Calea de mijloc

O cale de mijloc există,
Ne-ndeamnă, ne-atrage ocult,
Se-ndreaptă spre noi, pacifistă,
Stăpână pe-al vieții tumult.

Pe creştet ne mângâie dulce
Cu şoapta „E bine şi-aşa!”,
Grăbită mereu să ne culce
În leagănul nopții sadea.

În patimi se scurge iubirea,
Trăim și-ncruntați, și voioși,
Gustăm cu plăcere-amăgirea,
Ne credem preadreptcredincioși.

Luăm chipul și-l facem integru
Și gândul pe-alocuri curat,
Și albul mai bate-nspre negru,
Iar negru-l purtăm diluat.

Vâslește-nainte-omenirea
Când valul e calm, liniștit,
Își țipă cu lacrimi mâhnirea
Când valul se zbate subit.

Iar când am scăpat de-ncercare,
Furtuna ne pare fictivă,
Din nou ațipeala e mare,
Gândirea-i din nou pozitivă.

Ne cheamă la ei psihologii,
Să pună durerilor frâne;
Mai rar, vindecăm şi ologii,
Doar trupul. Păcatul rămâne.

Nesiguri, dar plini de-ngâmfare,
Fățarnici din tălpi până-n dinți,
Ne-ascundem de orice-ntrebare,
Zâmbind căldicei şi cuminți.

Cărarea ce-o mergi nu e bună
Când fără credință rămâi;
Îndeamnă nădejdea să-i spună
Iubirii să meargă întâi.

Oricum ți-ar fi zilele-n viață,
Prin soare, prin fum, printre săbii,
Îți stau după moarte, în față,
Continuu, doar două corăbii.

Și-auzi? Adevărul insistă,
Ne-ndeamnă, ne spune așa:
O cale de mijloc există –
Totuna cu calea cea rea.

Viorica Mariniuc 

Ispitirea Lui şi ispitirea noastră

Dumnezeu e în control

“Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi. Dar fără păcat.” Evrei 4:15

Până când nu ne naştem din nou, singurul fel de ispită pe care o înţelegem este cea menţionată de Iacov: “Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit”. Dar, prin regenerare, suntem ridicaţi într-o altă sferă, unde avem de făcut faţă altor ispite, de exemplu, ispite ca cele cu care S-a confruntat Domnul. Ispitele lui Isus nu găsesc ecou în noi, ele nu sunt specifice naturii noastre umane.

Ispitele Domnului nostru şi ale noastre se află în sfere diferite până când nu ne naştem din nou şi devenim fraţii Lui. Ispitele lui Isus nu sunt cele ale omului, ci sunt ispitele lui Dumnezeu ca Om. Prin regenerare Fiul lui Dumnezeu ia chip în noi şi, în viaţa…

Vezi articolul original 138 de cuvinte mai mult