CE DULCE-I CANTAREA! de LUCICA BOLTASU

Ioan17 - John 17

Ce dulce-i cântarea 

Din neguri de timp ai venit într-o zi,
Din spații celeste, Rabuni,
Să mori pentru mine! De-atuncea, să ştii,
Nostalgic privesc mantia lunii!

Când noaptea se-aşterne pe lacul tăcut,
Străluce în taină, selena,
În suflet răsună un dor mai acut,
Ea-mi lasă pe brațe doar trena!

Sideful mă umple mai mult de mister,
Caut imnuri de slavă în umbre,
Cu cât mă afund, cu atât mai mult pier
Şi toate viziunile-s sumbre!

Dar zorii mă caută în bobii zglobii
De rouă căzută şi fină,
M-adună-n izvoarele Apelor Vii
Şi pune în mine Lumină!

Ce dulce-i cântarea ce vine de sus,
Când îngeri deschid partitura, 
Atuncea şi eu Îți dau slavă, Isus,
Căci mută nu poate fi gura!

Luceferi tresaltă pe bolta de-azur,
Dar Tu, Soare Sfânt, ești mai mare,
Ești Mielul din slavă și făr’ de cusur,
Ce dai lumii-ntregi vindecare!

Și eu, gârbovit de păcate, poveri,

Vezi articolul original 69 de cuvinte mai mult

Vas curat

Referințe

Iacov 3:2 | Iacov 3:14-16 | 2 Imparati 4:40-41

Iacov vorbește de-o limbă
Ce-aruncă otrava morții,
Așa-i până nu se schimbă
Inima, și, știm cu toții

Că din „visteria” ei
Se împrăștie ca un râu
Vorbele fără temei
Și nu le poți pune frâu.

Mulți pretind că-s credincioși
Dar nu vezi la ei schimbare,
Sunt la fel de păcătoși
Și ne-ntrebăm de ce oare…

Este clar că Duhul Sfânt
N-a fost lăsat să lucreze
În vasul lor de pământ,
Căci știu doar să-L întristeze…

Îl alungă și nu vor
Să asculte al Său îndemn
Și-apoi ne mirăm că mor
Așa simplu și nedemn!

Viața lor arată clar
Absența harului Sfânt
Și că, au un crez neclar
Între ceruri și pământ!

Își făuresc bunăstarea
Parcă-aici ar fi eterni,
Și nu-i deranjează starea
Plină de idoli moderni,

Acceptă un trai abil
În perspectiva lumească
Și Duhul, un loc stabil,
Nu poate-n ei să-Și zidească.

Nu poți merge drept când pasul
Nu-i de El călăuzit,
Nici nu poți trăi când „vasul”
Nu ți-e de El curățit!

Nu poți merge drept și bine
Cât timp încă urmărești
Împlinirea ta de sine
Și nu lupți să te golești

Zilnic, de sinele tău,
Urmărind să împlinești
Ce scrie-n Cuvântul Său,
Ca-n urma Lui să pășești!

Când în sufleteasca-ți oală
Pui „verdeață” otrăvită,
Suferință ai și boală
Și-o viață nefericită.

Și nu poți scăpa de boala
Care sufletu-ți frământă,
Dacă-ți este plină oala
De „verdeață” otrăvită.

Ioan Hapca

Natura regenerării

Dumnezeu e în control

„Dar când Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…”

Galateni 1:15-16

Pentru ca Isus Cristos să mă regenereze, ce problemă întâmpină EI? Am o ereditate în privinţa căreia nu pot face nimic; nu sunt sfânt şi nici nu e probabil că voi fi; şi dacă tot ce poate face Isus este să-mi spună că trebuie să fiu sfânt, învăţătura Lui îmi provoacă doar descurajare. Dar dacă Isus Cristos este Cel care regenerează. Cel care poate pune în mine propria Lui ereditate sfântă, atunci încep să înţeleg ce vrea El să spună când zice că trebuie să fiu sfânt. Răscumpărarea înseamnă faptul că Isus Cristos poate pune în orice om natura ereditara care a fost in El însuşi şi toate standardele pe care le dă El sunt bazate pe această natură – învăţătura Lui este destinată vietii pe care El o pune în noi. Partea mea…

Vezi articolul original 183 de cuvinte mai mult