Noul paşte

De întuneric lumea-i plină,
Dar văd în bezna seculară
Câte un licăr de lumină
Ce inima mi-o însenină
La fel ca soarele de vară.

Mai e puţin şi dimineaţa
O voi privi cu bucurie.
Chiar şi-n pelin găsesc dulceaţa
Şi-mi dă putere toată viaţa
O azimă de curăţie.

Paharul plin, ce-mi udă hrana,
Nu e menit să mă îmbete.
Ci vinul nou, ca cel din Cana,
E sângele ţâşnit din rana
Acelui ce-a strigat: ”Mi-e sete!”.

N-am tăiat miel de astă dată,
Aşa cum Paştele ar cere,
Căci jertfa Lui, întruchipată,
A fost o dată arătată
Pe lemnul crucii de durere.

Când gust din Cină, în picioare,
Spre o nouă ţară parcă plec,
Cu cetele biruitoare,
Întâmpinate cu onoare
De-un rege ca Melhisedec.

Tudor Maier 

Reclame

Spontaneitatea dragostei

„Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate…”

1 Corinteni 13:4-8

Dragostea nu este premeditată, ea este spontană, apare în moduri extraordinare. Nu există nici un fel de siguranţă matematică în concepţia lui Pavel despre dragoste. Noi nu putem spune: „Nu mă voi gândi la nimic rău; voi crede toate lucrurile”. Caracteristica dragostei este spontaneitatea. Nu aşezăm spusele Lui Isus ca pe un standard în faţa noastră: dar când Duhul Lui are cale liberă în noi, trăim potrivit standardului Lui fără să ne dăm măcar seama de aceasta, iar când privim înapoi suntem uimiţi de absenţa vreunui interes personal în manifestarea unui anume sentiment, ceea ce dovedeşte prezenţa spontaneităţii dragostei adevărate.

Natura oricărui lucru legat de viaţa Lui Dumnezeu în noi poate fi remarcată numai după ce lucrul respectiv a trecut. Izvoarele dragostei sunt în Dumnezeu, nu în noi. Este absurd să credem că dragostea Lui Dumnezeu se află în mod natural în inima noastră; ea este acolo numai după ce „a fost turnată în inimile noastre de către Duhul Sfânt”.

Dacă încercăm să-I demonstrăm Lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim, acesta este un semn sigur că nu Îl iubim. Dovada dragostei noastre faţă de El este spontaneitatea ei absolută; ea vine în mod natural. Când privim înapoi, nu putem spune de ce am făcut anumite lucruri; le-am făcut în conformitate cu natura spontană a dragostei Lui din noi. Viaţa Lui Dumnezeu se manifestă în acest fel spontan, deoarece izvoarele dragostei se afla in Duhul Sfant.

Oswald Chambers

Este viu cu-adevărat…

S-a întunecat pământul, stâncile s-au despicat,
Când Isus pe lemnul crucii, cu glas tare a strigat:
-Eli Lama Sabactani, pentru ce M-ai părăsit,
Îmi încredințez suflarea, în mânaTa, o Tată sfânt!

Și s-au desfăcut morminte, morții sfinți au înviat,
Au intrat toți în cetate și la mulți s-au arătat,
Și s-a rupt perdeaua-n Templu, și sutașul a grăit:
-Cu adevărat Acesta este, Fiul Celui veșnic Sfânt!

Și l-au îngropat pe Domnul, in mormântul din grădină,
Pe Acel ce-a suferit, pentru-a lumii întreagă vină,
-Doamne, ne-am adus aminte, când a zis că va-nvia,
Pune strajă la mormânt, toată noaptea ca să stea!

Au rostit preoți de seamă, farisei către Pilat,
După ziua pregătirii, au întrat cu toți la sfat:
-Să păziți cu vrednicie, piatra să o prăvăliți,
Să rămâneți cum puteți, pe Isus să îl păziți,

Au pecetluit mormântul, cum le-a poruncit Pilat,
Strajă lângă piatra pusă, zi și noapte ei au stat,
Dar cuvântul Celui veșnic, care a întocmit uscatul,
A trimis de sus un înger, și-a cutremurat pământul,

Era înger sol din ceruri, care groapa a deschis:
-Nu vă temeți, căci e viu, după cum El cum a promis,
Să veniți ca să vedeți, locul unde a zăcut,
Cel ce este învierea, boldul morții, El a rupt!

S-au cutremurat ostașii, au căzut ca niște morți,
Iar femeile în grabă, au dus vestea în sat la toți:
-Este viu ne-a spus un înger, a înviat Isus Mesia,
Duceți vestea învierii, la acei din Galileea,

Spuneți tuturor să știe, a înviat dintre morminte,
El Hristos Lumina lumii, a împlinit a Lui cuvinte,
A înviat Samariteanul, care morții i-a înviat,
Iar la cei flamanzi și orbi, pâine și vedere a dat,

La orfani le-a fost o mamă, pe bolnavi a vindecat,
Pe Tabita și pe Lazăr  dintre morți i-a ridicat,
A iubit întreaga lume, pentru ea viața și-a dat,
Azi e viu în veci trăiește, Este viu cu-adevarat.

Floarea Ferghete 

Frumuseţea nesiguranţei

Şi ce vom fi nu s-a arătat încă.”

1 loan 3:2

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calcu­laţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm Lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul.

Când deve­nim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:…..”dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…“.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine“, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”.

Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

Oswald Chambers

Definiția Învierii

Referințe
Învierea este al iubirii însemn
Cu literele morții săpate pe-un lemn,
Funestul sfârșit al adamicei firi
Și începutul celest al unei noi omenirii!

Învierea e bobul de grâu ce-a murit,
În sute și mii de spice rodit!
Ea-i ghiocelul ieșit din noroi
S-alunge tristețea și iarna din noi.

Învierea e leacul din sânge și răni
Cu care străbați a văzduhului vămi,
Ecou peste veacuri, mirific izvor,
E singura șansă a celor ce mor!

E dulcea speranță în nopți de coșmar
Când patul dogoare de-al bolii pojar,
Semnal de trompetă și cor îngeresc
Când viii și morții în văzduh se-ntâlnesc.

Învierea rămâne discursul rostit
Prin Logosul veșnic din ceruri venit
În trupul terestru ca noi fu la fel…
C-apoi să ne facă pe noi ca și El!

E legea de viață de Duh și de har
Ce-n timp și în spațiu nu are hotar;
Nu poți s-o cuprinzi dar poți s-o primești
Ca-n viață și-n moarte să știi cine ești!

Ce vei primi

„Îți voi da ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile în care vei merge.”

leremia 45:5

Acesta este secretul de neclintit al Domnului pentru cei care se încred în El – “Îţi voi da viaţa”. Ce doreşte un om mai mult decât viaţa lui? Acesta este lucrul esenţial. “Îţi voi da ca pradă de război viaţa ta” înseamnă că oriunde ai merge, chiar şi în iad, vei scăpa cu viaţă; nimic nu-ţi poate face rău. Mulţi dintre noi suntem prinşi de dorinţa de a face paradă de lucruri, nu sub formă de proprietăţi sau posesiuni, ci de binecuvântări. Toate acestea trebuie să treacă; dar există ceva mai important care nu poate trece niciodată; viaţa care este “ascunsă cu Cristos în Dumnezeu”.

Eşti gala să-L laşi pe Dumnezeu să te facă una cu El şi să nu mai dai atenţie la ceea ce tu numeşti “lucrurile mari” din viaţă? Eşti gata să te predai Lui şi să renunţi la tot? Adevăratul test al predării tale este refuzul de a spune: “Bine. dar aceasta?” Fereşte-te de supoziţii. De fiecare dată când întrebi: “Dar aceasta?”, dovedeşti că nu te-ai predat cu totul, că nu te încrezi cu adevărat în Dumnezeu. De îndată ce te predai cu adevărat, nu te mai gândeşti la ce are de gând să facă Dumnezeu. Predarea înseamnă a-ţi refuza luxul de a mai pune întrebări. Dacă te predai cu totul lui Dumnezeu, El îţi spune imediat; Îţi voi da ca pradă de război viaţa ta”.

Motivul pentru care oamenii suni obosiţi de viaţă este acela că Dumnezeu nu le-a dat nimic, ei nu au primit viaţa ca pradă. Soluţia pentru ieşirea din această stare este abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Când ai ajuns să I te dăruieşti cu totul lui Dumnezeu, vei fi cea mai surprinsă şi încântată fiinţă de pe pământ; Dumnezeu este stăpânul tău absolut şi ţi-a dat viaţa. Dacă nu ai ajuns acolo, aceasta se datorează ori neascultării din viaţa ta, ori refuzului tău de a fi îndeajuns de simplu.

Oswald CHAMBERS

De n-ai fi Tu

De n- ai fi tu in viata mea Stapan
Cand stoluri de sageti se-arunca-n mine,
A pacii vorbe n-as mai sti sa spun
Si raul nu l- as transforma in bine.

De nu mi-ai intari piciorul slab
Cand temeliile se clatina sub mine,
As oscila asemeni lui Ahab
Si n-as mai sti sa ma indrept spre Tine…

De nu mi-ai limpezi privirea stearsa
Cand neguri ma-npresoara nemilos,
As rataci pe o carare falsa
Si as inainta fara folos…

De nu mi-ai curati auzul care,
Adesea pare surd la Glasul Tau,
As asculta soptiri din departare
Care m-ar rataci de harul Tau…

Cand mana mea se-ntinde inainte
Dorind un sprijin in momentul greu,
De n-ai intinde bratul Tau, Parinte,
M-as prabusi mereu in drumul meu…

De n-ar simti dulceata mangaierii
Inima-mi trista si-apasata chiar,
S-ar sfarama-n singuratatea serii
Traind mereu un viu si crud cosmar…

Dar Tu: Stapan, Prieten, Tata, Domn
In maretia creatiunii Tale,
M-ai intocmit pe mine – carne, om…
Si- ai pus in mine taine ideale…

Si te implici in mersul meu spre cer
In fiecare pas si-naintare,
Facandu-ma sa uit ce- i efemer
Si sa tintesc spre tarmurile Tale…

Cozma Ruth

Ce doreşti?

„Şi tu umbli după lucruri mari?”

Ieremia 45:5

Umbli după lucruri mari pentru tine? Poate că nu cauţi să fii cineva, dar cauţi lucruri mari de la Dumnezeu pentru tine însuţi. Dumnezeu vrea mai mult ca tu să fii într-o relaţie strânsă cu El decât doar să primeşti darurile Lui; vrea ca tu să ajungi să-L cunoşti pe El. Un lucru mare este supus întâmplării, vine şi pleacă. Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva la întâmplare. Nimic nu este mai uşor decât să ajungi într-o relaţie bună cu Dumnezeu, în afară de cazul în care nu-L doreşti pe Dumnezeu, ci numai ceea ce-ţi dă El.

Dacă ai ajuns doar până în punctul de a-L căuta pe Dumnezeu pentru lucruri, nu ai ajuns niciodată la prima fază a predării; ai deveni creştin dintr-o perspectivă a ta proprie, ,.1-am cerut lui Dumnezeu Duhul Sfant, dar El nu mi-a dat odihna şi pacea pe care le-am aşteptat.” Imediat Dumnezeu pune degetul pe rană – tu nu-L cauţi deloc pe Domnul, ci cauţi ceva pentru tine însuţi. Isus spune: “Cereţi şi vi se va da”. Cere-I lui Dumnezeu ceea ce vrei; nu poţi cere dacă nu ceri un lucru bun. Când te apropii de Dumnezeu, încetezi să mai ceri lucruri. “Tatăl vostru cel ceresc ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a-l cere voi.” Atunci de ce să-I ceri? Ca să ajungi să-L cunoşti pe El.

Cauţi tu lucruri mari pentru tine – “O. Doamne, botează-mă cu Duhul Sfânt”? Dacă Dumnezeu nu face asta. este din cauză că nu eşti suficient de predat Lui; există ceva ce refuzi să faci. Eşti gata să te întrebi ce anume vrei de la Dumnezeu şi de ce vrei acel lucru? Dumnezeu ignoră întotdeauna perfecţiunea prezentă în favoarea perfecţiunii finale. Pe El nu-L interesează să te facă fericit şi să te binecuvânteze chiar acum; El lucrează tot timpul în vederea perfecţiunii finale – “ca ei să fie una. cum Noi suntem una”.

Oswald CHAMBERS