Amintirile sunt despre Tine

Amintirile sunt despre Tine:
Cum Te căutam fără să știu,
Mestecam orice, crezând că-i bine,
Atingeam un mort, sperând că-i viu.
Și plângeam, hălăduind prin lume,
Floare vestejită, fără nume.

Amintirile sunt despre Tine:
Îmi zgâriam picioarele prin râu,
Pietrele mi se strângeau, ciorchine,
Și-adormeam flămând și fără frâu.
Hămesit, la margini de ogor,
Istovit, aproape de izvor.

Amintirile sunt despre Tine,
Țipăt din cenușă și din noapte –
Aș fi spus și nu aveam la cine
Că mi-i somn și bubele mi-s coapte.
Dar mi-au spus și stelele, și norii
Să descui la poarta închisorii…

Eu, salvatul fără nici un merit,
Răsplătitul fără vreo ispravă,
Am primit din înălțime credit,
De la Prințul coborât din slavă.

Absorbit pe veci de-a Ta iubire
Năvălindă-n orice amintire,
Astăzi stau cu inima-mpăcată,
La piciorul Tău, ca nestemată.

Viorica Mariniuc 

Iniţiativa cu privire la munca de rând

Dumnezeu e în control

Scoală-te, luminează.

Isaia 40:1

Noi trebuie să facem primul pas, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Nu ne este de nici un folos să aşteptăm ca Dumnezeu să ne ajute; El n-o va face; dar imediat ce ne ridicăm, descoperim că El este acolo. De fiecare dată când suntem inspiraţi de Dumnezeu, iniţiativa este una morală. Trebuie să facem acel lucru, nu să stăm fără să facem nimic. Dacă ne vom ridica şi vom lumina, munca de rând va fi înfrumuseţată într-un mod divin.

Vezi articolul original 190 de cuvinte mai mult