O constatare durerosasă

Ciprian Barsan

O zi tristă. În țara în care au fost interzise cuvintele ”mamă” și ”tată”, arde simbolul dedicat Mamei…

Începutul sfârșitului, dacă ne ducem în tărâmul simbolurilor.

Un simbol al creștinismului din Europa a apus sub flăcările cuiva…cine este acest ”cuiva”, nu știm, așa cum nu știm nici cine este acela care a orchestrat 9.11.

Teoria conspirației vor spune unii, întâmplare, vor spune alții.

Al 12-lea ceas în care trebuie să începem să muncim conștient și fără oprire la construcția Templului sufletului nostru, va fi singurul loc în care ne vom putea adăposti de flăcările nimicitoare ale vremurilor ce vin…

Elena Niță

Vezi articolul original

Reclame

Sloganul Învierii

S-a rupt din soare, astăzi,
Un strop de primăvară
Şi-un fir de iarbă vesel
A lunecat pe şes,
E-atâta bucurie
Şi freamăt, şi năvală…
‘Ncât lacrima cea rece
Aproape că s-a şters.

Vorbesc cu grijă muguri
Crezându-se în floare,
Copiii se frământă
Şi ei cu ale lor…
Dar undeva în mine
Se iscă o-ntrebare,
Se frânge o idee
În trupu-mi muritor.

Şi se rotesc ca-n junglă
Ideile-ntre ele,
Vibrează-n rotocoale
Vocalele sonor…
Şi-aceeaşi întrebare
Îmi sună lung în tâmple:
„Ce-nseamnă învierea
În omul muritor”?

Seminţele-s seminţe,
Se umflă-n umezeală
Şi le desface coaja
Un colte-nvingător,
Dar cum învie omul?
Cine-i desface coaja
Să iasă la lumină
Un suflet roditor?

Iar strunele-n ecouri
Au repetat aceeaşi,
Cu voce neschimbată,
Cu sunet luminos;
Că dintre-atâtea lanţuri
De moarte şi ocară
Pe om îl înviază
Iubirea lui Christos!

Din ziua săptămânii
Întâia de-nviere,
În omul din lăuntru
Schimbare s-a făcut,
Iar firul de speranţă
Tot încolţeşte-n inimi,
În sufletele care
Iubirea au crezut.

Cu ea se mişcă lumea
Şi capătă culoare,
Precum un fir de iarbă
Răsare din pământ,
Şi doar Iubirea-n oameni
Produce o schimbare
Spre-a vieţii primăvară
În noul Legământ!

Mihai Ghidora

Poţi coborî de pe munte?

„Câtă vreme aveţi lumină, credeţi în lumină.”

loan 12:36

Cu toţii avem momente când ne simţim cum nu se poate mai bine şi spunem: „Mă simt apt pentru orice; ce bine-ar fi să rămân aşa tot timpul!” Dar nu suntem chemaţi să rămânem aşa tot timpul. Acele momente sunt momente de iluminare lăuntrică, pe care apoi trebuie să le trăim în practică chiar şi atunci când nu suntem deloc înclinaţi să facem asta.

Mulţi dintre noi nu suntem buni pentru această lume de toate zilele atunci când nu suntem „pe vârful muntelui“. Şi totuşi, trebuie să ne ridicăm viaţa obişnuită la standardele revelate în ceasurile de înălţare.

Nu lăsa niciodată să dispară un sentiment care s-a trezit în tine într-un ceas de înălţare. Nu-ţi pune picioarele minţii tale să se odih­nească la căldură, spunând: „Ce stare minunată!” Acţionează imediat. Fă ceva,  tocmai pentru că n-ai vrea să faci nimic. Dacă, la o oră de rugăciune, Dumnezeu ţi-a arătat ceva de făcut, nu spune: „Voi face”; fă acel lucru! la-te de ceafă şi scutură lenea cuibărită în tine. Lenea se vede întotdeauna în tânjirea după ceasurile de înălţare; vorbim despre ajungerea la momente înălţătoare. Trebuie să învăţăm ca, în zilele de întuneric, să trăim la înălţimea lucrurilor pe care le-am văzut pe munte.

Nu te da bătut din cauză că nu ai reuşit odată; încearcă din nou. Distruge-ţi orice posibilitate de retragere şi rămâi predat Lui Dumnezeu printr-un act de voinţă. Nu-ţi schimba niciodată deciziile, însă ai grijă să iei fiecare decizie în lumina ceasului de înălţare!

Oswald Chambers