Nu știu

Ciprian Barsan

Nu știu de-a mai fost vreodată,

Vremea, cum este acum.

Totu-i învelit în gheață,

Să explic, chiar nu am cum.

Peste tot, pe străzi, prin stații,

Copaci căzuți pe mașini.

Sub povara greutății,

Au ieșit din rădăcini…

Mă gândesc că tot așa,

Se întâmplă și cu omul,

Când povara e prea grea,

Se frânge la fel ca pomul.

Uit-așa parcă de-o dată,

Cât ar fi el de neînfrânt,

Vine un necaz și-n dată,

Îl trântește la pământ…

Când povara greutății,

Te apasă cu putere,

Caută-L pe Domnul vieții,

Să te scape de cădere!

Și atunci a ta povară,

Nu va mai fi greu se dus,

Căci Acela ce o cară,

Nu ești tu, ci e Isus.

Pîslaru Cristina

29.01.2019

Foto.net

Vezi articolul original

Reclame

Adevarul

Pilat I-a zis : – „Ce este Adevărul ? ”
– „Dar nu-L cunoşti, procurator roman ? „,
i-ar fi putut răspunde Salvatorul
cu glasul Său dintr-un ceresc liman.

Tăcerea lui Isus ar vrea să spună
că uneori, în faţa celor răi,
vorbirea cu-orice preţ nu pare bună
de n-o-nţeleg şi lor îşi sunt călăi.

Prin ea Isus ni-i veşnica povaţă
spre cei ce-n lume ne dispreţuiesc,
Să nu le dăm mărgăritare-n faţă,
când ei pe Domnul nostru Îl hulesc.

Noi nu avem nici un cuvânt de ceartă,
cu negustorii marilor idei,
ce duc în lumea lor o viaţă moartă
şi se fălesc apoi cu „vrednicia” ei.

Cum Adevărul nu-i o teorie,
un cod moral de reguli sau de legi,
noi L-am aflat într-o Persoană vie
şi unică pe-ntinsul lumii-ntregi.

Umblând smerit, cu dragoste, prin lume
făcând atâta bine tuturor,
El oamenii voia ca să-i îndrume,
spre Tatăl cel a toate Creator.

A suferit de foame şi de sete,
fiind pe drumuri lungi pribeag,
dar poposea adesea pe-ndelete,
în casa celor ce-L primeau cu drag.

Îl căutau bolnavii-n suferinţă,
atraşi spre El ca de-un ceresc magnet.
Şi oamenii care aveau credinţă,
prin vorba Lui, se vindecau discret.

Cuvântul Său era plin de putere.
Minciuna nu putea să-I ţină piept,
când El avea alin pentru durere
şi proclama dreptatea Celui Drept.

Astfel trezi o aspră-mpotrivire
în cei care minciuna o iubeau.
Lucra cu zel numai neprihănire
deşi destui să-L piardă se căzneau.

Şi-au pus la cale multe planuri rele,
cu gând că ei slujesc lui Dumnezeu.
Dar El spunea : – „Voi sarcinile Mele
să le luaţi, căci bun e jugul Meu! ”

Nu a respins pe nimeni niciodată,
fiind pe lume al iubirii soţ,
însă cei răi cu a minciunii gloată,
L-au arestat, în noapte, ca pe-un hoţ.

L-au dus la preoţii cei mai de seamă
legat, păzit ca ultimul tâlhar,
deşi orfanilor El le-a fost mamă,
iar păcătoşilor izvor de har.

Îl provocară cărturari cu vază,
dar Adevărul nu le-a dat răspuns.
El strălucea ca soarele-n amiază,
în faţa Sanhedrinului ajuns …
*
De câte ori în săli de tribunale
mai stă acelaşi Adevăr divin,
de-atâtea ori se văd cât sunt de goale
minciunile-acuzării care vin.

Dar Adevărul tace mai departe.
Vrăjmaşii iată-i cum se strâng mereu
şi-I pregătesc cu toţii altă moarte,
fără a şti că El e Dumnezeu.

Bătut, scuipat, batjocorit cu ură,
era pe uliţi Adevărul sfânt
c-o cruce grea peste măsură
sub care, vai, a şi căzut înfrânt!

Aşa tratat-a lumea Adevărul,
cei ce minciuna grabnic au ales.
Doar câteva femei, smulgându-şi părul,
plângeau cu-amar, dar nu L-au înţeles.

Vrăjmaşii-L înălţară sus pe cruce
să-nfrunte moartea cea mai de temut.
De-acolo suferind El şi-azi aduce
deplina pace-n sufletul căzut.

Şi-a dat chiar cel din urmă strop de sânge
pentru acei ce-n lume-L prigonesc …
Iubirea Lui de-atunci mereu îi strânge
pe ucenicii care Îl iubesc.

L-au pus ai Săi plângând în cripta rece,
păzit deasupra de o piatră grea.
Şi au pornit duşmanii a petrece,
crezând că nu va mai ieşi din ea.

Vegheau în noapte străjile romane,
sclipea pe boltă luna în apus,
se bucurară hoardele duşmane
la gândul c-Adevărul e răpus.

Însă a treia zi, de jos, din tină,
Se ridica acelaşi Adevăr măreţ
dar mult mai plin de har şi de lumină,
căci El plăti al morţii noastre preţ.

Oricât de tare ar urla furtuna,
doar Adevărul nu va fi învins.
Da, El va spulbera pe veci minciuna,
ce lumea-ntreagă astăzi a cuprins.

Şi va veni, dar plin de măreţie,
din nou în lume Adevărul viu.
Să cânte îngerii de bucurie
Şi să ţâşnească râuri în pustiu!

*   *
Prietene, tu oare ce vei face,
în faţa Adevărului suprem ?
Vei sta senin şi drept şi plin de pace
sau vei fugi să scapi ca de-un blestem ?

Primeşte-L grabnic azi, cât se mai poate,
să scapi de chinul cel fără apus.
Şi-atunci vei fi cu Adevărul frate,
căci Adevărul vieţii e Isus!

Corneliu Livanu 

Dilema ascultării

„Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.” 1 Samuel 3:15

Rareori ne vorbeşte Dumnezeu într-un mod care ne uimeşte; de obicei, El ne vorbeşte în aşa fel, încât putem cu uşurinţă să înţelegem greşit, şi atunci spunem: „Mă întreb dacă este acesta glasul lui Dumnezeu?” Isaia a spus că Dumnezeu i-a vorbii „cu mână tare”. adică prin presiunea împrejurărilor. Dumnezeu vorbeşte prin tot ceea ce atinge vieţile noastre. Vedem noi mâna Lui sau punem totul pe scama întâmplării?

Obişnuieşte-te să spui: „Vorbeşte. Doamne!” şi viaţa ta va deveni o adevărată aventură. De fiecare dată când împrejurările te presează, spune: „Vorbeşte, Doamne!” şi fă-ţi timp să asculţi. Pedeapsa este mai mult decât un mijloc de disciplinare, ea este menită să te ducă în situaţia de-a spune: „Vorbeşte, Doamne!” Aminteşte-ţi când ţi-a vorbit Dumnezeu. Ai uitat ce ţi-a spus? Era din Luca 11:13 sau era I Tesaloniceni 5:23? Pe măsură ce ascultăm, urechile noastre devin sensibile şi, întocmai ca Isus, Îl vom auzi pe Dumnezeu tot timpul.

Trebuie să-i spun acelui „Eli” al meu ce mi-a arătat Dumnezeu? Aici apare dilema ascultării. Suntem neascultători faţă de Dumnezeu dacă devenim „o providenţă amatoare” – „trebuie să-l apăr pe «Eli»”, pe cei mai buni oameni pe care-i cunoaştem. Dumnezeu nu i-a spus lui Samuel să-i spună lui Eli; el trebuia să decidă singur lucrul acesta. Chemarea pe care ţi-a adresat-o Dumnezeu îl poate răni pe „Eli” al tău; dar, dacă încerci să previi suferinţa din viaţa celuilalt, aceasta se va dovedi un obstacol între sufletul tău şi Dumnezeu. Dacă previi ..tăierea mâinii drepte” sau „scoaterea ochiului”, o faci pe riscul tău.

Nu cere niciodată sfatul altuia cu privire la un lucru pe care trebuie să-l hotărăşti tu singur înaintea lui Dumnezeu. Dacă ceri sfaturi, aproape întotdeauna vei lua partea lui Satan. „îndată n-am stat de vorbă cu carnea şi sângele” (Galateni 1:17. KJV).

OSWALD CHAMBERS