Potolirea furtunii

„Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit, şi s-a făcut linişte.”
Luca 8/2 4

Aleargă pe cer turmele albe de nori,
Le mână vântul cu arcușul de viori,
Și -a făcut și aripi din valuri de mare;
Numai Tu, Doamne, ești făr-asemănare!

Marea își scutură pletele albastre,
Este puternică, se înaltă spre astre,
Vrea să răstoarne mica barcă de pescari;
Numai Tu, Doamne, esti al Lumii Mare Far!

Scoală-Te Isuse! Nu mai dormi!
Marea  flămândă pe toți ne va înghiţi,
-Vino! Preia Tu cârma   şi ne vei salva!
Spune o vorbă şi marea se va calma!

Deodată, se cutremură  cer și pământ,
O voce cerească ceartă aprigul vânt;
-”Tăcere să fie, pleacă de pe mare!
Întindeți aripile spre altă zare!

Nici vânt, nici furtună să nu îndrăznească,
Să atingă ce Domnul vrea să păzească!
Valuri de pe mare, norilor de sus,
În această barcă, la cârmă, e Isus!

Vântul, speriat, cu groază Ii răspunde;
-Din Faţa Ta, Doamne, eu mă voi ascunde,
Sunt un străjer ce gonesc puternicii nori,
Când mă strigă Domnul, eu vin iute în zbor.

Aud flautul vântului  cântând duios;
„Ocoliți barca unde se află Cristos!
Nici vânt, nici furtună să nu îndrăznească,
Să atingă ce Domnul vrea să păzească!”

Arancutean Eliza 

Interes sau identificare?

Am fost răstignit împreună cu Cristos. Galateni 2:20

Nevoia spirituală imperativă a fiecăruia este de a semna „sentinţa de moarte” a înclinaţiei spre păcat, de a transforma toate impresiile emoţionale şi convingerile intelecluale într-un verdict moral împotriva înclinaţiei spre păcat, adică împotriva pretenţiilor mele asupra mea însumi.

Pavel spune: „Am fost răstignii împreună cu Cristos”; el nu spune „M-am hotărât să-L imit pe Isus Cristos”, nici „Mă voi strădui să-L urmez”, ci „M-am identificat cu El în moartea Sa”. Când ajung la o asifel de decizie morală şi acţionez pe baza ei, atunci tot ceea ce a săvârşit Isus pentru mine pe cruce este săvârşit în mine. Predarea mea de bună voie in mâinile lui Dumnezeu îi dă Duhului Sfânt posibilitatea de a mă face părtaş sfinţeniei lui Isus Cristos.

„… şi trăiesc…” Individualitatea mea rămâne, dar izvorul, înclinaţia dominantă sunt radical schimbate. Am acelaşi trup uman, dar vechiul drept al lui Satan asupra mea este distrus.„Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup…”, nu viaţa pe care doresc s-o trăiesc sau mă rog s-o trăiesc, ci viaţa pe care o trăiesc acum în trupul meu muritor, viaţa pe care o pot vedea oamenii, „o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu (KJV)”. Această credinţă nu este credinţa lui Pavel în Isus Cristos, ci credinţa pe care Fiul lui Dumnezeu ia dat-o – credinţa Fiului lui Dumnezeu. Nu mai este credinţa în credinţă, ci credinţa care a depăşit toate limitele imaginabile, însăşi credinţa Fiului lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS