Când lipsește în oameni credința

2 Timotei 3:1-5, Romani 1:16-32

Când lipsește în oameni credința,
În Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt,
Când nu au lumina și nu au dorința,
De a ști ce e scris în sfântul Cuvânt,
Robiți fiind de patimi își neagă ființa,
Scopul pentru care s-au născut pe pământ,
Dar vor să-și impună cumva necredința,
Cu multă îndrăzneală numesc răul bine,
De aceea vor reguli ce rănesc conștiința,
Acelor ce încă mai țin legi divine.

Vai cât întuneric, răceală și ceață,
Ce luptă cumplită în lume e dată,
Păcatu-i la modă, se vinde la piață,
Sfințenia-i pusă la colț, lepădată,
Cei, , morți, , astăzi calcă cu desfrâul pe Viață,
Dar învinge Adevărul și Calea curată!
O Doamne ajută-i să-și vadă toți vina,
Cât rău au făcut trăind în păcate,
Căindu-se azi să primească odihna,
Salvarea din neguri, robie și moarte.

Ajută-i Părinte pe toți să înțeleagă,
Că pot a fi liberi, pe deplin fericiți,
Toți câți se întorc cu inima întreagă,
Din lumea de patimi ca fii rătăciți,
Cu sufletul frânt, smeriți și în grabă,
Chiar dacă se-ntrebă de-or mai fi primiți,
Plângându-și trecutul și multa zăbavă,
Toți anii pierduți și neîmpliniți,
Să-Ți fie din nou copii de ispravă,
Iertați, transformați și în veci mântuiți!

Teodor Groza

Reclame

Grija faţă de alţii sau ipocrizia din noi înşine

„Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.”

1 loan 5:l6

Dacă nu suntem atenţi la felul cum lucrează Duhul lui Dumnezeu în noi, vom deveni nişte ipocriţi spirituali. Vedem cum cad alţi oameni și ne transformăm discernământul într-o critică ironică, în loc să-1 transformăm în mijlocire pentru ei. Revelaţia ne este dată nu prin ascuţimea minţii noastre, ci prin înţelegerea directă pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu şi. dacă nu suntem atenţi la sursa revelaţiei, vom deveni critici cu privire la alţii, uitând ce spune Dumnezeu: „…să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei care n-au săvârşit un păcat care duce la moarte“.

Ai grijă să nu ajungi un ipocrit petrecându-ţi tot timpul încercând să-i îndrepţi pe alţii înainte ca tu însuţi să te închini lui Dumnezeu.Una dintre cele mai subtile poveri pe care Dumnezeu le pune asupra noastră ca sfinţi este această povară a discernământului cu privire la alte suflete. El ne revelează anumite lucruri cu scopul ca noi să aducem povara acestor suflete înaintea Lui şi să ne formăm gândul lui Cristos în legătură cu ele: dacă mijlocim în acest mod.

Dumnezeu spune că ne va da „viaţa pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Aceasta nu înseamnă că Î1 determinăm pe Dumnezeu să accepte gândul nostru, ci înseamnă că noi ne ridicăm până la nivelul la care Dumnezeu ne poate arăta care este gândul Lui cu privire la cel pentru care mijlocim.Vede Isus Cristos munca sufletului Lui în noi? Nu o poate vedea dacă noi nu ne identificăm atât de mult cu El, încât să ajungem să avem perspectiva Lui cu privire la oamenii pentru care ne rugăm. Să învăţăm să mijlocim din toată inima pentru ca Isus Cristos să fie pe deplin mulţumit cu noi ca mijlocitori.

Oswald CHAMBERS

Un dor adânc mă cheamă

Un dor adânc mă cheamă, să te slujesc mai mult,
Şi-n toate o, Isuse, de Tine să ascult.
Trecând prin colbul lumii mă simt sleit şi gol,
Că n-am în mine roade, ca cele din Eşcol.

În negura pierzării, pe mine m-ai aflat,
Răbdat-ai pentru mine în faţa lui Pilat.
Am fost ca şi Baraba, neîmblânzit tâlhar,
Dar Tu, cu bunătate, m-ai mântuit prin har.

Te-ai coborât, o Doamne, din slăvile cereşti,
Dar prea puţini ştiut-au atuncea cine eşti.
Ai vindecat bolnavii, pe morţi ai înviat
Şi pentru-ntreaga lume, ai fost crucificat!

O, Împărat al slavei, cununa cea de spini,
Cum a ajuns să nască atâţia mii de crini?
Povara zdrobitoare din lemnul blestemat,
Cum a ajuns să fie o pildă de urmat?

Ce adâncă este taina din sufletul durut!
Şi câtă strălucire pe chipul cel tăcut!
Mă înfioară adesea îndemnul tău divin,
Să fiu smerit ca Tine, şi-n lume un străin…

M-aplec în rugăciune, cu simţământ curat:
Mai dă-mi din apa vie, izvor îmbelşugat!
În candelă şi-n vase, mai toarnă undelemn
Şi-n mijlocul furtunii, mai fă şi azi un semn!

Tudor Maier 

Sfinţire sau asprime faţă de Dumnezeu?

El… Se miră că nimeni nu mijloceşte.

Isaia 59:16

Motivul pentru care mulţi dintre noi încetăm să ne mai rugăm şi ne împietrim faţă de Dumnezeu este că avem numai un interes emoţional faţă de rugăciune. Sună frumos să spunem că ne rugăm; citim cărţi despre rugăciune, care ne spun că este bine să ne rugăm, că mintea noastră se linişteşte şi sufletul se înalţă atunci când ne rugăm: dar Isaia spune că Dumnezeu Se miră de aceste gânduri despre rugăciune. Închinarea şi mijlocirea trebuie să meargă mână în mână; nu e posibilă una fără cealaltă. Mijlocirea înseamnă a ajunge să avem gândul lui Cristos în legătură cu cel pentru care ne rugăm.

Deseori, în loc să ne închinăm lui Dumnezeu, noi facem afirmaţii despre cum funcţionează rugăciunea. Oare ne închinăm sau avem o dispută cu El zicând ..Dar, Doamne, nu văd cum vei proceda? Acesta este un semn sigur că nu ne închinăm Lui. Când îl pierdem din vedere pe Dumnezeu, devenim duri şi dogmatici. Azvârlim cererile noastre la tronul lui Dumnezeu şi-I dictăm ce vrem să facă. Nu ne închinăm lui Dumnezeu, nici nu încercăm să formăm în noi gândul lui Cristos.

Dacă suntem aspri faţă de Dumnezeu, vom deveni aspri şi faţă de oameni.Ne închinăm noi lui Dumnezeu în aşa fel, încât să ne ridicăm până la El, pentru a putea ajunge să înţelegem gândul Lui în legătură cu cei pentru care ne rugăm? Trăim noi într-o relaţie sfântă cu Dumnezeu sau suntem aspri şi dogmatici? “Dar nimeni nu mijloceşte cum trebuie.” Atunci fii tu însuţi acela, fii cel care se închină lui Dumnezeu şi trăieşte într-o relaţie sfântă cu El. Implică-te în lucrarea reală dc mijlocire şi nu uita că ea este cu adevărat o lucrare, o lucrare care necesită toată energia; dar este olucrare ce nu conţine nici o capcană. Predicarea Evangheliei are capcane, dar rugăciunea de mijlocire nu are.

Oswald Chambers

Pastila de înțelepciune

Ciprian Barsan

“Era odată un bătrân înțelept care şedea la marginea unei oaze, la
intrarea unei cetăți. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întreabă:

– Nu am fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

– Cum erau locuitorii orașului de unde vii?

– Egoiști şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeași întrebare, iar acesta îi răspunse în aceeași mod. Răspunsul tânărului a fost însă diferit.

– Oamenii erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni și cu greu i-am părăsit…

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăți, răspunse înțeleptul.

Un neguțător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzise aceste convorbiri şi, pe când cel de-al doilea se îndepărta, se întoarse spre…

Vezi articolul original 195 de cuvinte mai mult

Creatorii de iluzii

Mă tot frământă o-ntrebare:
De ce ne-alegem ca model
Niște triste haimanale?
De ce nu vrem în nici un fel,
Să ne trezim la realitate,
Să înțelegem chiar acum
Că nu e bine, nu se poate
Și n-acceptăm: „e bine-oricum”?
Noi chiar nu vrem să înțelegem,
Că lupta asta ne-aparține,
Noi așteptăm izbăvitori
Să vina, să ne faca bine?
Trec zilele și ne trec anii
Noi încă așteptăm momentul
Dar pe la spate, toți golanii,
Își trăiesc acum, prezentul
Și nu le pasă că tu n-ai,
Să pui o pâine azi pe masă
Ei sunt stăpâni și-aici și-n rai,
Și la mama lor, acasă.
Au mereu acel ceva
Simțindu-se doar superiori
Ei mereu au replica,
Și de-aici jos, și din nori.
Dacă îi asculți atent
Parcă-ți vine să îi crezi,
Eul lor este prezent
Și tu parcă aberezi…
Asta vor mereu să credem,
Că ei sunt aceia care
Au creat miezul în fanta,
Și mirosul de la floare…
Ca au pus coada la prună
Și culoare ierbii-au dat
Și pe greier și furnică,
Despre muncă i-a-nvățat.
Râdem, râdem și glumim,
Dar de nu deschidem ochii,
Și de nu ne revenim,
O să dăm toți ortu’popii.
Tristul adevăr se vede
Și se simte tot mai des,
Luptă-te Tu, pentru tine
Că oricum, n-ai de ales.
N-aștepta minuni deșarte
Fii mereu om curajos
Și citește Sfânta carte,
Adevărul e-n Hristos.
Nici un adevăr pe lume
Nu-i atât de-adevărat,
Cum este Hristos, Mesia,
Ce cu Tatăl ne-a-mpăcat.
Dacă vrem să fie bine,
Haideți să privim în sus
Căci acolo-i ajutorul,
În mâna tare-a Lui Isus.

Nichifor Nicu 

Vizitele surpriză ale Domnului nostru

„De aceea şi voi  fiţi gata.” Luca 12:40

Vizitele surpriză ale Domnului nostru Marea nevoie a lucrătorului creştin este de a fi gata să se întâlnească cu Isus Hristos la fiecare colţ. Aceasta nu este uşor, indiferent de care este experienţa noastră. Lupta nu este împotriva păcatului sau a dificultăţilor sau circumstanţelor, ci este împotriva cufundării în muncă atât de mult încât să nu fim pregătiţi să îl întâlnim pe Iisus la orice pas. Aceasta este marea nevoie, nu cea de a ne confrunta cu credinţa sau crezul nostru, nu întrebarea dacă suntem de vreun folos, ci de a ne întâlni cu El.

Isus rareori vine atunci când îl aşteptăm, şi adesea prin cele mai ilogice conexiuni. Singurul mod prin care poate un lucrător poate să rămână credincios şi adevărat faţă de Dumnezeu este prin a fi gata pentru vizitele surpriză ale Domnului. Nu slujirea contează, ci realitatea spirituală intensă, aşteptarea lui Iisus la fiecare pas. Aceasta va da vieţii noastre atitudinea de minune pe care o are copilul şi pe care El doreşte ca noi s-o avem. Dacă vom fi pregătiţi pentru Iisus Hristos, trebuie să ne oprim din a fi religioşi (adică, de a folosi religia ca pe un fel superior de cultură) şi să fim reali din punct de vedere spiritual.

Dacă priveşti înspre Iisus, evită chemarea religiei din timpul în care trăieşti, şi aşează-ţi inima asupra ceea ce vrea El, gândindu-te la gândul Său – vei fi numit nepractic şi visător, dar când va apărea El în povara şi zăduful zilei, tu vei singurul pregătit. Nu te încrede în nimeni, nici chiar în cel mai bun sfânt care a păşit pe acest pământ, ignoră-l, dacă te împiedică să Îl vezi pe Iisus Hristos.

Oswald Chambers

Vitamine pentru Suflet

Ciprian Barsan

Mai mult decât orice, creștinul contemportan are nevoie de milă lui Dumnezeu, trebuie să manifeste milă față de cei pierduți și loviți de viață.

Avem, programe, prorooci, predicatori, pastori, insa ne lipsește mila! Suntem reci, avem replici acide și risipim vorbele.

Apreciază tot ceea ce Dumnezeu îți dăruiește și întinde mâna celui aflat în dificultate, căzut, zdrobitbde durere…

Mila este legată de iubire, este puterea de a renunța la dreptul tău…

Când ai milă vei ACȚIONA nu vei sta APATIC judecând…

Cu dragoste,

Ciprian Bârsan

Vezi articolul original