Pe culmi spirituale

Dumnezeu e în control

“l-a dus singuri de o parte pe un munte înalt.” Marcu 9:2

Cu toţii am avut momente de înălţare pe culmi spirituale, când am văzut lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu şi am vrut să rămânem acolo. Dar Dumnezeu nu ne lasă niciodată să rămânem acolo. Testul vieţii noastre spirituale este să avem puterea de a coborî; dacă avem putere doar să urcăm, ceva nu este în ordine. E înălţător să fii pe munte cu Dumnezeu, dar omul ajunge acolo numai pentru ca, după aceea, să coboare în valea celor stăpâniţi de diavol, pentru a-i ridica. Noi nu suntem făcuţi pentru munţi, pentru răsărituri şi pentru lucrurile care încântă ochiul; aceste lucruri sunt menite a fi momente de inspiraţie, doar atât. Suntem făcuţi pentru vale, pentru lucrurile obişnuite ale vieţii, şi aici trebuie să ne dovedim caracterul. Egoismul spiritual vrea întotdeauna să rămână pe munte. Simţim că am putea să vorbim…

Vezi articolul original 127 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s