Lutul

Un ghemotoc de lut din locul lui desprins
Orbecăind grăbit, pe drum este împins.
Purtat în negru val, nu știe de destin
Nu știe de frumos, de pace sau de chin.

De-ar fi să fie cald sau rece de ar fi
De teamă sau de drag nimic nu ar simți.
De judecată dreaptă, de adevăr sau lege
Nimicul din nimic, e tot ce ar alege.

În drumul neîntrerupt nimic nu-i dă fiori
Până zărește câmpul ce plin este de flori
În care sunt copiii ce zburdă chiuind
Și-n razele de soare obrajii lor roșind.

Se naște-un gând în lut, în amorțeala grea
Culori din câte toate stăteau în fața mea.
Să-întreb pe cei mai mari, să caut în trecut
Să aflu ce a fost, să știu ce am văzut.

Și învățat așa de alte ghemotoace
Rotindu-se firesc privirea își întoarce.
Nu știe că e liber nu doar a se roti
Că este înc-un sens spre care poți privi.

De sus coboară lin suflarea cea de viață
Iar lutul prinde chip zdrobind tării de gheață
Acum e-n simțăminte de pace și de dor
De tot ce e frumos, de om și Creator.

Grigore Hurdubae

Nu da înapoi

Dumnezeu e în control

“Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” loan 14:13

Împlinesc eu această lucrare lăuntrică? In rugăciunea de mijlocire nu există nici o capcană şi nici un pericolul amăgirii sau al mândriei; este o lucrare făcută în taină şi aduce roade prin care Tatăl este slăvit. Las eu ca viaţa mea spirituală să se irosească, sau o aduc în întregime spre un singur punct central, ispăşirea făcută de Domnul meu? Domină Isus Cristos din ce în ce mai mult fiecare preocupare din viaţa mea? Dacă punctul central sau marea influenţă din viaţa mea este ispăşirea Domnului, atunci fiecare clipă din viaţa mea va aduce roade pentru El.

Trebuie să-mi rezerv timp pentru a-mi da seama care este punctul central al puterii. Petrec măcar un minut dintr-o oră pentru a mă concentra asupra Lui? “Dacă rămâneţi în Mine” – adică dacă eu continui să acţionez, să gândesc şi să lucrez din…

Vezi articolul original 151 de cuvinte mai mult