Rând pe rând

Intrăm în lume rând pe rând,
Goi, trişti, neputincioși, plângând
Şi după cum ne trăim traiul
De-aici încep: iadul sau raiul…

De mic încerci să-ţi pui în minte
La îndrumări să iei aminte,
Înveţi să te fereşti de rele
Dacă ţinteşti sus, printre stele…

Copil fiind vezi numai “soare”
C-a ta e lumea asta-ţi pare,
Că totul ştii, tot ţi-e-n putinţă,
Nici urmă nu-i de-umilinţă.

‎Şi timpul parcă nu aşteaptă,
Urci zilnic treaptă după treaptă,
Înveţi din mers, strângi cât apuci,
Un trai cât mai plăcut să duci.

‎Cât e lumină-n zi trudesti
La cele sfinte nu gândești,
Ai idealuri noi de-atins,
Eşti tânăr, eşti de neînvins.

‎Şi-apoi îţi faci în viaţă rost,
Vrei ‎slujbă bună, adăpost,
Vrei s-ai familie, vrei prunci
Şi te trezeşti dator c-ajungi.

‎De-acum se-abat furtuni şi ploi
Ai bucurii, dar … şi nevoi,
Că nu le ştii pe toate-nveţi,
Că şi-alţii-s vrednici şi isteţi.

Munceşti mai greu, ca să ţii pasul,
Nu bagi de seamă “cât e ceasul”…
Nu vrei, ai tăi, lipsă să ducă
‎Şi… înserarea … te apucă.

Cu ochi deschişi poţi să visezi,
Nu mai auzi, nu prea mai vezi,
Păşeşti cu teamă să nu cazi
“Pruncii”-s pe lângă tine … brazi.

Pe amintiri se-așterne colbul,
Copiii-ţi zboară lăsând cuibul,
Ei sunt în “zori”, încep s-adune,
La tine soarele-ţi apune…

Aleargă ei acum grăbiţi
De-acelaşi vechi miraj vrăjiți,
Timpul, în loc, ai vrea s-opreşti
Eşti mai slăbit şi-mbătrâneşti.

În noapte, grijile te scoală
Sau treaz te zbaţi, luptând cu-o boală
Simţi, parcă într-un hău cobori…
Abia aștepți ai zilei zori.

Şi-aşa s-a dus viaţa-n grabă
“Vânzând” iluzii la tarabă,
Un vis prea scurt, doar o părere,
Cu luptă, trudă şi durere.

De ţi-a fost greu, de ţi-a fost bine…
Laşi tot ‎şi pleci când moartea vine
Şi-al morţii ceas nu-nfricoşează
Ci veşnicia ce urmează!

‎Ieşim din lume rând pe rând,
Goi, trişti, neputincioși, plângând
‎Şi după cum ne-am trăit traiul
‎De-aici încep: iadul sau raiul…

Olivia Pocol 

Reclame

Predarea loială

Atunci Petru a început să-i spună: “lată că noi am lăsat toate si Te-am urmat…”

Marcu 10:28

Domnul nostru îi răspunde, de fapt, lui Petru că această predare loială este de dragul Lui. Nu pentru ceea ce ucenicii vor primi în urma ei. Fereşte-te de o predare totală care are un spirit comercial in ea. De exemplu: “Mă voi dărui lui Dumnezeu pentru că vreau să fiu eliberat de păcat, pentru că vreau să fiu făcut sfânt”. Eliberarea de păcat şi sfinţirea sunt rezultatul unei relaţii bune cu Dumnezeu, dar predarea izvorâtă dintr-o asemenea gândire nu ţine de adevăraţa natură a creştinismului. Predarea totală nu se face pentru ceva. Am ajuns atât de îmbibaţi de comercialism, încât mergem la Dumnezeu numai pentru a primi ceva de la El, nu pentru El însuși.

Este ca şi cum am spune: “Nu, Doamne, nu Te vreau pe Tine. mă vreau numai pe mine; dar vreau ca Tu să mă cureţi şi să mă umpli cu Duhul Sfânt; vreau să fiu pus în «expoziţia» Ta ca să pot spune: «Iată ce-a făcut Dumnezeu pentru mine»”. Dacă noi renunţăm la ceva pentru Dumnezeu numai ca să primim înapoi mai mult, o asemenea predare nu are in ea nimic din Duhul Sfânt, ci este doar un mizerabil egoism comercial. A câştiga cerul, a fi eliberat de păcat, a fi făcuţi folositori pentru Dumnezeu – aceste lucruri nu trebuie niciodată nici măcar luate în considerare într-o predare adevărată, care înseamnă preferinţa prioritară personală pentru Isus Cristos însuşi.

Când ne lovim de barierele ridicate de relaţiile naturale, unde este Isus Cristos? Cei mai mulţi îl părăsesc scuzându-se – . Da, Doamne, am auzit chemarea Ta, dar mă aşteaptă mama, soţia, propriile mele interese şi nu pot merge mai departe”. Atunci – spune Isus – “nu poţi fi ucenicul Meu.” Testul predării totale se află întotdeauna dincolo de devotamentul natural. Trece-l, şi atunci propria dăruire de Sine a lui Dumnezeu îi va cuprinde pe toţi cei pe care a trebuit să-i rănim abandonându-i. Fereşte-te de ceva mai puţin decât o predare totală lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem predarea totală doar în închipuirea noastră.

Oswald CHAMBERS