Când Îți deschizi Tu mâna

Motto: „”Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât
Tine; nu este stâncă așa ca Dumnezeul nostru.”” Amin! 1 Samuel 2:2.

Doamne al iubirii ce-n jurul Tău ne strângi,
Ești totul în toate… Și toate sunt prin Tine!
Tu faci să țâșnească izvoare din stânci,
Tu sângeri în struguri și-n pâine Te frângi…
Ești Dumnezeul nădejdii care-n viață ne ține.

Când Îți deschizi Tu mâna se revarsă harul,
Și pacea, și îndurarea cu care ne învelești;
Atunci ne alungi din suflete amarul…
Ne umpli până peste margine paharul
Cu sfinte binecuvântări dumnezeiești.

Ne înconjuri cu bunătatea Ta și cu îndurare,
Ne ierți, ne îndrepți și mângâieri ne dai;
Înțelepciune, Tu ne dai la fiecare
Cu mână largă și fără de mustrare,
Să nu ne-abatem de la calea către Rai.

Când Îți deschizi Tu mâna, orice vietate,
Tot ce are viață saturi după dorință;
Tu răcorești ale noastre suflete însetate,
Ne saturi dimineața cu a Ta bunătate
Și scut ne este a Ta bunăvoință.

Binecuvântat să fii în veci, Ceresc Părinte!
Îți mulțumim din inimi și Numele-Ți slăvim!
O singură dorință ne stăruie în minte:
Cât vom mai trăi, de astăzi înainte,
Să facem voia Ta și să-Ți slujim.

Să rămânem în credință tari și neclintiți,
Și Tu, prin adevărul Tău să ne sfințești;
Prin credință, să ne socotești neprihăniți,
Să fim cu aleșii Tăi – cu cei sfințiți –
Pietrele cununii Tale împărătești.

Ioan Vasiu

Taina jertfei

Dumnezeu e în control

“Cine crede în Mine, din inima lui vor curge…” loan 7:38

Isus n-a spus: “Cine crede în Mine va cunoaşte binecuvântarea plinătăţii lui Dumnezeu”, ci: “Din cel ce crede în Mine va curge tot ceea ce primeşte”. Învăţătura Domnului nostru este întotdeauna împotriva realizării de sine. Scopul Lui nu este dezvoltarea omului; scopul Lui este să-l facă pe om să fie exact ca El, iar caracteristica Fiului lui Dumnezeu este dăruirea de Sine. Dacă noi credem în Isus, important nu este ceea ce primim, ci ceea ce El revarsă prin noi. Scopul lui Dumnezeu nu este să facă din noi struguri copţi şi frumoşi, ci să stoarcă dulceaţa din noi. Din punct de vedere spiritual nu ne putem măsura viaţa după succesul pe care-l avem, ci numai după ceea ce revarsă Dumnezeu prin noi, iar aceasta nu o putem măsura deloc.

Când Maria din Betania a spart vasul cu mir…

Vezi articolul original 179 de cuvinte mai mult