Durere și viață

Durerea e parte din viață
E dalta ce cioplește în piatră,
Ea doare atunci când lovește
Așa suntem înălțați sus pe creste.

Durerea, e-o cheie secretă din suflet
Deschide cămări ferecate cu lanțuri.
E ceea ce-aduce lumină în umblet
Ne face sensibili și tari în necazuri.

Durerea a fost înălțată sus la Cruce
A ajuns ridicata la rang de virtute,
Ca noi pământenii s-avem mângâiere
Atunci când pe pământ suntem în durere.

Durerea a adus tristețe și moarte
Doar prin ea am putut primi libertate,
E parte din viața de-aici așa scurtă
Dar are în ea o valoare eternă!

S-o primim dar, cu zâmbet pe buze
Știind că prin ea, vom avea strălucire.
E-al vesniciei dulce răsunet,
E parte din viață și parte din suflet!

Simion Ioanăș

Apucat de Dumnezeu

Dumnezeu e în control

“Căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos.” Filipeni 3:12

Nu alege niciodată să fii un lucrător pentru Dumnezeu; dar o dată ce Dumnezeu te-a chemat, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! Noi nu suntem aici să lucrăm pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi, ci pentru că Dumnezeu ne-a apucat. Nu se pune niciodată problema în felul următor: “O eu nu sunt potrivit pentru asta”.

Ceea ce trebuie să predici este hotărât de Dumnezeu, nu de înclinaţiile tale naturale. Păstrează-ţi sufletul într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu şi aminteşte-ţi că eşti chemat nu doar să depui o mărturie, ci să predici Evanghelia. Fiecare creştin trebuie să mărturisească adevărul lui Dumnezeu; dar când este vorba despre chemarea de a predica, trebuie să simţi strânsoarea dureroasă a mâinii lui Dumnezeu. Viaţa ta este în strânsoarea mâinii lui Dumnezeu exact pentru acest lucru.

Câţi…

Vezi articolul original 72 de cuvinte mai mult