Dumnezeu. „Umblă înaintea Mea.”

Oswald Chambers

Să ieșim din apatie!

Ciprian I. Bârsan

Să ieșim din apatie și să mergem duminică la vot…

Nu acceptați și nu credeți mesajele care îndeamnă la pasivitate. Nu luați în seamă mesajele spoite cu spiritualitate de fațadă care susțin neparticiparea la procesul electoral. Nu renunțați la privilegiul de a vota și nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru.

Creștinii, la fel ca ceilalți cetățeni, au atât dreptul, cât și responsabilitatea să participe activ în acest proces al alegerilor pe care, până la urmă, Dumnezeu îl ține în siguranță, în mâinile Sale. Dar ca și în cazul rugăciunii, El vrea și așteptă ca noi să ne implicăm.

Rugați-vă! Mergeți la vot! Fiți responsabili! Dumnezeu să binecuvinteze România! „Urmăriți binele cetății…și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei” (Ieremia‬ ‭29:7‬).

Samy Tuțac

Vezi articolul original

Doar creştini de suprafață…

Şi ne numim creştini. Chiar suntem? …
Sau doar creştini de suprafață
Iar în acuns, nutrind în cuget
Firea, purtăm mască pe față? …
Fățarnicii spălau paharul
Pe dinafară doar, să-i vadă
Admiratorii şi de-ndată
Jos la picioare să le cadă.
Piesa de teatru se  repetă
Şi-n timpurile noastre. Cum?
Dar nimenea nu mai regretă
Fapte ce pot duce spre scrum? . .
Tot mai puțini, căci el, duşmanul,
Le-a pus căpăstru de la sine
Ca să le fure Canaanul,
Splendorile sale divine!
Şi-n reguli mult exagerate
Actorii joacă piesa  lui,
Uitând cuvintele sărate
Prin Sfântul Duh al Domnului:
„Să nu vă credeți niciodată

Prea sfinți voi înşivă, n-aveți
Părere despre  voi prea ‘naltă
Cum că voi cineva sunteți!
Căci doar prin harul jertfei sfinte
Sunteți în cer moştenitori
Cu Dumnezeu, sfântul Părinte
Şi cu-al Său Fiu, sus în splendori!”
Însă mândria când apare
(Mândria  celui pocăit)
Naşte chiar gânduri: cine oare
Mai e ca mine-aşa smerit?
Eu nu port nici măcar cravată
Că-i o săgeată înspre iad!
Cu untdelemn? nu, niciodatã
Nu mă pot unge, cum să cad?
Eh, dincolo de-aşa smerenie
Se-ascunde multă răutate,
Nici vorbă de gram de sfințenie:
Mai bine treizeci de cravate,
Dar cu blândețe, cu iubire
Şi cu răbdarea lui Isus!
Credeți că lista-i spre sfârşite? …
Câte exemple-ar fi de spus:
Sau: cu batic legat în față
Şi-n spate îndeajuns de lung,
Că-i noapte-amiaz sau dimineață
Mult prea smerit mereu mi-l strâng.
Ei, frații mei, baticul mare
Poate sub el ascunde multe:
Mândrie, ură, clevetire,
Şi lucruri care par mărunte.
Însă chiar vulpile micuțe
Pot păgubi viile mari,
În pofta lor cum să le cruțe?
Rup tot ce prind pe-ntreg hotar!
Nu totu-i aur ce luceşte… .
Nici un veşmânt până-n pământ,
Nu-nseamnă că adăposteşte
Un suflet cald, nobil şi sfânt.
Ci dimpotrivă poate-ascunde
O viclenie din cel rău
O fire care să-şi  răzbune
Ce nu-i place în jurul său.
E bine doar ca-n toate cele
Să fii umil şi cumpătat
Ştiind că ai dincol’ de stele
Pe Cel ce merită ‘nălțat.
O mască nu-i pentru vecie
Căci întro zi jos va cădea
Iar sus acasă-n veşnicie
Doar cei din Domnul vor intra!
*
Ne-am construit poveri prea grele,
Ni le-am legat peste picioare
Să nu putem zbura cu ele
Spre țara ce apus nu are.
La ce folos de-acestea toate?
Mă-ntreb ades: la ce folos?
Să fii-nțesat de răutate
Pe sub o mască de frumos?
Cu-adevărat, spune Cuvântul
Că cine nu va fi umil
Nu-l va vedea-n cer pe Preasfântul
De nu va fi ca un copil.

Emanuel Hasan 

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers

Isus a fost in slava

Isus a fost în slavă
Cel mai înalt Străjer;
Dar când căzu sub cruce,
Mai ‘nalt a fost în Cer.

Isus a fost la Tatăl
Sublimul vieții rost,
Dar când S-a stins pe bârne,
Și mai sublim a fost.

Isus a fost în Ceruri
Divinul slavei crin,
Dar când iertă vrăjmașii,
A fost divin, divin.

Căci nici un om din lume,
Nici Iuda, nici Pilat,
N-au înțeles că Domnul
De voia Lui s-a dat.

N-au înțeles că Mielul
S-a dat El însuși prins,
Dar și-a ascuns ofranda
Sub haină de învins.

Și-astfel ne-a dat o pildă
Din gându-I nepătruns
Că fapta cea mai-naltă
E jertfa în ascuns.

Costache Ioanid 

Necredinţa îngrijorării

Nu vă ingrjorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru. gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.”Matei 6:25

Isus caracterizează îngrijorarea din viaţa unui ucenic drept necredinţă. Dacă am primii Duhul lui Dumnezeu, El va „pune degetul pe rană” întrebând: „Unde este locul lui Dumnezeu în relaţia aceasta, în planurile acestei vacanţe, în aceste cărţi pe care vrei să le citeşti?” El insistă întotdeauna în această direcţie până când învăţăm să-L punem pe El pe primul loc.

Ori de câte ori punem pe primul loc alte lucruri, apare confuzia.„Nu vă îngrijoraţi…” Nu lua asupra ta presiunea gândurilor cu privire la viilor. A te îngrijora nu numai că este ceva rău, ci este şi necredinţă, deoarece, dacă te îngrijorezi, înseamnă că nu crezi că Dumnezeu poate avea grijă de detaliile practice ale vieţii tale, tocmai aceste detalii ne îngrijorează.

Ai remarcat vreodată, din spusele lui Isus. ce anume va înăbuşi cuvântul pe care El îl pune in noi? Diavolul? Nu, ci grijile lumii acesteia. Este vorba întotdeauna de micile griji. Nu voi crede acolo unde nu pot să văd. Singurul tratament împotriva necredinţei este ascultarea de Duhul. Marele cuvânt spus de Isus ucenicilor Lui este predarea deplină.

Oswald Chambers