A pornit lumea la vale

A pornit lumea la vale,
Topogan de necredință,
Un alai de desfrânare,
Fără strop de conștiință.
Dar la capătul de cale,
Fericiți vor fi ei oare?
Vai amară consecință:
Regrete, dureri și jale…

Nu e zi acum sub soare,
Fără lupte și necaz,
Cu trăiri înjositoare,
Sub a răului talaz…
Unii mor de îmbuibare,
Alții mor că n-au mâncare,
Mor cu lacrimi pe obraz,
Înecați în supărare.

, , Moderniști, , fără rușine,
Râd de omul credincios,
Nu mai știu de rău, de bine,
Mândri-s de-un trai păcătos.
Pe mulți îi fac să suspine,
Trăind doar cum le convine,
Nu ascultă de Hristos,
Nu mai cred în legi divine.

Lumea-i tot mai lepădată,
De valori și de credință,
Pe o cale întunecată,
Ce-aduce doar suferință.
E o lume întinată,
De păcate subjugată,
Hulitori de pocăință…
Greu va fi la judecată.

Se-ntâmplă lucruri ciudate,
Răul este numit bine,
Mulți fac multă nedreptate,
Nu mai știu ce se cuvine.
De Scriptură stau departe,
Dar cred în basme deșarte,
Se îndreaptă spre ruine,
Inimi tot mai tulburate.

Dar durerea cea mai mare,
Este că și mulți creștini,
Au lărgit strâmta cărare,
De smerenie-s străini…
Fug de-o sfântă închinare,
Vor cu lumea-asemănare,
Ei se cred pe ei stăpâni…
Vai cumplită înșelare.

Să nu ne mirăm prea tare,
Că bat ploi cu vijelie…
Cât trăim în neascultare,
Suntem vrednici de urgie.
Cât n-avem la rău hotare,
Cât lucrăm la dezbinare,
Cât umblăm cu viclenie,
Nu-i nădejde de salvare.

Da, e lumea greu robită,
De un duh de rătăcire,
Dragostea în mulți răcită,
Oameni fără fericire…
Însă vestea minunată,
E că Dumnezeu ca Tată,
În Isus Hristos ne iartă!
Prin credință, spre sfințire.

Orice om ce se întoarce,
La Hristos cu pocăință,
Primește în suflet pace,
Bucurie, biruință,
Cele vechi sunt duse toate,
E născut din Duhul Sfânt,
Credincios până la moarte,
O lumină pe pământ.

Teodor Groza

Perseverenţa credinţei

„ Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.”

Apocalipsa 3:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Viaţa unui sfânt este în mâna lui Dumnezeu ca arcul şi săgeata în mâna unui arcaş. Dumnezeu ţinteşte spre ceva ce sfântul nu poate să vadă şi El întinde arcul, iar credinciosul spune în repetate rânduri: „Nu mai rezist”. Dumnezeu nu ţine cont de aceasta: El continuă să întindă arcul până când ţinta Lui este la vedere şi apoi lasă săgeata să zboare. Încrede-le în mâna lui Dumnezeu. Pentru ce anume ai nevoie de perseverenţă în viaţa la acum? Menţine legătura cu lsus Cristos prin perseverenţa credinţei. „Chiar de mă va ucide, voi nădăjdui în El” ( Iov 13:15. KJV).

Credinţa nu este un sentiment patetic, ci o încredere solidă, tare, zidită pe faptul că Dumnezeu este dragoste sfântă. Nu poţi să îl vezi acum, nu poţi să înţelegi ce face, dar Îl cunoşti pe El. Ruina apare atunci când nu există acel echilibru mental care vine din înrădăci­narea în adevărul veşnic că Dumnezeu este dragoste sfântă. Credinţa este efortul eroic al vieţii tale, te arunci cu o încredere deplină în braţele lui Dumnezeu.Dumnezeu a riscat totul în lsus Cristos pentru a ne mântui; acum vrea ca noi să riscăm totul punându-ne toată încrederea în El. Există domenii în care acea credinţă nu a lucrat încă în noi – locuri neatinse de viaţa lui Dumnezeu. În viaţa lui lsus Cristos nu au existat astfel de locuri şi nu ar trebui să existe nici în viaţa noastră.

„Şi viața veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine.” Viaţa veşnică înseamnă, în realitate, o viaţă care se poate confrunta cu orice îi este menit să se confrunte, fără a se clătina. Dacă adoptăm acest mod de a vedea lucrurile, viaţa devine o mare aventură, o posibilitate glorioasă de a vedea lucruri minunate tot timpul. Dumnezeu ne disciplinează pentru a ne aduce în locul central al puterii.

Oswald Chambers