Infinitul

Dacă vrei să cuprinzi
Cu mintea ta, infinitul,
Să atingi cu mâna ta
Răsăritul şi asfinţitul,
Poate nu-i de ajuns
Doar să speri şi să visezi,
Nu-i destul doar să crezi,
Că-ai să-ajungi, într-o zi,
Pân’ la steaua ce-o vezi.

Dacă vrei ca să ştii,
Cum a fost la-nceput,
Când acest Univers,
Era doar un tărâm nenăscut,
Nesfârşite vieţi, să tot stai să gândeşti,
N-ai să afli nimic,
Orişicât ai dori să trudeşti.

Doar să vrei, doar să crezi,
Doar atât nu-i de-ajuns,
Căci acest vis nebun,
E mister de nepătruns.
Eşti un biet muritor,
Şi-ntr-o zi, vei afla,
Că infinitul nu încape
În ecuaţia ta!

Şi de vrei ca să zbori, printre stele,
Cu áripe de tină,
Să te ‘nalţi tot mai sus,
Din lumină-n lumină,
Mii de vieţi de-ai zbura
Tot n-ar fi îndeajuns,
Căci lumina ce-o vezi,
Este mult mai presus.

Într-o zi, vei afla,
Doar citind într-o Carte,
Că Lumina din cer,
Nu-i de tine departe,
Şi această Lumină,
A venit Ea la tine,
Să te ‘nalţe spre cer,
Pe áripe divine.
Lângă tine-i misterul,
Cel mai pur şi curat,
E aici, la Golgota,
E Domnul meu, minunat!

Cornel Jigău

Disciplina necazului

Dumnezeu e în control

„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijloculnecazurilor, ceea ce este cu totul altceva. “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin.

“In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare…

Vezi articolul original 141 de cuvinte mai mult