Ce faci când….?

Ce faci când răspunsul sosește?
Îndreaptă-ți pașii spre altar
C-atunci iubirea ta va crește
Și-atunci înseninări răsar.

Ce faci când furtuna răsare?
Cheamă-Ți Stăpânul în ajutor
Vedea-vei cum teama dispare,
Cum se-alină stări ce te dor.

Ce faci în ceas de tăcere
Când, parcă, Lumina s-a dus?
Amimtește-ți că e o-nviere,
Că harul divin n-a apus.

Ce faci când Cerul decide
Să vină-ncercarea cea grea?
O poartă spre Rai se deschide
Și-atunci să reziști vei putea.

Ce faci când slujba te cheamă
Să treci prin cuptorul aprins?
Pune-ți răspunsul în ramă:
”CU EL NICICÂND NU-S ÎNVINS.”

Ce faci? … acceptă-ntrebarea
Minuni vei vedea-n drumeții
Îți va fi netezită cărarea,
Credința vei ști s-o-ntreții.

George Cornici

Mijlocirea pentru alţii

Dumnezeu e în control

„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în locul prea sfânt…”

Evrei 10:19

Fereşte-te să-ţi imaginezi că mijlocirea înseamnă a aduce compasiunea noastră personală înaintea lui Dumnezeu, având pretenţia ca El să facă ceea ce Îi cerem. Apropierea noastră de Dumnezeu este posibilă numai datorită identificării Domnului nostru cu păcatul, în locul nostru. Noi avem “intrare liberă în locul prea sfânt prin sângele lui Isus“.

Vezi articolul original 160 de cuvinte mai mult