Vulpea şi strugurii

Se spunea că într-o vie,
Un ciorchine
De culoare rubinie
Pe o vulpe o îmbie.

Dânsa, cu stomacul gol
A-nceput să-i dea ocol.
Mai întâi cu dulci torente
Îi aduse complimente:
– Tu eşti rodul din Eşcol,
Floare din cerescul sol.
Dulce şi frumos trofeu,
Te-ar mânca şi-un nazireu!

Şi-a făcut un salt netot
La distanţă de un cot.
Apoi iarăşi… fără rost.
Balele-i curgeau pe bot,
Boabele din minţi o scot,
Dar atârnă pe arace
Sus de tot.
Istovită de sărit,
Imită un sâsâit
De aspidă.
– Ai spoială de rubine,
Mizerabile ciorchine,
Iar la gust nu eşti decât…
Aguridă…

Iar acum învăţătura
E conformă cu Scriptura:
Deşi vechi în adunare,
Cel viclean nu e înstare
Ca să guste ce-i divin.
Neputinţa să şi-o scuze,
Pune celorlalţi acuze
Ca tâlharul cel hain.

Doar cei sfinţi îi dau de gust
Bând paharele cu must
Şi cu lapte împlinite
Căci prin har sunt gratuite.

 

Reclame

Disciplina groazei

Şi mergeau îngroziţi după El. (Marcu 10:32)

La începutul vieţii noastre cu Isus Cristos am fost siguri că ştim totul despre El. A fost o plăcere să vindem totul şi să ne avântăm înainte cu îndrăzneala dragostei; dar acum nu mai suntem aşa de siguri. Isus este acolo, în faţa noastră, şi ne pare ciudat. „Isus mergea înaintea lor; ucenicii erau tulburaţi.”

Există un aspect al lui Isus care îngheaţă până în străfunduri inima ucenicului şi face ca întreaga sa viaţă spirituală să se sufoce. Această Fiinţă stranie, cu faţa „ca de cremene” şi cu hotărârea Sa de a merge înainte, mă înspăimântă. El nu-mi mai este Sfătuitor sau Camarad; este mânat acum de o convingere despre care nu ştiu nimic şi sunt uimit. La început am crezut că-L înţeleg, dar acum nu mai sunt atât de sigur. Încep să înţeleg că există o distanţă între Isus Cristos şi mine şi nu mai pot fi familiar cu EI. El merge înaintea mea şi nu întoarce deloc capul înapoi; nu am nici o idee încotro merge şi ţinta Lui a devenit ciudat de îndepărtată.

Isus Cristos a trebuit să pătrundă adâncimile oricărui păcat şi ale oricărei tristeţi pe care le poate experimenta omul, şi aceasta îl face să pară atât de ciudat. Când îl vedem sub acest aspect, nu II cunoaştem, nu recunoaştem nici o trăsătură a vieţii Lui şi nu ştim cum să începem să-L urmăm. El se află înaintea noastră, un Conducător foarte ciudat şi cu care noi nu avem nici o tovărăşie.

Disciplina groazei este o necesitate esenţială în viaţa de ucenicie. Pericolul este de a ne întoarce la micul nostru foc pentru a ne aprinde entuziasmul Ia el (Isaia 50:10-11). Când vine întunericul groazei, rabdă până când va trece, deoarece din el va ieşi acea urmare a lui Isus aducătoare de o bucurie de nedescris.

Oswald CHAMBERS