Am să găsesc loc

Am să găsesc loc pentru sufletul meu,
Acolo să mă-nchin Lui Dumnezeu,
Să mă hrănesc din plin cu sfåntul Cuvânt
Şi-n veşnicia de Sus s-ajung curând.

Tăria mea e-n Golgota aprinsă,
Sunt salvat de-a Fiului biruinţă,
Sub braţul Lui puternic sunt ocrotit,
E locul unde n-am teamă de nimic.

Furtuna vremii mi-ar răpi credinţa
Şi m-ar îngropa-n talazuri de-ar putea,
Îzvorul cald din inima curată,
L-ar îngheţa, l-ar nimici de-ndată.

Îmi plânge sufletul, tare mă doare,
Cuvåntul Domnului e alinare!
Dar cei mai mulţi Îl răstălmăcesc cum vor,
Fără frică de sfântul Mântuitor!

O, Tată sfânt mare-i a Ta Iubire!
Pe marea de cristal mă chemi Stăpâne,
Şi-o dulce pace, divină, regală,
Întreaga mea fiinţă o-nfăşoară!

Maria Șopț 

Reclame

Mandatul chemării

Dumnezeu e în control

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: “Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi “pâine frântă” şi “vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată “vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. “O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele…

Vezi articolul original 154 de cuvinte mai mult

Și totuși poți…

Îți fierbe firea, las să fiarbă
Căci ce poți tu, un fir de iarbă
Sedus de felurite șoapte
În noaptea gata să absoarbă
Mulțimi de suflete-agitate,
Trăind o bucurie oarbă
Căci n-au ieșit încă din noapte… ? !

Da, ce poți tu, ce poți tu oare
Să biruiești ca să ai parte
De Cerul plin de-așa splendoare
Încât nu-i chip c-așa departe
Să-ajungă-a minților visare…
Și cum să treci tu peste moarte
Când a trăi nu ești în stare? !

Viața-i drum anevoios
Cu întorsături neprevăzute,
Un labirint întunecos
Cu adâncimi nemaivăzute
Ce înghit pe cel religios
Și pe-orice suflete încrezute
Ce n-au lumina lui Hristos!

Nu poți… deși nimic nu e prea greu,
Căci falsă-i ținta ce-o ochești…
Degeaba lupți când dai mereu
Cu pumnii făr` să nimerești
În fruntea mândrului tău eu…
Nu-i chip, nu-i chip să reușești
Când nu privești la Dumnezeu!

Și totuși poți când te încrezi
În Cel ce totul, totul poate
Și Domn în inimă-L păstrezi
Pe El mai sus de toate, toate…
Predă-i Lui lupta și-ai să vezi
Cum El învingător te scoate
Când tu decizi să Îl urmezi!

Nu te lăsa condus de eu;
Din `nalte piscuri de trufie
Mâhnire picură mereu!
Dar, o ce har și bucurie
Îți umple-al inimii nucleu
Când te smerești și lași să fie
Stăpân pe toate Dumnezeu!

28/09/2018*Ioan Hapca

Conştiinţa chemării

Dumnezeu e în control

„Căci trebuie s-o vestesc; Şi vai de mine daca nu vestesc Evanghelia.” 1 Corinteni 9:16

Noi suntem tentaţi să uităm atingerea mistică, supranaturală a Lui Dumnezeu. Dacă poţi spune exact unde ai primit chemarea Lui Dumnezeu şi o poţi explica în amănunţime, mă întreb dacă ai fost vreodată chemat cu adevărat. Chemarea Lui Dumnezeu nu vine în felul acesta, ea este mult mai supranaturală. Înţelegerea ei poate veni ca un trăznet sau ca un răsărit treptat, dar, oricum ar veni, ea vine cu sentimentul supranaturalului, ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, întotdeauna însoţită de o aureolă. In orice moment poate apare conştiinţa neaşteptată a acestei chemări incalculabile, supranaturale şi surprinzătoare care ţi-a cuprins viaţa – “Eu te-am ales”. Chemarea Lui Dumnezeu n-are nimic de-a face cu mântuirea şi sfinţirea. Nu eşti chemat să predici Evanghelia pentru că eşti sfinţit; chemarea de a predica Evanghelia este cu totul…

Vezi articolul original 131 de cuvinte mai mult

Meditaţie de toamnă

Sosită-i toamna peste vii,
Iar haina-i lungă, arămie,
Aduce brumă pe câmpii
Şi ploi… şi vânt… şi vijelie…

Privesc în jur, copacii goi
Se scutură cuprinşi de teamă,
Din munte, lin coboară oi
Să stea în staul peste iarnă.

Mă uit la mine, am trecut
De vara caldă şi frumoasă.
Mă-ndrept cu pasul mic, tăcut…
Spre-o toamnă, iarnă friguroasă.

Stau şi mă-ntreb: Ce-am în hambar?
Ce-am strâns din holda aurie?
Ce pot să pun pe-al Tău altar?
Cât am lucrat la Tine-n vie?

Ce roadă bună am adus?
Şi cât am înmulţit talantul?
Pe câţi la Tine am condus
Şi le-am vorbit de Preaânaltul?

Sunt întrebări ce răscolesc
Ca vântul frunzele-n cărare
Şi mă-n fior când mă gândesc
Că n-am răspuns la întrebare…

Cât încă azi mai este har,
Cât încă iarna e departe,
Adună, strânge în hambar,
Trudeşte-te, nu sta deoparte.

Când trâmbiţa va răsuna
A Sa măreaţă revenire
Să îl putem întâmpina
Cu roade, strânse din IUBIRE.

Rodica Dunca 

Chemarea la identificare necondiţionată cu Isus Cristos

Dumnezeu e în control

“Îți mai lipseşte un lucru: … vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă.”

Marcu 10:21

Tânărul bogat avea marea dorinţă de a fi perfect. Când L-a văzut pe Isus Cristos, a dorit să fie ca El. Domnul nostru nu pune niciodată înainte sfinţenia personală atunci când cheamă un ucenic; El pune înainte de toate anihilarea absolută a dreptului meu asupra propriei mele persoane și identificarea cu El, ceea ce înseamnă să am o relaţie cu El Însuși, relaţie care exclude orice altă relaţie. Luca 14:26 nu are nimic de-a face cu mântuirea sau cu sfinţirea, ci cu identificarea necondiţionată cu Isus Cristos.

Foarte puţini dintre noi cunosc ce înseamnă umblarea în abandonare absoluta în mâna Lui Isus.”Jsus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…” Privirea lui Isus cere despărţirea inimii tale pentru totdeauna de devotamentul faţă de o altă persoană sau un alt lucru. Te-a privit vreodată Isus în acest fel? Privirea…

Vezi articolul original 155 de cuvinte mai mult

Mi-ai spus mereu

Mi-ai spus mereu să nu mă tem și mă-ncred deplin în Tine
În clipe grele să Te chem, căci vei veni mereu la mine.
Mi-ai spus de-atâtea ori, Isus, să stau de veghe, asteptând
Privirea mea să fie-n sus, căci vei veni foarte curând.

Mi-ai spus de multe ori, Stăpâne, să îmi păstrez haina curată,
Că în slava Ta, la Tine, nu este haină pătată
Și mi-ai mai spus să nu cârtesc, să fiu multumitor mereu
Pe cei din jur să îi iubesc, să fiu exemplu-n jurul meu.

Mi-ai spus să nu arunc cu pietre în cel cazut și oropsit
Căci nimeni nu-i fără defecte, cu toții au păcătuit.
M-ai îndemnat întotdeauna să fiu milos și iertător
Și mi-ai promis în cer cununa, Iubitul meu Mântuitor.

Și mi-ai spus iubite Tată, că doar prin Tine sunt ce sunt
De-aceea inima mea, toată, Te laudă mereu prin cânt.
Tu îmi vorbești în clipe grele dar și în clipele senine
Mă scapi de orișice durere, de orice boală și suspine.

De-atunci, decând Tu mi-ai vorbit, inima mea îți aparține
Și-ți mulțumesc Isus iubit, că ai avut milă de mine.
Te rog frumos scump Salvator, rămâi mereu în viața mea
Rămâi al meu conducător Te rog o, Doamne, nu pleca.

Nichifor Nicu 

E criză…

Ciprian Barsan

E-adevărat, e criză, veștile-s tot mai proaste,

Dar care-i tipul crizei din zilele noastre?

M-aș bucura nespus să fie financiară,

Dar cred c-a noastră criză este spirituală!

E criză de iubire și-am vrut să mă-mprumut,

Dar nici măcar o bancă iubire n-a avut.

Am înțeles atunci: oricât ai încerca,

N-ai să poți niciodată să cumperi dragostea.

E criză de iertare și-am vrut un avocat,

Ca nu cumva orgoliul să-mi fie șifonat.

Am câștigat procesul, nu și eliberare

Căci mă ținea în lanțuri pârâșul, Răzbunare.

E criză de prieteni, te vând fără să simți,

Tovarășii de-o viață pe 30 de arginți…

Să nu îți pară rău, nu îi striga, doar taci,

Nici nu-și imaginează cât sunt de săraci.

E criză de emoții și spune multă lume:

,,Sensibilitatea e doar o slăbiciune”,

Dar de n-ai ridicat o inimă zdrobită,

Sufletul ți-e gol și inima falită.

E criză de răbdare și cine are…

Vezi articolul original 78 de cuvinte mai mult