Psalm

Sunt gura ce mă umple de rușine
Și un năvod, prea strâmt a prinde pești,
Sunt, Doamne… o livadă înfrunzită,
Ce cu-o suflare, toamna o desfrunzești.
Deschid un ochi, să sting cu el pădurea
Ce arde într-un răsărit de soare,
Sunt, Doamne… destinatul fără adresă,
Ce încă mai așteaptă o scrisoare.
N-am nici un drept, să port pe cap și lauri
Când sufletul, îmi este un biet meschin,
Sunt, Doamne… un orgoliu fără vlagă…
Ce strigă către tine cu-n, , Amin ’’!
Sunt trecătorul, ce-a uitat să mai întrebe,
Unde se stinge ziua în amurg?
Sunt, Doamne… un artist de mâna a treia,
Ce-ar vrea să-i fii pe veci un Dramaturg.
De-acolo, dintre norii Tăi de zahăr,
Rostește în tăcere un cuvânt,
Să mai respir și-n primăvara asta,
Miros de brad și-o brazdă de pământ.

Viorel Balcan Valentin

Reclame

Un gând despre &8222;Psalm&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s