Copacul toamnei

Mă gândesc, copacul toamna, cât are de suferit
Rămâne o siluetă cu sufletul dezgolit,
Frunzele nici nu-l întreabă dacă ar mai vrea să stea
Și privind copacul nostru, parcă văd povestea mea.

Am avut atâtea toamne când am rămas ca și el:
Fără prietenele frunze, doar eu și vântul stingher
Dar atunci când rămâi singur și când toată lumea pleacă
Poți să-l vezi pe Dumnezeu, mai bine ca niciodată!

N-aveam frunze și nici rod când m-a găsit Dumnezeu
Însă Lui nu i-a păsat, s-a oprit în dreptul meu
Și mi-a spus să cred în El, c-o să-aducă primăvară
Și toții se vor minuna că un ciot rodește iară.

Chiar așa s-a întâmplat cu copacul cel stingher
Primăvara următoare n-a fost unul ca și el!
Toamna prietenii-i spuneam că e bun doar pentru foc,
Însă Dumnezeu i-a spus: am să-te-înfloresc la loc!

Frații mei să știți că viața uneori o toamnă este
Frunzele ne vor pleca fără să ne dea de veste,
Dar de-l ai pe Dumnezeu, nădejdea să nu îți piară
Te va duce într-un loc unde-i veșnic primăvară.

Mirela Olteanu 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s