Când pe Isus L-a întâlnit
Irod, chiar mult s-a bucurat.
De El multe a auzit,
Chiar la minuni s-a așteptat.
Și multe întrebări I-a pus,
Dar Domnul nu a mai vorbit.
Stătea smerit, tăcut, supus.
Lui Irod nu i-a convenit.
Preoți erau în jurul Lui,
Cu toții Îl priveau cu silă,
Și cărturari ai neamului.
Toți Îl pârau și n-aveau milă.
Și de Irod batjocorit
A fost Isus când a fost prins.
Cu răutate L-a privit,
Căci focul urii s-a aprins.
Satan lucra, îi îndemna
Să-L nimicească, să-L distrugă.
Să Îl omoare-i îndemna
Și viața Lui să o răpună.
Apoi Irod le poruncește
Să-I dea haine strălucitoare.
Se vede că-L disprețuiește
Și are de gând să-L omoare.
Înspre Pilat iar la trimis,
Dar o minune s-a-ntâmplat.
Pilat și Irod iar s-au prins
Să fie prieteni ca altădat’.
Din nou preoți s-au adunat
Și cărturarii au venit.
Norodul i-a înconjurat
Sa vadă ce soartă a primit.
Pilat a spus în gura mare
Că pe Isus L-a cercetat
Și e convins că vină n-are.
Din partea lui, era scăpat.
A căutat să Îl salveze
Fiindcă de Paști se practica
Ca un închis să elibereze,
Să plece unde va vedea.
Și-ncepe să negocieze
Eliberarea lui Hristos.
Mulțimea-ncepe să turbeze,
Discursul său pică, e jos.
Și de Baraba pomenește,
Dar pe Isus el Îl susține.
Mulțimea pe hoț îl voiește
Și mai presus de Domnu-l pune.
Strigau cu toți să-L rastignească
Pe cel sfânt și nevinovat.
Liber Baraba să pășească
Spre casa lui căci e scăpat.
Chiar și Baraba a fost uimit
De zarva care s-a pornit.
Știa că-i nedrept, necinstit:
Isus era nevinovat.
Isus era fără păcat,
Deși cu ură a fost primit.
La moarte a fost condamnat,
Cereau să fie răstignit.
De trei ori Pilat a vorbit
Și a cerut salvarea Lui.
Respins a fost căci n-au voit
Eliberarea Domnului.
Florenta Sarmasan
Mare si bun este Domnul
ApreciazăApreciat de 1 persoană