( Matei 26:30; Marcu 14:26)
E seară acum… şi-n jur e linişte şi pace.
Mulţimea nu-i mai adunată-n drum.
Şi nici nu se mai strigă Osanale…
Şi nici n-aşterne nimeni haina lui…
Doar o odaie sus e pregătită-n noapte
Să-şi onoreze Oaspetele drag,
Şi-n ea e cina cea de taină
A ucenicilor şi-a Mielului ce jertfă va fi dat.
Isus şedea la masă cu cei care
În toate zilele L-au însoţit,
Şi-n fiecare ceas din zi şi noapte
Văzut-au ce minuni a săvârşit.
Tristeţea L-a cuprins pe Domnul, care,
Atât de simplu către ei a cuvântat:
„Cu-adevărat vă spun că astăzi, unul
Din voi, la moarte sigură M-a dat!”
S-au întristat îndată ucenicii
Şi unul pe-altu-ntruna se-ntrebau:
„Nu-s oare eu acela, Doamne?”
„Nu te-am vândut chiar eu, o Domnul meu?”
El i-a privit cu drag pe fiecare,
Şi fără ură-n ochii vânzătorului apoi,
Şi cu blândeţe-n glas la toţi le spune
Duios, cu gingăşie şi mult dor:
„Acela ce-ntinde mâna-n blid cu Mine,
Acela ce cu Mine-ntrun-a fost,
A hotărât el singur că Mă vinde
Crezând că e un lucru de folos.
Dar Fiul omului se duce astăzi,
Aşa cum Sulul Cărţii scrie despre El,
Şi voia Tatălui o face,
Nu voia omului sau altui dumnezeu.”
Şi vânzătorul a privit la Domnul,
Luând cuvântul si-ntrebând încet:
„Nu-s eu acela care azi te vinde?
Învăţătorule… Tu ştii? ! Sunt eu?”
„Da, tu eşti!” i-a răspuns Învăţătorul.
Şi-ndată Iuda a ieşit grăbit
Să împlinească voia celui care
Pe Domnul l-a vrut ascuns într-un mormânt.
Din nou e linişte şi pace-n casă.
Şi-apoi Învăţătorul a luat
O pâine şi-un pahar pe care
Cu reverenţă El le-a binecuvântat.
„Luaţi, mâncaţi; acesta este trupu-mi
Şi sângele-Mi pe care-l voi vărsa
Ca să se spele pentru totdeauna
Şi-n orice vreme, orişice păcat.
Adevărat vă spun că de-azi-ncolo
Nu voi mânca şi nici nu-l voi mai bea,
Decât în ziua fericită-n care
În Împărăţia Tatălui vom sta.”
Şi-apoi a început Isus să cânte,
Să murmure cântări spre Creator.
Iar ucenicii ce-au rămas cu Domnul
L-au însoţit cu voci şi-n inimi cu mult dor.
Nu au cântat despre nicio durere,
Nici de trădare sau tristeţe, nu!
Ei au cântat cântările de laudă
Şi le-a cântat si ceru-ntreg atunci!
Şi după ce şi-au terminat cântarea,
Îmbărbătaţi şi întăriţi acum,
Ei au ieşit cu toţii împreună
Spre muntele Măslinilor, spre munţi!
Şi chiar dacă atuncea ucenicii
Doar bănuiau ce va veni-n curând,
Isus ştia că El, Fiul, e Mielul
Ce s-a jertfi pe lemn, pe Golgota!
El, pământeanul fără nicio pată,
El, Fiul omului cel fără de păcat,
Urca spre dealul morţii, spre Golgota,
Cântând cântări de laudă în inima Sa.
De eşti acum în valea cea adâncă,
De urlă-n jurul tău furtuna grea,
Poţi regăsi tu liniştea şi pacea
În jertfa de pe cruce, în jertfa Sa!
O, Tată, pune-mi în inimă cântarea,
Acel vers scump, de laudă, mereu,
Să-ţi cânt de-a pururi, veşnic, măreţia
Să laud tot mereu Numele Tău!
Dumnezeu e în control 