Ne bucurăm de sfârșit de an

Ne bucurăm de sfârșit de an dar, și de un nou început,
Un nou an ce vine la rând, în timp  cu al lui conținut.
Nu știm ce ne aduce nouă dar, așteptăm curioși…
Ce ne vine, vine de la Dumnezeu căci suntem credincioși.

Dumnezeu e Tatăl nostru, El ne dă precum voiește
Căci El toate, în viața noastră, bine le mai rânduiește.
Știm că  anul care vine, e tot un an de îndurare,
Fericim acum pe cei ce merg pe-a Domnului cărare.

Încă astăzi Evanghelia răsună; ea vorbește tuturor,
Ea ne aduce libertatea și ne dă un sfânt ajutor.
Toți cei care o ascultă astăzi, nu vor regreta vreodată,
Când ar fi să se prezinte, în ziua de judecată.

Sfârșitul anului ne aduce din nou mulțumirea împlinirii
Și, ce-i mai important în noi: simțim bucuria mântuirii.
Anii trec și cu ei, și timpul nostru ce ni-i dat pe pământ;
Nu, ne pare rău că am  făcut cu Domnul un legământ.

Noul Legământul ne-a făcut  oameni noi pentru Isus,
El este pentru noi Înțelepciune, Neprihănire de Sus,
Sfințire, și prin El, avem  răscumpărare din păcate,
Și tot prin El, avem și trupurile noastre  vindecate.

Mulțumim Tată din ceruri pentru Fiul Tău trimis
Pentru mine păcătosul, după cum ne este scris.
Mulțumim că și anul acesta ne-ai ținut în al Tău Har,
Mulțumim pentru anii care vin ce-i petrecem la Altar.

Constantin Sferciuc 

Convertirea continuă

„Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi…” ( Matei 18:3)

Aceste cuvinte ale Domnului se referă la convertirea noastră iniţială, dar noi trebuie să ne convertim continuu, în toate zilele vieţii noastre, trebuie să ne întoarcem mereu la Dumnezeu ca nişte copilaşi. Dacă ne încredem în inţelepciunea noastră în loc să ne încredem în Dumnezeu, vom da naştere unor consecinţe pentru care Dumnezeu ne va trage la răspundere. De îndată ce trupurile noastre ajung în situaţii noi, prin providenţa lui Dumnezeu, trebuie să avem grijă ca viaţa noastră naturală să se supună călăuzirii Duhului lui Dumnezeu. Faptul că am făcut aceasta o dată nu este o dovadă că o vom face din nou.

Atitudinea vieţii naturale faţă de cea spirituală trebuie să fie aceea a unei convertiri continue şi acesta este un lucru împotriva căruia obiectăm atât de des. In orice situaţie suntem puşi, Duhul lui Dumnezeu rămâne neschimbat şi mântuirea Lui rămâne nezdruncinată, dar noi trebuie să ne îmbrăcăm cu „omul cel nou”.

Dumnezeu ne socoteşte răspunzători pentru fiecare ocazie în care refuzăm să ne întoarcem la El; motivul refuzului nostru este încăpăţâ­narea. Dumnezeu trebuie să domnească în noi şi nu viaţa noastră naturală.Faptul că nu vrem să ne convertim continuu este o piedică în creşterea vieţii noastre spirituale. Există în viaţa noastră bariere de încăpăţânare, unde mândria noastră aruncă dispreţ asupra tronului harului lui Dumnezeu şi strigă; „Nu vreau!” Noi zeificăm indepen­denţa şi încăpăţânarea şi le dăm nume greşite. Ceea ce Dumnezeu numeşte slăbiciune încăpăţânată, noi numim tărie de caracter. Sunt părţi întregi din viaţa noastră care n-au fost încă supuse; ele pot fi supuse numai prin această convertire continuă. Încet, dar sigur, putem câştiga întreaga noastră fiinţă pentru Duhul lui Dumnezeu.

Oswald Chambers

Nașterea Mântuitorului

Crăciun cu zurgălăi, colinzi și colăcei
Lumini și jucării pentru cuminți copii,
Dar cei mai important la ziua de serbat
E scump Copilul divin în iesle așezat.

Prin El ni s-a adus salvare din păcat
Cel ce-i Împărat, în trup S-a întrupat.
Dumnezeu să fie aici cu fiecare ființă
Dându-ne salvare și pace prin credință.

O stea a luminat pe Cel ce-i Preaînalt
Venit aici la noi ca Mielul de înjunghiat.
S-avem cu toți iertare din jugul lui satan
Să fim cu toți azi liberi de șarpele dușman.

Păstori și magi veniră la Copilul cel Născut
S-aducă închinare și daruri pentru Sfânt.
Iar tu astăzi creștine dă-I Domnului Isus
Inima ta toată și la al Lui Cuvânt supus.

Simion Ioanăș

Unde se pierde sau se castiga batalia

„De aceea , dati-va si voi toate silintile ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta cunostinta; cu cunostinta, infranarea, cu infranarea, rabdarea, cu rabdarea, evlavia, cu evlavia dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.
Caci,  daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1:5-6-7,8)

Batalia se pierde sau se castiga mai intai in locurile tainice ale vointei noastre, in prezenta lui Dumnezeu, si niciodata in vazul lumii. Duhul lui Dumnezeu ma prinde si sunt obligat sa raman singur cu Dumnezeu si sa duc lupta inaintea Lui.

Pana cand nu fac acest lucru ,sunt invins de fiecare data. Batalia poate dura un minut sau un an, aceasta depinde de mine, nu de Dumnezeu; dar trebuie sa lupt singur inaintea Lui si trebuie  sa fiu hotarat sa trec prin iadul renuntarii.

Nimic nu mai are putere asupra unui om care a dus lupta inaintea lui Dumnezeu si a invins acolo.

Daca-mi spun:”voi astepta ce ajung in imprejurari dificile si atunci Il voi pune pe Dumnezeu la incercare;, voi constata ca nu pot.

Trebuie sa rezolv problema dintre mine si Dumnezeu in locurile ascunse ale sufletului meu, acolo unde nu patrunde nici un strain, si apoi pot merge inainte cu siguranta ca lupta a fost castigata. Daca pierd acolo, nenorocirea, dezastru si tulburarea vor veni tot atat de sigur precum legile lui Dumnezeu.

Motivul pentru care nu castig batalia este ca incerc mai intai sa inving in lumea de afara. Stai singur cu Dumnezeu, lupta inaintea Lui, rezolva acolo problema o data pentru totdeauna.

Atunci cand avem de-a face cu alti oameni, linia de urmat este aceea de a-i impinge spre luarea unei decizii ce tine vointa. Asa incepe predarea inaintea lui Dumnezeu.

Din cand in cand, nu prea des, Dumnezeu ne duce la un punct culminat; din acest punct voi merge fie spre o viata crestina din ce in ce mai delasatoare si nefolositoare, fie voi deveni din ce in ce mai inflacarat pentru gloria lui Dumnezeu- „Totul pentru gloria Lui” .

Oswald  Chambers

E noapte sfântă-n Betleem

E noapte sfântă-n Betleem
Și îngerii coboară,
Se aude al cerului poem,
Se naște un Rege din fecioară.

Oștirea sfântă e-n extaz
Cântându-I plini de fericire,
Se naște un Rege, un Viteaz
Un Împărat, numit IUBIRE! ! !

Se naște un Soare Minunat,
A lumii mântuire,
O izbăvire de păcat
Și un drum frumos spre nemurire.

Păstorii Îl privesc uimiți
Cu dragoste nespusă,
Au alergat cu toți grăbiți
La vestea de îngeri adusă.

Smeriți și umiliți se pleacă
Cu dragoste și adorare,
La ieslea mică și săracă
Să vadă a cerului splendoare.

În paie-n staul era pus
N-aveau loc pentru El în casă,
Pe Mesia, pruncul Isus,
În grajd de vite să se nască.

Trei magi venind din depărtare
Scrutând la bolta cea senină,
Văzură o stea foarte mare
Și o sfântă tainică lumină.

Cu aur, smirnă și tămâie,
Să se închine au venit,
La Cel ce avea din veci să fie
Mesia, Salvatorul profețit.

E sărbătoare la creștini,
Cu drag și dor ne amintim.
De bucurie suntem plini,
Cu El, pe veci, în cer vrem toți să fim.

Călăuziți de steaua sfântă
Ce-n veci de veci nu are apus,
Cântăm cu acei ce astăzi cântă,
Glorie Pruncului Isus.

Era ființa cea firavă
Demult în iesle-nfrigurat.
Azi este Domn, e sus în slavă,
E cel mai mare Împărat!

E noapte tainică în lume,
Oamenii-și cântă bucuria,
În gura tuturor e un Nume,
Emanuel, Isus Mesia!

Puiu Chibici

Umblarea în lumină

Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină,… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.

1 Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.

Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat”. Acest text nu se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.

Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu – dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cnstos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine.

La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrea­ză în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potri­veşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla în lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

Oswald Chambers

Naşterea Lui şi naşterea noastră din nou

Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).  –  Isaia 7:14, Matei 1:23

Naşterea Lui în istorie. „De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). Isus Cristos S-a născut în această lume, nu din ea. El nu s-a dezvoltat din istorie; El a intrat în istorie din afara ei. Isus Cristos nu este cea mai bună fiinţă umană. El este o Fiinţă care nu-Şi are obârşia în rasa umană. El nu este un om devenit Dumnezeu, ci este însuşi Dumnezeu întrupat. Dumnezeu venit în trup omenesc, venit din afară. Viaţa Lui este cea mai înaltă şi cea mai sfântă, intrând pe uşa cea mai de jos. Naşterea Domnului nostru a fost o teofanie.

Naşterea Lui în mine. „Pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Cristos chip în voi!” (Galateni 4:19) Întocmai cum Domnul nostru a intrat în istoria umană din afara ei, tot aşa El trebuie să vină în mine din afară. Am lăsat eu ca viaţa mea personală să devină un ..Betleem” pentru Fiul lui Dumnezeu?

Nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu până când nu sunt născut de sus printr-o naştere cu totul diferită de naşterea fizică. „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:7). Aceasta nu este o poruncă, ci un adevăr fundamen­tal. Caracteristica naşterii din nou este faptul că mă predau atât de deplin lui Dumnezeu, încât Cristos ia chip în mine. Imediat ce Cristos ia chip în mine, natura Lui începe să lucreze prin mine.

Dumnezeu arătat în trup – acest lucru a fost făcut întru totul posibil pentru tine şi pentru mine prin Răscumpărare.

Oswald Chambers

Steaua din Betleem

„Îl văd, dar nu acum,
Îl privesc dar nu de aproape,
O stea răsare din Iacov,
Un toaiag de cârmuire se ridică din Israel.”

Într-o noapte pe cerul înstelat
O nouă stea magilor s-a arătat
Iar ei plini de înțelepciune au cercetat
Să vadă unde are să se nască Noul Împărat.

Când steau pe cer a început să clipească,
Cu grijă, ei un plan au început să chibzuiască,
Știind că nici o stea de sub soare
Nu se naște nicicum la întâmplare.

În drumul lor spre Betleemul din Iudeea,
Au poposit pe la Irod, în seara aceea,
Apoi i-au spus tare și cu sufletul curat
Că vor să se-nchine Noului Împărat.

Irod cel viclean ce părea adânc tulburat
În grabă pe preoți și cărturari i-a adunat,
Întrebându-i cu tâlc și multă nostalgie
De Cel ce avea să se nască în a lui Împărăție.

Cărturarii vremii știau cu mult timp înainte,
De Cel ce avea să le fie dascăl și părinte.
El trebuia să se nască într-un loc sărac, umil
S-aducă iertare și pace pentru orice pelegrin.

Și astfel magii au plecat din nou la drum,
Călăuziți de stea pân’ la ultimul cătun,
Iar când steua pe cer deodată s-a oprit,
Ei plini de bucurie, pe Domnul au slăvit.

Apoi încetișor în casă ei au intrat,
Să vadă Pruncul, apoi s-au închinat.
Cu Inima plină de dragoste și bucurie
Au adus daruri: aur, smirnă și tămâie.

Darurile pe care ei atunci din dragoste le-au oferit,
Aveau valoare mare în eternitate, la timpul potrivit.
Iar închinarea lor atunci a simbolizat
Că Dumnezeu e suveran și merită lăudat.

El, Fiul lui Dumnezeu care s-a ‘ntrupat,
În chip de om, să izbăvească omul păcat,
Apoi a suferit ocara lumii fără să cârtească,
Ca să îndrume înspre cer ființa omenească.

Aceeași stea care pe cer atunci a răsărit
Pe mulți oameni înspre Calvar i-a călăuzit
La locul cel de jale din dealul Căpățânii
Unde l-au răstignit pe Cel iubit, păgânii!

Dacă până astăzi prietenul meu iubit,
Nu ai găsit ieslea și Pruncul cel smerit,
Te chem cu glas dulce să te oprești din alergare,
Predându-ți viața lui Isus cel Sfânt și Mare.

El te primește și-ți iartă azi al tău păcat,
Spălându-te prin sângele Lui nevinovat
El vrea să-ți dea cununa ce nu se vestejește,
Deci vino chiar acum și smerit te pocăiește.

Întoarcete și tu pe un nou drum,
Schimbându-ți stăpânul chiar acum.
Dar nu uita azi Isus este Mântuitor,
Și vrea să fi cu El în cer moștenitor.

Gicu Cotlet

Lăudați pe Domnul !

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
Psalmul 150/6

Ninge cu  pace, e o noapte adâncă,
Izvorul rece a amuțit în stâncă,
Doarme cocorul alb, obosit de mult zbor,
Flori se scutură de pe aripa de nor.

Doarme și omul, obosit și somnoros,
A uitat de miezul nopții și de Cristos,
Dar cerul nu doarme, nici nu dormitează,
În miez de noapte strigă  tare”Veghează!”

Un vârtej de lumină, al Nordului vânt,
Împrăștie, în noapte, al Cerului cânt;
-Trezește-te harfă, și tu, izvor duios!
Bucură-te, omule, s-a născut Cristos!

Cedrilor făloși, să vă legănați în vânt!
Strigă, în noapte, cu putere Duhul Sfânt,
Cascadelor, să cântați  din harfă duios!
Bucură-te, suflet, te iubește Cristos!

Valuri mărețe de pe oceanul  mănos,
Peşti ai mării, să Îl lăudați pe Cristos!
Tot ce are  suflare să cânte duios;
Bucură-te, suflet, te iubește Cristos!

Copii din Vale, alergați după Cuvânt!
Se scutură florile albe de Duh Sfânt,
Înălțați o cântare Pruncului  duios;
Bucură-te, suflet, te iubește Cristos!

Bucură-te, suflet cu haina pătată,
Cu apa vieții, ea  va fi spălată,
Înalță o cântare Pruncului duios,
Haină albă primești în dar de la Cristos!

Ninge cu pace peste Valea  adâncă,
Turmă a lui Cristos, urcă-te pe Stâncă!
Să ieșiți în noapte, sărutați -vă duios!
Bucură-te, turmă, te iubește Cristos!”

Arancutean Eliza