Griji de Toamnă

E Toamnă, şi spre altă Toamnă,
Să te gândeşti când intri-n iarnă,
Când zilele fi-vor reci şi geroase,
Când peste câmpuri, peste case,
Mantia albă se întoarnă.

Şi peste tot, în câmp şi-n ogradă,
Sclipind, mantia albă de zăpadă
Se va aşterne în taină-acoperind,
Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.
Puteri să aibă odrăslind.

E Toamnă! Iată că sosit e ceasul
Acum, să-şi cureţe oricine vasul,
Şi îngrijindu-l, să-i fie alb şi curat
Ca plin cu vârf, de roade îndesat,
Cu drag să-şi ţină pasul.

Sub sfânta mare binecuvântare,
Să fie pus la socotire în grânare,
Unde cu grjă, prin trudă s-adună
Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.
În cer la scumpa adunare!

Flavius Laurian Duverna

Părtaşi ai suferinţelor Lui

Dumnezeu e în control

“Bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos.” 1 Petru 4:13

Dacă urmează să fii folosit de Dumnezeu, El te va trece printr-o mulţime de experienţe care nu sunt menite pentru tine personal, ci pentru a te face folositor în mâinile Sale şi pentru a te ajuta să înţelegi ce se petrece în alte suflete, astfel ca niciodată să nu fii surprins de ceea ce-ţi iese în cale. “O, nu pot să ies la capăt cu persoana aceea.” De ce nu? Dumnezeu ţi-a dat din plin ocazii să te îmbibi de prezenţa Lui, dar tu te-ai dai in lături, pentru că ai crezut că este un lucru nesemnificant să-ţi petreci timpul în felul acesta.

Suferinţele lui Cristos nu au fost suferinţele oamenilor obişnuiţi. El a suferit “potrivit voii lui Dumnezeu”, perspectiva Lui asupra suferinţei fiind diferită de a noastră. Numai prin relaţia cu Isus Cristos putem înţelege ce urmăreşte Dumnezeu…

Vezi articolul original 162 de cuvinte mai mult