Cât mai valorează astăzi viaţa? Iată o întrebare pertinentă pe care ne-o putem pune fiecare dintre noi. Răspunsul e ușor de dat, lumea nu mai prețuiește viața, avorturile sunt la ordinea zilei, violența pe ecranele televizoarelor și în casele nostre, valorile divine sunt călcate în picioare. Veșnicia? Prea departe de noi…
Ne încredem prea mult în țărână, uitând prea des de Creator! Alege viață, trăiește-ți viața lângă Dumnezeu!
Cu dragoste,
Ciprian Bârsan
Se spune că un om a căzut într-un râu, sărmanul nu știa să înoate, câțiva săteni au văzut și au aruncat o frânghie de salvare. Omul s-a uitat la frânghie, i s-a părut că e subțire…
Lângă el a apărut o buturugă mare, de care sărmanul om s-a agățat, din păcate, buturuga a intrat într-un vârtej și omul a murit!
Frânghia subțire avea legătură cu malul și era șansa de salvare, buturuga părea puternică, dar l-a dus la moarte….
Această întâmplare dezvăluie un adevăr spiritual, profund lupta pe care o ducem zi de zi cu necredința, vrem să fim salvați dar avem nevoie de certitudini și ne agățăm de tot ceea ce pare puternic.
Biserica de azi se confruntă mai mult ca oricând cu spiritul deINDEPENDENȚĂ, cuINDIFERENȚAfață de dragostea lui Dumnezeu, cuIDOLATRIA…
Toate aceste stări generează necredință ce aduce la moartea sufletului.
-Necredința este…
Vezi articolul original 56 de cuvinte mai mult
Am să găsesc loc pentru sufletul meu,
Acolo să mă-nchin Lui Dumnezeu,
Să mă hrănesc din plin cu sfåntul Cuvânt
Şi-n veşnicia de Sus s-ajung curând.
Tăria mea e-n Golgota aprinsă,
Sunt salvat de-a Fiului biruinţă,
Sub braţul Lui puternic sunt ocrotit,
E locul unde n-am teamă de nimic.
Furtuna vremii mi-ar răpi credinţa
Şi m-ar îngropa-n talazuri de-ar putea,
Îzvorul cald din inima curată,
L-ar îngheţa, l-ar nimici de-ndată.
Îmi plânge sufletul, tare mă doare,
Cuvåntul Domnului e alinare!
Dar cei mai mulţi Îl răstălmăcesc cum vor,
Fără frică de sfântul Mântuitor!
O, Tată sfânt mare-i a Ta Iubire!
Pe marea de cristal mă chemi Stăpâne,
Şi-o dulce pace, divină, regală,
Întreaga mea fiinţă o-nfăşoară!
„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”
Puritatea nu înseamnă inocenţă, ea înseamnă mult mai mult decât atâta. Puritatea este rezultatul trăirii într-o susţinută armonie spirituală cu Dumnezeu. Trebuie să creştem în puritate. Legătura noastră cu Dumnezeu poate fi bună, iar puritatea lăuntrică, neîntinată şi totuşi, din când în când, viaţa noastră poate fi pătată pe dinafară. Dumnezeu nu ne fereşte de această posibilitate, deoarece în acest fel înţelegem nevoia de a ne păstra viziunea spirituală prin puritate personală.
Dacă floarea spirituală a vieţii noastre cu Dumnezeu este distrusă într-o măsură cât de mică, trebuie să lăsăm totul şi să îndreptăm situaţia.
Aminteşte-ţi că viziunea spirituală depinde de caracter, cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu. Dumnezeu ne face curaţi prin harul Său suveran, dar este ceva de care noi trebuie să ne îngrijim: viaţa trupească prin intermediul căreia venim în contact cu alţi oameni şi cu alte puncte de vedere, şi acestea ne pot întina. Nu numai sanctuarul lăuntric trebuie păstrat curat înaintea lui Dumnezeu, ci şi curţile dinafară trebuie aduse într-o armonie perfectă cu puritatea pe care Dumnezeu ne-o dă prin harul Său.
Imediat ce curtea dinafară este întinată, înţelegerea noastră spirituală este umbrită. Dacă vrem să menţinem contactul personal cu Domnul Isus Cristos. aceasta presupune a nu suporta să facem sau să gândim unele lucruri, ba chiar a nu suporta să ne atingem de unele lucruri legitime.Un mod practic de a-ţi păstra neîntinată puritatea personală în relaţiile cu alţi oameni este să-ţi spui: „bărbatul acela, femeia aceea, sunt perfecţi în Cristos Isus! Prietenul acela, ruda aceea, sunt perfecţi în Cristos Isus!”
Oswald Chambers
Dumnezeu e în control 