Învață-ne să Te iubim

Lucrează Tu, o, Tată Sfânt
Și-nvață-ne să Te iubim
Oriunde sântem pe pământ
Doar despre Tine să vorbim.

Să proslăvim a Ta lucrare
Prin Duhul Sfânt de înviere
Și unde mergem, să fim sare,
Lumină pentru cel ce piere.

Învață-ne să fim umili
Și-n inimi să purtăm dorința,
Acolo unde sânt infirmi,
Ca să cunoască Biruința.

Și de vor fi împotriviri,
Să apelăm la Harul Tău
Ca pământeștele azi firi,
Să iasă din eternul hău.

Învață-ne să fim smeriți
Și în supunere mereu
De Tine doar sântem iubiți
Chiar de sântem urâți de rău.

Căci cine altul e ca Tine
Ca să vorbească ne-ncetat
Cuvintele ce aduc zile
În viața celui încercat?

Învață-ne să Te-așteptăm
În laudă și rugi fierbinți
Și nicidecum să nu uităm
Căci Tu ne-ai făcut ai Tăi sfinți

Și dacă răul se avântă
Ca cel ce vrea să prăpădească
Noi să avem o viață sfântă
Și o iubire, doar frățească.

Acea Iubire, ce-ntr-o zi
Ne va purta în veșnicii
Unde dureri nu vor mai fi
Ci doar eterne bucurii.

Berbec Ion 

Reclame

Ce te preocupă?

Dumnezeu e în control

“Cine este omul care se teme de Domnul?” Psalmul 25:12

Te preocupă ceva? Probabil vei spune: “Nu, nimic, dar noi toţi suntem preocupaţi de ceva, de obicei de noi înşine sau, dacă suntem creştini, de experienţa noastră. Psalmistul spune că trebuie să fim preocupaţi de Dumnezeu. Viaţa noastră trebuie să fie caracterizată de conştiinţa continuă a prezenţei Lui Dumnezeu, nu doar de nişte gânduri despre El. Întreaga noastră fiinţă, lăuntrică şi exterioară, trebuie să fie
absolut preocupată de prezenţa Lui Dumnezeu.

Conştiinţa unui copil este atât de plină de mama lui, încât, chiar dacă el nu se gândeşte in mod conştient la mama lui, totuşi, atunci când apare un pericol, relaţia care rămâne este cea cu mama lui. La fel trebuie şi noi să trăim, să ne mişcăm şi să ne avem fiinţa în Dumnezeu (Fapte 17:28), să privim totul în relaţie cu Dumnezeu, deoarece conştiinţa continuă a prezenţei Lui…

Vezi articolul original 134 de cuvinte mai mult