Fă- mă, Doamne

Fă- mă, Doamne, un vas de alabastru
Și umple- mă cu mir de nard curat,
Pentru ca, atunci când viața mea va fi făcută cioburi,
Mireasma, să umple locul în care m-ai pus.

Fă- mă, Doamne, lacrimi pe picioarele Tale
Și sărutări pe ele și pe fruntea Ta,
Căci vreau să mă închin înaintea Ta și să îți spun:
Ești bine venit în casa mea!

Fă-mă, Doamne, pămănt moale,
Pe care să rămănă urmele pașilor Tăi, atunci când vei trece,
Iar ele, să fie un reper
Pentru cei ce vor să Te urmeze.

Fă-mă, Doamne, copac cu frunze verzi,
Și trimite Vântul Tău cel Sfânt să le facă să fremete
Și prin freamătul lor, să spun că exiști.

Fă-mă, Doamne, izvor de ape vii și apoi,
Lasă- mă să devin fluviu,
Pentru ca, atunci când mă voi revărsa peste maluri,
Tot ce ating, să vină la viață.

Fă-mă toate acestea, dar mai presus de toate,
Atunci când ne vom întălni,
Fie ca vin eu, fie ca vii Tu,
Să-mi dai sărutarea Ta, iar eu să mă proștern din nou,
La picioarele Tale.

Mihăiță Ana

Reclame

Încercarea credinţei

Dumnezeu e în control

“… credință cât un grăunte de muştar…” Matei 17:20

Trăim cu ideea că Dumnezeu ne răsplăteşte pentru credinţa noastră și poate că asa este la început: dar noi nu câştigăm nimic prin credinţă, ci credinţa ne aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi-I dă Lui posibilitatea să lucreze în noi. Dumnezeu trebuie să distrugă mereu baza experienţei tale, dacă eşti un copil al Lui, pentru a le aduce în contact direct cu El. Dumnezeu vrea să înţelegi că trebuie să trăieşti o viaţă de credinţa, nu o viaţă de exaltare sentimentală datorată binecuvântărilor pe care ţi le-a dat. La început, viaţa ta de credinţă a fost limitată şi intensă, fixată in jurul unei mici fărâme însorite de experienţă care avea în ea atât raţiune, cât şi credinţă şi care era plină de lumină şi dulceaţă. Apoi Dumnezeu Şi-a retras binecuvântările Sale de care crai conştient, ca să te înveţe să…

Vezi articolul original 156 de cuvinte mai mult

Toamnă târzie

Plutesc frunze poleite,
Duse de vântul rătăcit.
Fuge timpul pe negândite,
Vremea sub ploaie s-a răcit.

Copacii golași, solitari în vânt,
Amorțiți visează la verdele crud,
Ce-n Primăvară se umple de cânt.
Acum vijeliile tot mai des se aud.

Se apropie Iarna cu puritatea ei.
Ne încălzește cu plapuma albă.
Și steluțele jucăușe ca niște scântei,
Împletite în a nemuririi salbă.

Toamnă târzie e viața mea trecută.
Aleargă zilele spre iarna vieții, anii mei,
Sub harul Domnului am fost renăscută.
Credința mă poartă pe aripile veșniciei.

– Vino, Doamne, sfințește-mi ființa,
Se apropie Iarna vieții, Te aștept.
Primăvara eternă o așteaptă credința,
Atât cât mai bate inima în piept.

Dan Viorica 

Credinţa

Dumnezeu e în control

„Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Evrei „11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşează pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Cristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. ” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi.

Pentru orice detaliu al…

Vezi articolul original 165 de cuvinte mai mult

O, vino iar

Prin cerul deschis auzi-vom cântarea divină,
Osana, e prezenţa minunată a Lui Isus,
Îngerii cântă şi-aşteaptă momentul să vină
Pe norii cerului să-i ia pe cei ce L-au iubit mult.

Inimi se frâng şi urcă lacrimi din cuptoare,
Secerea-i pusă şi-i pregătit, copt lanul aşteaptă,
Prin sita deasă, cernerea e mare şi-i strâmtoare,
Cu toţii privim la cer că judecata Ta-i dreaptă.

Pe întinsa zare se-aud paşii ce-au străbătut
Şi altădată Calea Iubirii spre acest pământ,
Cum ai promis, acuma Te-ntorci pe drumul cunoscut!
Vino să-Ţi iei mireasa aleasă, rodul cel mai scump!

Pe-ntregul pământ e o rugă necurmată,
Cu mâini împreunate veghem a Ta venire,
O, vino iar, vino Isuse să ne duci Acasă,
Acolo Sus în cer, unde-i sfânta Împărăţie!

Ne vom bucura, dar şi lacrimi vor fi când vom zbura
Spre Patria veşniciei de Sus mult adorată,
Vom plânge durerea celor ce-şi pierd Împărăţia,
Şi pe veci raiul ceresc, mântuirea minunată!

Maria Șopț 

Substituirea

Dumnezeu e în control

„El S-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El. „2 Corinteni 5:21
Părerea modernă asupra morţii lui Isus este că El a murit pentru păcatele noastre din milă faţă de noi. Dar concepţia Noului Testa­ment este că El a purtat păcatul nu fiindu-i milă de noi, ci identificându-se cu noi. Păcatele noastre sunt îndepărtate datorită morţii lui Isus şi explicaţia morţii Lui este ascultarea de Tatăl Său, nu mila faţă de noi. Suntem primiţi înaintea lui Dumnezeu nu pentru că am ascultat sau pentru că am promis să renunţăm la unele lucruri, ci datorită morţii lui Cristos, şi numai ei. Noi spunem că Isus Cristos a venit să reveleze faptul că Dumnezeu este Tată, să arate iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu.

Noul Testament spune că El a venit ca să poarte păcatul lumii. Revelarea Tatălui este pentru cei care L-au cunoscut pe Isus ca…

Vezi articolul original 144 de cuvinte mai mult

V O R B E

Ciprian Barsan

Ava, mă abandonez în mâinile Tale. Fă cu mine ce vrei. Orice ai face, îți mulțumesc. Sunt pregătit pentru orice: voi accepta totul. Fă-Ți voia Ta în mine și în toate creaturile Tale. Nu-mi doresc mai mult, Doamne. În mâna Ta îmi încredințez sufletul. Ți-l ofer cu toată dragostea din inimă, pentru că te iubesc, Doamne, și mă dăruiesc Ție, mă predau în mâinile Tale, fără nici un fel de rezerve, cu o încredere deplină, pentru că Tu ești Tatăl meu.

(Charles Foucauld)

Vezi articolul original

O ce har

O ce har… o ce har
Să pot să cânt în miez de noapte
Să pot cu Tine să vorbesc
Nu pe ascuns, vorbind în şoapte
Sau lăcrimând, fiind biciuit pe spate
O ce har, . . o ce har
Să pot să-Ti spun că Te iubesc,

O ce har… o ce har
Când orice vrei ți-e-ngăduit
Şi poți la masă ca să stai cu sfinții
Nu prigonit, bătut şi umilit
Sau pe o cruce-n cuie răstignit
O ce har… o ce har
Să poţi să te-ntâlneşti cu fraţii,

O ce har. . o ce har
Aceste vremuri de trăieşti
Sunt de la Dumnezeu, un dar. .
Tu poţi să râzi, să cânţi, şi să iubeşti
Tu poţi zâmbi, în loc să pătimeşti
O ce har… o ce har
De şti pe acestea să le preţuieşti.

Daniel Borgovan

Justificarea prin credinţă

Dumnezeu e în control

„Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său. cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. „Romani 5:10

Eu nu sunt mântuit prin credinţă: prin credinţă doar îmi dau seama de faptul că sunt mântuit. Nu pocăinţa mă mântuieşte, ci pocăinţa este semnul că înţeleg ce a făcut Dumnezeu în Isus Cristos. Exista pericolul să punem accentul pe efect şi nu pe cauză – “Ascultarea mea, consacrarea mă pun într-o relaţie bună cu Dumnezeu” Niciodată! Sunt adus într-o relaţie bună cu Dumnezeu deoarece, mai intăi de toate, Cristos a murit. Cănd vin la Dumnezeu și accept, prin credinţă, ceea ce-mi revelează El, într-o clipă Ispăşirea extraordinară făcută de Isus Cristos pe cruce mă aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu si, prin miracolul supranatural al harului lui Dumnezeu, sunt justificat, nu pentru că-mi pare rău de…

Vezi articolul original 144 de cuvinte mai mult

Când o ușă se închide

În fața unei uși închise
Ai stat atâta și ai bătut,
Însă nimeni nu deschise
Căci dragostea din ei murise,
Și plânsul tău nu i-a durut!

Ridică-te și nu mai bate
Căci dacă-o ușă-închide El,
Deschide 10-n altă parte
Iar Domnul-i singurul ce poate,
Deschide uși chiar și spre cer.

De-atâtea ziduri te-ai lovit
Încercând să le zdrobești,
Dar ai căzut istovit
Căci sufletul ce-i împietrit,
Nu pricepe că-l iubești!

Inimile ce-s de piatră
Zidurile sufletești,
Doar Dumnezeu o să poată
Să le sfărâme odată,
Tu continuă să iubești.

Atât de mult ai așteptat
Să vezi că ruga ți-a rodit,
Cu lacrimi solul l-ai udat
Însă ce ai semănat,
Nici până azi n-a înflorit!

Dar te rog, nu dispera
Cândva o să înflorească,
Chiar Pavel de-ar semăna
Apollo de ar uda,
Dumnezeu face să crească!

De-ar fi să pierzi ce-ai adunat
Și să nu mai fii o stea,
Să știi că tot ai triumfat
Și încă ești foarte bogat,
Dacă nu-ți pierzi dragostea.

Dragostea-i nemuritoare
Și Ea va dăinui mereu,
Va suporta orice vâltoare
Nu va fi nimeni s-o doboare,
Căci dragostea e Dumnezeu!

Mirela Olteanu