A mai trecut din viaţă ta un an…

A mai trecut din viaţă ta un an…
Încă o treaptă ai mai urcat spre infinit
Şi tu… uitat de toţi, priveşti îngândurat prin geam
Tăcut şi trist cu sufletul sărman
La drumul vieţii tale… ce aproape-i de sfârşit.

Ai mai rupt o filă azi din calendar
Simţind în ritmul inimii o jale
Căci prea uşor te-ai văzut pe al vieţii cântar
Iar anii tăi ţi-au zburat în zadar
Şi acum tu plângi în pragul veşniciei tale.

Te uiţi la norii încărcaţi cu frig
Răsfoind mănunchiul zilelor pierdute
Căci amintirile în inimă adânc se înfig
Iar sufletul… ce nu l-ai preţuit
Îndurerat suspină în chinuri negrăite.

Priveşti la mersul limbilor de ceas
Când sună gongul ultimelor clipe
Şi izbucneşti în plâns când vezi cu ce ai rămas
Căci n-ai avut măcar un mic popas
Să-ţi faci cinstit bilanţul zilelor trăite…

Trec anii şi zilele încet se duc
Bat la portiţa vieţii tale nepoftite
Şi în tăcere asculţi cum clipele încet se scurg
Cum frunzele se scutură în amurg
Şi tu ai rămas cu visurile neîmplinite.

Ce vrei să faci acum în ceas târziu?
Când nu mai vezi în viaţa ta scăpare
Şi deznădăjduit suspini pe drumul tău pustiu
Simţind durerea sufletului viu
Ce plânge îndurerat… căci vrea eliberare.

Te zbaţi şi lupţi cu pumnii… dar în vânt
Nu te-ai gândit că vei plăti vreodată
Te-ai crezut grozav… dar vezi că eşti şi tu pământ
Căci un clopot îţi va bate în curând
Şi tu te îngrozeşti căci moartea în prag te aşteaptă.

Ce mai aştepţi acum din viaţa ta
Când la încrucişări de drum te vezi ajuns
Căci un gol în urmă laşi ce nu-l mai poţi umplea
Cu pieptul tremurând de vina grea?
Neputincios oftezi şi nu te poţi opri din plâns…

Mai scurt e timpul astăzi ca oricând
Ce mai aştepţi… din ultima fărâmă…?
Nu te gândeşti la suflet… de ce îl laşi plângând?
În pragul veşniciei sângerând
Când scopul lui e ca să ajungă în slăvi divine.

Te simţi dezamăgit… şi-ţi pare rău
Prea ieftină… a fost plăcerea lumii
Tu ai ales să mergi pe căile şi drumul tău
Şi ai fugit de dragostea lui Dumnezeu
Prin pustiul fără apă unde cresc doar spinii.

Opreşte-te… din alergarea ta
Şi nu mai rătăci pribeag prin lume
Hristos cu drag te aşteaptă… tu nu mai amâna
Căci vrea să fii cu El în slava Sa
Trezeşte-te! Auzi? Căci viaţa ta apune…

Mihail Cebotarev 

NU VOPSITI PESTE RUGINĂ!

Ciprian I. Bârsan

Ce măreţ, ce sfânt e gândul, să îngropi al tău trecut,

Oamenilor să fii sincer, iar lui Dumnezeu plăcut.

A însufleţit de veacuri, pacea sfântă, mântuirea,

Milioane-n lungul vremii, și-au reînnoit trăirea.

Şi deşi trecuţi din lume, au rămas, căci ei nu pier,

Viața lor străluce încă, precum soarele pe cer.

Poate neînsemnați odată, astăzi pilda lor domină,

Căci nici unul din aceştia, n-au vopsit peste rugină.

Cu profund respect, cu stimă, cinstea lor o admirăm,

Şi în faţa curăţiei, noi, urmaşii, ne plecăm.

Ne-au făcut strămoșii fală, dar cum e trăirea ta?

Când vei trece din viaţă, oamenilor ce-i lăsa?

Poate de dorinţi, de gânduri mai măreţe eşti pătruns.

Gândurile mari sunt bune însă … nu sunt de ajuns.

Câți nu se hrănesc cu gândul că-s iertaţi, că-s mântuiți,

Că viaţa lor e bună, că-s curaţi, că-s pocăiţi.

Dar mai mult la ce-i în lume, cu smerenie se-nchină,

Credincioși?…

Vezi articolul original 241 de cuvinte mai mult

Nori şi negură

Dumnezeu e în control

Nori şi negură îi înconjoară.Psalmul 97:2

Un om care nu este născut din Duhul Iui Dumnezeu îţi va spune că învăţăturile lui lsus sunt simple. Dar când este botezat cu Duhul Sfânt, omul descoperă că „nori şi negură îl înconjoară”. Când venim în contact direct cu învăţăturile lui lsus Cristos, înţelegem pentru prima dată acest aspect al lucrurilor.

Singurul mod de a înţelege învăţătura lui lsus este prin lumina Duhului lui Dumnezeu din noi. Dacă nu am avut niciodată experienţa de a ne „descălţa  picioarele religioase obişnuite” de „încălţămintea noastră religioasă obişnuită” şi de a scăpa de familiaritatea nepotrivită cu care ne apropiem de Dumnezeu, se pune întrebarea dacă am stat vreodată în prezenţa Lui. Oamenii uşuratici şi ireverenţioşi sunt cei care nu L-au cunoscut niciodată pc lsus Cristos.

După ce am avut parte de minunata încântare şi libertate de a înţelege ce face lsus Cristos, vine întunericul impenetrabil…

Vezi articolul original 100 de cuvinte mai mult